Trecere de octombrie

Treci prin fața mea ca o libarcă neagră,
indiferentă,
jupuită de delicatețe,
pe când eu mor…

Treci prin moartea mea cu o indiferență
năucitoare,
fără să spui o rugăciune,
fără să te închini
și să ceri
iertarea păcatelor mele.

Treci prin tot ce mă enervează,
prin tot ce mă lasă rece,
prin tot ce mă exasperează.

Însă nici tu nu îți admiți moartea,
moartea ta,
care e legată de tine
ca un câine de lanțul lui lung
și schelălăit.

Trecerea de octombrie sau prin octombrie
e persecutantă.

Mă persecuți cu tăcerile tale,
cu tăcerile dimineților reci ca un aer crud,
cu păsările de răutate
care emană din tine
ca dintr-un coș cu gunoi.

Ce ți-am făcut de ești așa
rău cu mine?!
Ce trebuia să îți spun,
să îți fac,
ca să fii mai puțin idiot?!!

Timpul trece prin noi ca un taifun
și nu avem timp de jocuri secunde.

Nu avem timp de mofturi
și nici de malagambe nespălate,
aruncate de la unii la alții.

Respectă-mi moartea, te rog!

Mai ai demnitatea aceasta, prietene,
demnitatea lutului care se întoarce în lutul din care a fost luat
și a conștiinței care va vorbi în fața
lui Dumnezeu despre sine
și despre mine.

Te rog să mai ai puțin timp
pentru a-ți veni în fire!

Astfel pot și eu să mor
odată cu cocorii, care nu se mai întorc.