Facem două mari greșeli atunci când vrem să ne prezentăm altora, care sunt din afara țării noastre.

Dacă suntem artiști, oameni ai culturii, elogiem România culturală, ce facem noi în perimetrul nostru, dar nu vorbim deloc despre credința acestei părți de lume, despre modul profund în care ne trăim viața, despre minunea românească, care a rezistat peste veacuri în mijlocul lumii slave și a celei catolice.

Adică maximalizăm arta și minimalizăm credința și identitatea noastră unică. Și asta e greșeala oamenilor de cultură.

Oamenii credinței fac altă greșeală. Merg în străinătate cu credința ortodoxă, cu unicitatea credinței noastre ortodoxe pe tărâmuri românești, dar nu vorbesc deloc despre cultura românească, despre modul de viață al românilor, despre istoria noastră.

Și oamenii culturii și oamenii Bisericii greșesc atunci, când unilateralizează povestea despre România, când vorbesc celor care nu ne cunosc numai despre pătrățica lor. Astfel am ajuns să fim cunoscuți doar cu președinții noștri care se dau în stambă, cu mineriade, cu câini vagabonzi, cu neînțelegeri etnice…dar mai puțin cu Sfinții, cu geniile noastre, cu limba și credința noastră, cu tezaurul acestei nații.

Și la ei, la ceilalți există șomaj, sărăcie, prostie, indiferență, satanism, urâțenie. Mai mult sau mai puțin și bunele și relele există în oricare națiune. Dacă vrei să fii un ambasador fidel al țării tale trebuie să vorbești despre tot ce mișcă în țara asta, de la religie la cultură, de la artă la forme de relief, de la limbă la oameni, de la bune la rele, de la politică la divertisment, de la ce putem la ce nu putem sau la ce nu suntem lăsați să facem.

Imaginea proastă despre România e o imagine nerealistă despre România. Imaginea unei țări nu poate fi un tabloid. Nu putem arăta numai funduri goale, numai mizeria, numai ce nu merge…pentru că sunt și alte multe lucruri incredibil de frumoase, care merg și care se fac la noi.

Nu poți să te rușinezi de țara ta decât dacă ți-e rușine cu tine. Dacă nu ai făcut nimic bineînțeles că te simți prost și vezi numai negreața de sub unghie. Dar dacă ești o valoare și dacă mai ești și echilibrat, vorbești și despre bune și despre rele cu aceeași sinceritate și conștiință.

De aceea România nu e cunoscută la modul real, pentru că nu se vorbește despre ea cu iubirea și cu sinceritatea pe care o merită. La fel și credința noastră. Dacă noi nu ne trăim credința și nu ne trăim românitatea la cote sfinte, geniale, eroice, extraordinare, cine ați dori să le trăiască în locul nostru?

Dacă noi ne minimalizăm, alții nu vor da niciun scuipat pe noi. Tocmai de aceea noi ne stricăm fața, ne stricăm pălăria, ne stricăm ținuta, când vorbim oricum, beți de miraje ieftine, despre România și despre trecutul nostru, plecând din România cu o cunoaștere mai mult decât periferică despre ea.

Noi nu avem doar sarmale, doar mămăliguță, doar ciobănești mioritici sau fete bune de bordeluri occidentale…ci și cărți și manuscrise unice, Sfinți unici, forme de relief unice, oameni unici, care zac în uitare. Toate acestea trebuie descoperite, redescoperite și de către noi și de către alții prin noi. Noi trebuie să vorbim despre ele, despre ceea ce ne caracterizează.

Că altfel cel din Thailanda sau din Mauritania nu o să afle nimic despre noi, cum nici noi nu vom știi nimic despre ei, dacă aceia nu ne vorbesc despre ei. Așa că tăcerea și ironia proastă, nesimțită vizavi de noi ne costă scump. Dacă vorbim serios despre noi vom fi luați în serios. Dacă vom scrie la nivel online numai despre baliverne vor spune: A, da, și în România sunt tot niște proști ca și noi. Toți sunt varză!

Dacă vrei să fii varză, e o alegere. Însă prin alegerea ta nu te stimezi pe tine însuți, ci devii un joc, ceva pueril, care nu merită să fie băgat în seamă.

Did you like this? Share it: