Protopresbyter George Dion. Dragas, On the Pristhood and the Holy Eucharist, Published by Orthodox Research Institute, Silver Lane Rollinsford, 2004, XIII + 93 p.[1]

Sfântul Simeon al Tesalonicului a fost arhiepiscop timp de 13 ani, până la invazia turcilor din 1430[2]. El a urmat teologia Sfântului Grigorie Palama și a avut relații strânse cu Sfântul Calist și cu Sfântul Ignatie Xantopol[3]. Adoarme în 1429[4].

Sfântul Simeon al Tesalonicului a fost canonizat de Patriarhia Ecumenică în 1981 și e pomenit, în fiecare an, pe data de 15 septembrie[5].

Cartea despre rânduielile liturgice a Sfântului Simeon, tipărită la Iași, în 1683, de către patriarhul Dosithei al Ierusalimului va fi preluată în PG 155, în 1866[6].

Comentează aici Tratatul de Preoție al Sfântului Simeon al Tesalonicului, care a fost dedicat unui proaspăt monah, pentru ca acesta să cunoască importanța preoției, temă centrală în teologia sa[7].

Preotul e cel care slujește Tainele nu în mod simbolic, ci real[8]. De aceea Sfântul Simeon consideră, că demnitatea preoției e mai mare decât demnitatea dată Îngerilor[9].

Prin Botez și Euharistie, preoții devin „părinții fiilor lui Dumnezeu sau părinți ai acelora, pe care îi face să fie dumnezei prin har”[10].

Preoții au puterea de a face acte dumnezeiești, fiind colaboratorii lui Dumnezeu la mântuirea neamului omenesc[11].

*

Karl Barth, Church Dogmatics, The Doctrine of the World of God, vol. I. 1, Ed. T & T Clark International, 2004, 503 p. [12]

Dogmatica e o disciplină teologică și teologia este o funcție a Bisericii[13], spune autorul. Teologia este o știință[14] și ea este produsă de către Biserică[15].

„Dogmatica este o parte din lucrarea de cunoaștere a omului”[16]. Însă „Bisericii i s-a dat făgăduința de a fi criteriul credinței creștine, adică a revelației lui Dumnezeu. Biserica poate să verifice Dogmaticile. Pentru că în Biserică, Dogmaticile nu trebuie să fie lucrări speciale de știință dogmatică. Fiindcă Dogmaticile nu pot să fie în afara Bisericii”[17].

„Ascultarea față de chemarea lui Hristos e credința”[18].

„Dogmaticile trebuie să aibă întotdeauna menirea de a fi acte de pocăință și de ascultare. Și acest lucru e posibil numai, dacă te încrezi în insondabilul fundament ontologic și noetic al Revelației lui Dumnezeu făgăduite Bisericii și în puterea credinței înțeleasă în această fădăguință”[19].

Însă Barth pune actul credinței pe seama predestinației dumnezeiești[20], predestinație văzută ca „actul liber al lui Dumnezeu cu omul și lucrarea lui”[21].

„Teologia este în mod genuin și la propriu o lucrare apologetică și polemică”[22].

În p. 33, Barth vorbește despre legătura dintre Biserică și eretici și ereticul Barth spune, că ereticii nu pot avea relații cu Biserica.

Ereticii luteranilor apar în p. 34, nefiind nimeni alții decât romano-catolicii, dar și pietiștii, cât și adepții raționalismului modern,  a căror rădăcină, spune autorul, se trage din „misticismul medieval și din umanismul Renașterii”[23].

Barth accentuează, că prolegomenele Dogmaticilor protestante nu pot să meargă pe același calapod cu cele romano-catolice[24].

Am început să înțeleg de ce a scris Barth așa de mult: avea o ură considerabilă pe catolici și a vrut să dea un fel de Dogmatică, care să se distanțeze de catolici în mod evident. Însă, prima citație patristică a Dogmaticii sale de față a fost din…Sfântul Augustin.

Așa că Barth spune una și face alta. Merge pe același calapod romano-catolic și pe mentalitatea scolastică în scrierea cărții sale fundamentale.

„Numai prin credință, Biserica este văzută ca alegere și sfințire dumnezeiască”[25].

În p. 55 autorul subliniază faptul, că Dumnezeu ne poate vorbi printr-un lucru, printr-un om, printr-un eveniment, printr-o stare politică și socială.


[1] Sursa citată e regăsibilă aici la nivel online.

[2] Idem, p. XI.

[3] Ibidem.

[4] Ibidem.

[5] Ibidem.

[6] Idem, p. XII.

[7] Idem, p. XIII. Cf. Idem, p. 2, n. 1, Tratatul de Preoție e tot în PG 155.

[8] Idem, p. 2.

[9] Idem, p. 4.

[10] Idem, p. 5.

[11] Ibidem.

[12] Sursa citată, la nivel online, e regăsibilă aici.

[13] Idem, p. 3.

[14] Idem, p. 4.

[15] Ibidem.

[16] Idem, p. 17.

[17] Ibidem.

[18] Ibidem.

[19] Idem, p. 22.

[20] Ibidem.

[21] Ibidem.

[22] Idem, p. 31.

[23] Idem, p. 34.

[24] Idem, p. 42.

[25] Idem, p. 49.

Did you like this? Share it: