o banca singura

În ultimul timp parcă oamenii nu mai au logică deloc. E bună și logica la ceva. Silogismul nu e doar o formulă. Toată lumea face aserțiuni, dar puțini le așază într-un context cu premise și concluzie, ca să vadă dacă presupunerile lor se validează, dacă au sens și rațiune.

Rămânerea în orizontul imediat a ceea ce se vede cu ochiul liber și se insinuează ca adevărat duce la erori fatale de judecată. Iar erorile fatale de judecată duc la erori fatale de viață, la nefericire, accidente, singurătate, nebunie, sinucidere, moarte și moarte veșnică.

Este, în esență, ceea ce nu mai înțeleg tinerele generații ale zilelor noastre, oripilate din ce în ce mai mult, că trebuie să meargă la școală și să învețe. Și, într-o măsură poate la fel de mare și de gravă, ceea ce nu înțeleg nici cei maturi sau cei bătrâni, destul de mulți, că cititul mult, educația multă, învățătura neîncetată înseamnă istovire fizică și mentală, dar și exercițiul atenției și al libertății interioare, fără de care suntem – cu adevărat – maimuțe lucrătoare și mâncătoare de E-uri.

Ceea ce văd din ce în ce mai mult în oameni este revolta irațiunii. De la cei mici până la cei mari, indivizii mai întâi fac și apoi gândesc. Fac ce le trece prima dată prin cap. Dacă le vine să înjure, să scuipe, să dea cuiva cu ceva-n cap, să strige sau să-și exprime nemulțumirea în orice formă, asta fac. Să te fereacă Dumnezeu de altercații, pentru că poți găsi persoane, care nu mai au limite, chiar și pentru motive banale sau puerile.

Am văzut, în Bucureștiul nostru drag, femei venerabile ca vârstă și înfățișare înjurând nu doar birjărește, dar și cu o răutate șocantă, pentru o nimica toată. Aberațiile răutății se răzbună pe cei care se lasă pradă ei și îi transformă în monștri. Mă întreb dacă asemenea oameni n-ar fi în stare de atrocități sau în cazul unui regim exterminator, câți din cei de azi s-ar oferi fericiți să devină torționari și justițiarii unei puteri demente. Cred că destul de mulți.

Nu știu cât de mult e de vină alimentația sau câte mutații ne produc un regim alimentar și o atmosferă contaminate, dar înregistrez zilnic nenumărate mutații în mentalul unei populații abrutizate de o muncă mecanic-abstractă și de stres, de presiunile unei vieți comercializate până în cele mai mici detalii, în care singurul vis al oamenilor e să ajungă să stea, și în care stresul cronic al unora se varsă ca o maree asupra tuturor și nu ai unde să te ascunzi.

Intoleranța psihicului uman la aberațiile și insanitățile lumii contmporane se transformă, irațional, în intoleranța omului față de semenii săi și determină răzbunarea lui pe mediul dimprejur, deși acesta, săracul, nu e decât o victimă în lanțul victimelor, care se extinde. Pentru că omul ilogic sau irațional nu judecă profund motivațiile durerii și ale mâniei sale, ale agitației sau disperării sale, ci le dă curs fără menajamente față de cei din jur.

Logica te învață să gândești cu premise, demonstrație, scop sau finalitate. Dacă te uiți jur-împrejur, ca Mircea Badea, observi că Dumnezeu nu există, pentru că nu se vede. Dar dacă începi să te gândești, care ar fi premisele unei lumi fără Dumnezeu, ce șanse ar fi ca ea să apară din senin, ce finalitate are un astfel de univers, vezi că nimica nu mai are sens fără Dumnezeu. Până aici, apologia e acceptabilă pentru cei credincioși. Dar și credincioșii și necredincioșii trebuie să folosească unealta minții în orice moment al vieții, pentru că altfel se îndreaptă spre o logică duhovnicească și spre o gândire rațională numai în aparență.

Păcatul și prelestul sunt gânduri fracturate și stări nelămurite interior sau în conștiință, care par bune sau plăcute, dar cărora nu li s-au cercetat temeinic rădăcinile și urmările. Sfinții Părinți din vechime studiau logica, filosofia și retorica ani de zile, mai înainte de a deveni dumnezeiești teologi. Și adesea aveau dascăli păgâni și nu fugeau de ei pentru că aceia erau păgâni și se închinau la idoli, ci învățau ceea ce era natural pentru suflet și folositor pentru gimnastica mentală și pentru sănătatea judecății.

Așa vin astăzi neoprotestații și fură tot ce se poate de la ortodocși și apoi le transformă în neghină. Dar ortodocșii nu se duc să învețe ce e bun și de la ritori, și de la filosofi, și de la literați, și de la artiști, și de la oamenii de știință și de la teologii eretici și apoi să transforme totul în aur, ci bagă capul în nisip, ca să nu se smintească, bieții, cumva, și rămân tot la fel de proști, cum erau și mai înainte, doar cu ecuson de binecredincioși.

Când am început să vin la Biserică, să citesc Filocaliile și Sfinții Părinți, printre primele lucruri pe care le-am înțeles au fost: să privesc patimile din mine și să le înțeleg resorturile, să cunosc logica duhovnicească, a războiului cu gândurile și să reciclez ortodox orice material brut din realitate sau din cărți, transformându-l, implicit, în apologetică.

Credeam că ceea ce am înțeles eu a înțeles toată lumea, care se întoarce cu pocăință la Biserică. Dar aflu, peste mulți ani, că destui se înrolează în partidul ortodox și defilează zgomotos fără niciun drept și niciun merit, doar cu declarații inflamate și autoflatare, cu decupaje textuale și umori resentimentare.

Și toate au legătură cu logica și cu inapentența modernă pentru silogism. Adică pentru legătura neîntreruptă în gândire.

Did you like this? Share it: