Tutto ciò che è importante

La felicità non è una moda passeggera. La felicità deve essere felice con Dio, per essere una vera gioia. E senza Cristo non hanno la vera felicità. La nostra gioia è reale quando la verità è la gioia nella Sua Chiesa. Tutto è molto semplice.

Therefore I believe, that we confused things each other. For that Christ makes us see clearly and not tangled our lives. Christ God brings clarity to our hearts. Dacă ceva nu e clar înseamnă că undeva am greșit. Și unde putem greși decât acolo, când nu ne recunoaștem, în mod cinstit, păcatele?

Dar…wat is zonde? Ce e păcatul pentru noi? Dacă e o bucurie…atunci nu știm ce e fericirea, cum trebuie să ne bucurăm de viața noastră. Αν δεν καταλαβαίνετε ότι αμαρτία είναι καταστροφή για εμάς…atunci cum ne putem bucura de Hristos?

Le Christ est notre joie, notre joie divine. Și când El intră în viața noastră, atunci El ne umple de bucuria de voir la vérité. C’est pourquoi, nous ne pouvons pas être heureux sans Dieu. Pentru că Dumnezeul nostru este sursa vieții noastre. Egli è la Via, Verità e Vita.

And Christ is our life, not just because it is the Creator, but because, in every moment, we are wired to His grace. And His grace is the life that fills us with truth. Αλλά η αλήθεια είναι ζωή. Este viața care vine din Prea Sfânta Treime și, în același timp, această viață e dumnezeiască, e viața plină de adevăr.

Așa înțelegem faptul de ce nu putem să despărțim dogmele Bisericii de viața noastră și nici cultul ei de viața noastră. Pentru că atât teologia Bisericii, cât și cultul ei sunt propria noastră viață. Εκκλησία δόγμα είναι ένας δρόμος της εκκλησιαστικής ζωής. Είναι ένας τρόπος για να δούμε τον Χριστό στη ζωή της Εκκλησίας.

The services of the Church, and they are, one way to look and live ecclesial. A trăi eclesial înseamnă a trăi în ritmul Scripturii, adică al dogmelor și al cultului. A trăi în ritmul Scripturii, care a fost scrisă în ritmul Tradiției Bisericii și nu în afara Bisericii. De aceea, când se pune problema  cărților apocrife / apocryphal books, a cărților respinse de către Biserică, atunci nu se înțelege faptul, că nu poate exista scriere scrisă în afara Bisericii, care să aibă mintea și Duhul Bisericii.

Нам нужна вся правда о Церкви Христовой…și nu doar câteva elemente de teologie din tezaurul teologic al Bisericii. Avem nevoie de tot adevărul pentru ca să trăim întru adevăr. Pentru ca să simțim, în mod dumnezeiește, că viața lui Hristos Dumnezeu e și viața noastră.

Și aceasta, per la nostra gioia sia piena.  Y nuestra alegría es completa, si es eterna. Y gozo perpetuo es una alegría completa, pentru că e o bucurie cu Dumnezeu și întru Dumnezeu pentru veșnicie.

Die So Easily …

because i love you

For my wife

You die with a smile
pressed on your face.
You die as a raindrop,
like a dragon-fly attached to the wings.

Therefore no one sees you, my darling,
nobody!
No one knows, because nobody loves you
like me.

I have loved you with all my heart.
I’ve loved you with all my life,
with all my blood,
that all my words…

And that is why your death is like a smile,
as a high breeze
for my eyes
because it makes me cry sweet …

And everything is so easy
and so hard at the same time.

Because I can not believe that your death is possible.
Because I believe that death
may be simpler and
so committed and love …

Love,
for it is God’s gift, is so triumphant,
passing many obstacles,
because he does not fear death.

And with all this, you die
as a dandelion blown in the wind.
You die as an irreplaceable friend of my heart.
You die with all that are you
and nobody,
but no one can replace,
never, your
beauty.

Să vezi și dincolo de ochi

Arhim. Teofil Paraian

Nici adormirea s-a nu m-a luat pe așteptate. Există, uneori, un fel de a muri…care mă lasă fără cuvinte. Tocmai de aceea nu am scris nimic, de câteva ore încoace, de când am aflat vestea. Pentru că nu mă pot obișnui ușor cu moartea unora…

Părintele Teofil, un alt Fericit al lui Dumnezeu, a plecat dintre noi cu un aer frumos, cu zâmbet teologic. Pentru că prezența sa printre noi a avut darul să ne spună, că poți să vezi dincolo de ochii stinși, dincolo de pleoapele lăsate, dincolo de tine…dacă ai harul lui Dumnezeu drept ochi noi, duhovnicești.

Când unii merg de-amboulea și cu ochi buni, cum să nu fie o minune imensă, când vezi pe un om fără ochi, că merge să predice peste tot, să spovedească, că citește și scrie cărți, concepe cărți…și, mai are și zâmbet non-atotșiutor?

L-am audiat de vreo două-trei ori în direct, în sală. Nu am vorbit niciodată cu dumnealui, însă am auzit vorbe frumoase…dar și urâte despre el. Însă eu nu mă uit la ce se spune despre cineva…ci la ceea ce văd în cineva. Nu îmi plac comentatorii care denigrează și nici cei care umflă conturul unei persoane…ca să devină, cu dinadinsul, personalitate.

Personalitatea duhovnicească nu este intruzivă, adică nu se propune în mod barbar în viața ta…ci ea intră ca uleiul în candelă și la fel și arde în tine. Persoana sa și cuvintele sale s-au sedimentat în timp, deși nu cred să fi vorbit vreodată despre el în mod public. Doar privat…

Dumnezeiescul Teofil face parte din lumea lui, care nu e lumea mea… Face parte din românismul primei părți de secol 20, are parfumul lui, modul lui de a pune problema…însă, de foarte multe ori am simțit caduce, improprii modurile cum punea problema, atât el cât și alți Dumnezeiești Părinți ai României, care au adormit…sau o vor face în curând, că asta e viața omului, fie el și Sfânt…

Însă, cu toate că era depășit de vreme în abordarea sa eclesială și în cuvântările sale (și toți suntem depășiți, mai mult sau mai puțin, atâta timp cât lumea noastră, în care am trăit, moare…la un moment dat și nu o mai învie nimeni și vine…la rând…lumea altora), tocmai asta m-a fascinat: că îmi vorbea despre lumea lui, care nu era lumea mea…dar care a îmbogățit lumea mea.

Femeia de la țară, de vreo 60-70 de ani, care vine la oraș, după cum știți, vine cu fusta ei și cu baticul ei de acum 30 de ani, pe care le-a îmbrăcat, când era ea tânără, cu modul ei de-a fi. Nu știe, cel mai adesea, cum se vorbește la mobil, cum se folosește un card bancar, cum se face chat… Lumea ei a înghețat undeva…și această inadaptare continuă la nou pe mine mă înfioară, pentru că e, cel mai adesea, voită…

La fel erau și vorbele și modul lui de a face teologie și modul lui de a vedea lumea: rămăseseră în urmă. Însă, cu toată această rămânere în urmă în domeniul surselor teologice și a raportării la ele, a vorbelor, a cunoașterii păcatelor și a bunelor vremii noastre reale și nu imaginare…Părintele Teofil avea ingenuitatea sa, frumusețea sa, copilărismul său matur, sfințenia sa, experiența sa enormă…care te făceau să treci peste micile neajunsuri aduse de vârstă și de inadaptare.

Ceea ce m-a binedispus, ceea ce m-a umplut de har era seninătatea, jovialitatea și lejeritatea sa duhovnicească de a disculta probleme grave, în doi timpi și trei mișcări și cu un limbaj comun. Trăia o Ortodoxie destinsă și nu crispată. Știa să se facă iubit, apreciat, ascultat până la sufocare…pentru că spațiile unde el conferenția deveneau mici.

Era fenomenul frumos, minunat, care se dorea văzut. Era cel de la care se așteptau multe, împotriva sănătății și a handicapului său. Era cel care își înregistra (cât îmi plăcea asta!) cuvântările, pentru ca să le reasculte, să le păsteze…

Un om al curajului și al rezistibilității împotriva handicapului său dobândit de vedere. Un om al muncii, cum nu sunt mulți dintre cei tineri, de astăzi. Un om al bunului simț, cu dragoste față de Tradiția Bisericii, cu dragoste față de români, cu dor pentru tineri, pentru a se dărui prin cuvânt și faptă altora.

Nu, lucrurile nu trec neobservate, chiar dacă, uneori, rămân…neconsemnate! Faptele rămân în oameni, formează oamenii. Ceea ce se face în ascuns, în taină se vede pe fața, pe trupul, în cuvântul, în carnea și în sufletul omului. Nimic nu rămâne fără vedere! Ochii lui Dumnezeu privesc, iau seama, ascultă îndelung. Ochii lui Dumnezeu ne ascultă îndelung și urechile Sale ne văd îndelung.

Și iarăși: nu mi-am propus în această seară ca să  vă vorbesc despre el. Nu mi-am propus nimic. Dar harul vieții lui, care a rămas în mine și în mulți alții, cu siguranță, m-a îndemnat să vorbesc și vorbesc cu plăcere, cu bucurie, cu candoare, pentru că cuvintele izvorăsc…și nu sunt trase de păr. Necrologurile nesincere sunt precum copilul dus cu forța la grădiniță. Ăla nu vrea să meargă…și bunică-sa sau mamă-sa  îi spun învățătoarei…că nu a putut să doarmă toată noaptea de dorul grădiniței…

Cam așa rămânem în oameni: ca un izvor de bucurie și de seninătate, de cuvinte frumoase, dacă suntem o imagine plină, creștinească, profund ortodoxă! Dacă vrei să forțezi lucrurile nu vei avea nimic. Dar dacă te dărui oamenilor, dacă le miști inimile și mințile, dacă le umplii gândurile și inima cu har, atunci harul lui Dumnzeu va vorbi despre tine în inimile altora.

Dumnezeu să te ierte, Părinte Teofile, și să ne ierte, prin sfintele tale rugăciuni către Domnul! Și îți mulțumesc frumos pentru candoarea de a ne fi arătat că Ortodoxia e o viață cu mult umor serios, cu multă nevoință serioasă, cu multă curăție ascetică, cu multă deschidere, adică față omenoasă.

Și abia e începutul…

Claudia Teodora este prima care mi-a spus: „La mulți ani!” la 32 de ani

Bineînțeles, la nivel online…și am vrut să subliniez gestul ei, atâta timp cât nu ne cunoaștem și nu ne-am văzut niciodată…decât în poze.

Văd doresc multă bucurie și împliniri, Claudia Teodora,  în viața dv. și sper să ne înțelegem mult mai bine rostul pe acest pământ!

Ce trebuie să știi pentru a crea online

Un podcast de 24 de minute despre uneltele mele de lucru, cele gratuite, cu care creez online în mod zilnic.

Adică părerile mele despre Word Press, despre Blogspot, despre Chirbit, despre Twitter sau Facebook, ca și despre alte lucruri, care sunt utile celor care vor să se apuce de blogging sau care vor să știe cum privesc acum lucrurile, după 4 de ani legătură directă cu toate acestea.