Luminile iubirii și ale comuniunii

[viddler id=6f620e1f&w=437&h=370]

*

OCROTITORUL BUCUREŞTILOR PRIMEŞTE TREI SFINŢI CAPADOCIENI

Cuvânt către pelerinii veniţi la hramul Catedralei patriarhale din Bucureşti

(24-29 octombrie 2009)

Anul acesta 2009 se împlinesc 1630 de ani de la trecerea la cele veşnice a Sfântului Vasile cel Mare (†379), unul dintre cei mai cunoscuţi Sfinţi Părinţi ai Bisericii Ortodoxe, mare teolog şi înţelept păstor de suflete.

Cu acest prilej, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2009 An comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare şi al tuturor Sfinţilor Capadocieni.

Binecuvântarea şi bucuria pe care ni le aduce Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, sporesc şi mai mult anul acesta, prin venirea din Grecia la Bucureşti a moaştelor Sfântului Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, a moaştelor Sfântului Grigorie Teologul, prietenul Sfântului Vasile cel Mare, ca dar oferit de Arhiepiscopia de Viena, Austria, şi a moaştelor Sfântului Grigorie de Nyssa, fratele Sfântului Vasile cel Mare, aduse de la biserica Domniţa Bălaşa din Bucureşti. Aşadar, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou primeşte de sărbătoarea sa pe aceşti trei Sfinţi Capadocieni.

Biserica întreagă şi mai ales credincioşii pelerini cinstesc pe sfinţi întrucât în sfinţi se arată prezenţa harului lui Hristos şi lucrarea Sfântului Duh, ca rodire a darurilor primite de ei la Sfântul Botez, daruri pe care însă sfinţii le-au cultivat prin rugăciune şi fapte bune.

Roadele prezenţei şi lucrării Sfântului Duh în sfinţii lui Dumnezeu se arată mai ales în dragostea lor faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni, în bucuria lor duhovnicească, în pacea sufletului, în îndelungă răbdare când trec prin încercări, în bunătatea inimii, în facerea de bine către toţi oamenii, în credinţă dreaptă şi statornică, în blândeţe nefăţarnică, în înfrânare de la săvârşirea răului, în curăţia sau sfinţenia vieţii (cf. Galateni 5, 22-23).

Aşadar, când noi cinstim pe sfinţi, cinstim prezenţa şi lucrarea lui Dumnezeu în acei oameni care au crezut în El, L-au iubit şi au împlinit voia Lui în viaţa lor pe pământ. Prin credinţa lor statornică şi prin viaţa lor sfântă, toţi sfinţii sunt prieteni ai lui Hristos (cf. Ioan 15, 14; Iacob 2, 23), învăţători şi rugători ai Bisericii pentru mântuirea oamenilor.

Când Biserica lui Hristos recunoaşte sfinţenia celor ce au făcut roditoare în viaţa lor darurile Sfântului Duh, ea îndeamnă pe toţi credincioşii să citească şi să să urmeze Vieţile sfinţilor, să cinstească icoanele sfinţilor şi să ceară ajutorul rugăciunii sfinţilor pentru a spori în credinţă şi în fapte bune, pe calea mântuirii.

Pe lângă citirea Sinaxarului sau a Vieţii sfinţilor şi cinstirea icoanelor sfinţilor, Biserica a început încă din primele veacuri să cinstească mormintele şi moaştele sfinţilor, mai ales cele ale sfinţilor apostoli, ale sfinţilor mucenici sau martiri şi ale sfinţilor cuvioşi monahi vieţuitori în mănăstiri sau în pustie. Prin cinstirea moaştelor sfinţilor, Biserica mărturiseşte lucrarea Sfântului Duh de sfinţire a sufletului şi a trupului omului credincios, rugător către Dumnezeu şi împlinitor al voii Sale.

Astfel, prin cinstirea moaştelor sfinţilor, Biserica mărturiseşte împreună cu Sfântul Apostol Pavel că trupul sfinţit al credincioşilor este „templu al Duhului Sfânt” (1 Corinteni 6, 19), pentru că ei au „slăvit pe Dumnezeu în trupul şi în sufletul lor” (1 Corinteni 6, 20) şi „vor fi cu Hristos în slava veşnică” (1 Tesaloniceni 4, 17).

De aceea, prin rugăciunea lor, sfinţii sunt mijlocitori pentru noi, vindecători de boli, izbăvitori de patimi şi de necazuri, luminători ai vieţii, dascăli ai mântuirii şi îndrumători către Împărăţia Preasfintei Treimi.

În aceste zile de sărbătoare, soborul minunat al Sfinţilor Părinţi Capadocieni: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Grigorie de Nyssa, mari dascăli ai lumii şi ierarhi, sporeşte bucuria tuturor pelerinilor care cinstesc sfintele lor moaşte alături de moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou şi ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ocrotitori ai Catedralei Patriarhale din Bucureşti.

Cinstiţi împreună în aceste zile de sărbătoare în Capitala României, aceşti minunaţi sfinţi ai pământului Capadociei şi ai Bisericii universale ne arată că lumina Evangheliei lui Hristos a rodit în popoare credincioase raze şi chipuri de lumină, adică sfinţi rugători pentru oameni pe pământ şi în cer, unind între ele, prin lumina şi rugăciunea lor, generaţii şi popoare, întrucât pentru ei „Iisus Hristos, ieri şi azi şi în veci este acelaşi” (Evrei 13, 8).

Iubiţi pelerini,

Să rugăm pe aceşti sfinţi mari, prieteni ai lui Hristos, părinţi milostivi şi luminători ai Bisericii, să fie pentru noi mijlocitori în faţa Preasfintei Treimi, să ne dăruiască sănătate şi mântuire, mult ajutor în familie şi în toată lucrarea cea bună, putere duhovnicească de a birui ispitele şi necazurile, neînţelegerile şi neajunsurile, sărăcia şi nesiguranţa zilei de mâine, pentru a spori în credinţă, în nădejde şi în dragoste faţă de Dumnezeu şi de oameni.

Rugăm pe Preamilostivul Dumnezeu să vă răsplătească tuturor evlavia şi osteneala, dărnicia şi răbdarea, cu darurile Sale cele bogate, cu sănătate şi mântuire, cu pace şi bucurie, pentru ca să împărtăşiţi tuturor celor dragi binecuvântarea lui Dumnezeu şi a sfinţilor Lui, lumina sărbătorii şi frumuseţea sufletelor adunate în rugăciune împreună cu sfinţii, în iubirea Preasfintei Treimi!

“Harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi cu toţi!” (2 Corinteni 13, 13)

Al vostru către Hristos Domnul rugător,

† DANIEL,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

*



Melancolie plină de gimnastică sau fabula în acasa ei

Păsările au plecat în țările calde,
una câte una
și au rămas numai ciorile,
adică cei de prin partea locului,
fapt pentru care PIB-ul nostru e vai de el,
ca nădragii rupți în tur…

Nu în turul doi, ci în turul pantalonilor…

De aceea, în turul doi,
trebuie să alegi bine,
frate de sânge,
dacă nu vrei să te găsească morga mai devreme
sau spitalul de nebuni.

Și nebunia trebuie să aibă o limită a ei,
ca toate limitele.

Și punctele trebuie să aibă și ele fărașul lor,
că de aceea se rotesc cadrele,
ți se rotesc ochii,
ți se face rană în piept
și te dor măselele,
nedreptățile,
durerile,
plânsetele,
plânsurile,
doinele,
prostiile…

Păsările au plecat în țările calde
și fac căldură la alții.
La noi au rămas numai ștremeleagurile copacilor,
fără frunze și roade,
ca niște găini zăpăcite,
ca să ne mănânce tot orzul
pentru gâște…

Ce fac gâștele,
când albul lor devine maculat
ca funinginea?

Ce fac curcanii fabulei,
când e să zică Da! pentru altceva,
că ne-am săturat de atâta
trap pe loc?

O, voi, cai fără zăbală, care scrieți tot ce vă vine la gură!
Care lăudați pe toți șerpii pământului,
până când vă mănâncă toată
carnea de sub crupă.

Au plecat țările în țările calde
și tristețea a rămas în țările reci.
Și țările reci mănâncă slănină
și ceapă, plus țuică de cea mai proastă
calitate,
pentru că a început să bată crivățul
în sobă.

Oare nu putem să punem și noi vulturi
la președinție? Da, vulturi!

Vulturii sunt niște păsări mari, frumoase și admirabile,
care mănâncă leșuri…dar care au un penaj frumos…
și zboară
și iar zboară
și iar zboară,
de nu le mai vezi de sus ce zboară…

Nu putem oare să vedem mai bine,
decât să vedem și mai rău?

Vrem mai rău decât atât?!

Vrem mai mult sadism, mai multă
prostie,
mai mulă șpagă?!!

Vrem și mai multă neomenie?!!!

Nu ne-a ajuns?!!!!

Păsările au plecat cu păsări cu tot
și cu țări cu tot
și noi am rămas cu rămâneri cu tot
și ne lingem pe bot
la televizor,
în loc să punem mâna pe puterea
de a fi normali
.

Pentru că păsările care au plecat ne-au făcut să fim ciori
și ciorile, dacă rămân ciori, nu sunt vulturi,
chiar dacă și ele zboară
și cârâie
și fac mizerie
prin parcuri și păduri
cu gânieții lor.

Păsările au plecat…
Poate că pleacă și ciorile…