Să vezi și dincolo de ochi

Arhim. Teofil Paraian

Nici adormirea s-a nu m-a luat pe așteptate. Există, uneori, un fel de a muri…care mă lasă fără cuvinte. Tocmai de aceea nu am scris nimic, de câteva ore încoace, de când am aflat vestea. Pentru că nu mă pot obișnui ușor cu moartea unora…

Părintele Teofil, un alt Fericit al lui Dumnezeu, a plecat dintre noi cu un aer frumos, cu zâmbet teologic. Pentru că prezența sa printre noi a avut darul să ne spună, că poți să vezi dincolo de ochii stinși, dincolo de pleoapele lăsate, dincolo de tine…dacă ai harul lui Dumnezeu drept ochi noi, duhovnicești.

Când unii merg de-amboulea și cu ochi buni, cum să nu fie o minune imensă, când vezi pe un om fără ochi, că merge să predice peste tot, să spovedească, că citește și scrie cărți, concepe cărți…și, mai are și zâmbet non-atotșiutor?

L-am audiat de vreo două-trei ori în direct, în sală. Nu am vorbit niciodată cu dumnealui, însă am auzit vorbe frumoase…dar și urâte despre el. Însă eu nu mă uit la ce se spune despre cineva…ci la ceea ce văd în cineva. Nu îmi plac comentatorii care denigrează și nici cei care umflă conturul unei persoane…ca să devină, cu dinadinsul, personalitate.

Personalitatea duhovnicească nu este intruzivă, adică nu se propune în mod barbar în viața ta…ci ea intră ca uleiul în candelă și la fel și arde în tine. Persoana sa și cuvintele sale s-au sedimentat în timp, deși nu cred să fi vorbit vreodată despre el în mod public. Doar privat…

Dumnezeiescul Teofil face parte din lumea lui, care nu e lumea mea… Face parte din românismul primei părți de secol 20, are parfumul lui, modul lui de a pune problema…însă, de foarte multe ori am simțit caduce, improprii modurile cum punea problema, atât el cât și alți Dumnezeiești Părinți ai României, care au adormit…sau o vor face în curând, că asta e viața omului, fie el și Sfânt…

Însă, cu toate că era depășit de vreme în abordarea sa eclesială și în cuvântările sale (și toți suntem depășiți, mai mult sau mai puțin, atâta timp cât lumea noastră, în care am trăit, moare…la un moment dat și nu o mai învie nimeni și vine…la rând…lumea altora), tocmai asta m-a fascinat: că îmi vorbea despre lumea lui, care nu era lumea mea…dar care a îmbogățit lumea mea.

Femeia de la țară, de vreo 60-70 de ani, care vine la oraș, după cum știți, vine cu fusta ei și cu baticul ei de acum 30 de ani, pe care le-a îmbrăcat, când era ea tânără, cu modul ei de-a fi. Nu știe, cel mai adesea, cum se vorbește la mobil, cum se folosește un card bancar, cum se face chat… Lumea ei a înghețat undeva…și această inadaptare continuă la nou pe mine mă înfioară, pentru că e, cel mai adesea, voită…

La fel erau și vorbele și modul lui de a face teologie și modul lui de a vedea lumea: rămăseseră în urmă. Însă, cu toată această rămânere în urmă în domeniul surselor teologice și a raportării la ele, a vorbelor, a cunoașterii păcatelor și a bunelor vremii noastre reale și nu imaginare…Părintele Teofil avea ingenuitatea sa, frumusețea sa, copilărismul său matur, sfințenia sa, experiența sa enormă…care te făceau să treci peste micile neajunsuri aduse de vârstă și de inadaptare.

Ceea ce m-a binedispus, ceea ce m-a umplut de har era seninătatea, jovialitatea și lejeritatea sa duhovnicească de a disculta probleme grave, în doi timpi și trei mișcări și cu un limbaj comun. Trăia o Ortodoxie destinsă și nu crispată. Știa să se facă iubit, apreciat, ascultat până la sufocare…pentru că spațiile unde el conferenția deveneau mici.

Era fenomenul frumos, minunat, care se dorea văzut. Era cel de la care se așteptau multe, împotriva sănătății și a handicapului său. Era cel care își înregistra (cât îmi plăcea asta!) cuvântările, pentru ca să le reasculte, să le păsteze…

Un om al curajului și al rezistibilității împotriva handicapului său dobândit de vedere. Un om al muncii, cum nu sunt mulți dintre cei tineri, de astăzi. Un om al bunului simț, cu dragoste față de Tradiția Bisericii, cu dragoste față de români, cu dor pentru tineri, pentru a se dărui prin cuvânt și faptă altora.

Nu, lucrurile nu trec neobservate, chiar dacă, uneori, rămân…neconsemnate! Faptele rămân în oameni, formează oamenii. Ceea ce se face în ascuns, în taină se vede pe fața, pe trupul, în cuvântul, în carnea și în sufletul omului. Nimic nu rămâne fără vedere! Ochii lui Dumnezeu privesc, iau seama, ascultă îndelung. Ochii lui Dumnezeu ne ascultă îndelung și urechile Sale ne văd îndelung.

Și iarăși: nu mi-am propus în această seară ca să  vă vorbesc despre el. Nu mi-am propus nimic. Dar harul vieții lui, care a rămas în mine și în mulți alții, cu siguranță, m-a îndemnat să vorbesc și vorbesc cu plăcere, cu bucurie, cu candoare, pentru că cuvintele izvorăsc…și nu sunt trase de păr. Necrologurile nesincere sunt precum copilul dus cu forța la grădiniță. Ăla nu vrea să meargă…și bunică-sa sau mamă-sa  îi spun învățătoarei…că nu a putut să doarmă toată noaptea de dorul grădiniței…

Cam așa rămânem în oameni: ca un izvor de bucurie și de seninătate, de cuvinte frumoase, dacă suntem o imagine plină, creștinească, profund ortodoxă! Dacă vrei să forțezi lucrurile nu vei avea nimic. Dar dacă te dărui oamenilor, dacă le miști inimile și mințile, dacă le umplii gândurile și inima cu har, atunci harul lui Dumnzeu va vorbi despre tine în inimile altora.

Dumnezeu să te ierte, Părinte Teofile, și să ne ierte, prin sfintele tale rugăciuni către Domnul! Și îți mulțumesc frumos pentru candoarea de a ne fi arătat că Ortodoxia e o viață cu mult umor serios, cu multă nevoință serioasă, cu multă curăție ascetică, cu multă deschidere, adică față omenoasă.

Și abia e începutul…

6 comments

  • Se vor scrie multe de acum înainte despre Părintele Teofil dar nimic nu va putea înlocui ceea ce a scris sfinţia sa în inimile noastre… în faţa unor asemenea Oameni parcă şi cuvintele sunt de prisos… Dumnezeu să îl odihnească!
    Spor în toate cele bune… că de rele avem noi grijă!

  • Simplu, frumos, echilibrat, pertinent.

    Il preiau si eu ca fiind pana acum cel mai bun articol on line despre trecerea la Domnul a parintelui Teofil.

  • Pingback: Să vezi și dincolo de ochi « Blogul lui Vasile Călin Drăgan

  • Despre ce inadaptare vorbiti?

    Comparatia cu femeia de la tara nu imi spune nimic, nu inteleg despre ce inadaptare vorbiti…

  • Întrebarea mea pentru tine, Daniela, e următoarea: ce nu înțelege bătrâna de la țară din viața de la oraș, de nu e în stare să asimileze mai nimic de la orășeni?

    Dacă înțelegi de ce nu e capabilă țăranca de orășenisme, înțelegi și de ce nu era în stare Părintele Teofil să îl înțelegă pe unul cu trei doctorate.

    Pentru că nu avea experiența omului erudit, foarte erudit, ci avea nivelul său de teologie și de cunoaștere a lumii sale. Mai ales, cu handicapul său, nu știa și vedea cum arată lumea de astăzi, cu toate că venea și trecea prin tot felul de orașe.

    Una e să vii pe la oraș și să pleci acasă și alta e să stai la oraș și să știi cum e să fii al orașului.

    Eu cred că tu ai înțeles din prima ce am spus…

  • Și mai mult… Părintele Ilie Cleopa, Părintele Teofil Părăian, Părintele Sofian Boghiu, pentru mine și pentru mulți sunt niște Sfinți ai lui Dumnezeu…dar cu marginile lor.

    Ilie Cleopa nu era Maxim Mărturisitorul în Teologie, ci un țăran autodidact, care cunoștea mai multă teologie de la teologii României, care îi traduseseră cărți și pentru el și pentru alții, decât mulți de astăzi, după cum nici Sofian Boghiu nu era Marcu Ascetul, care mânca pământ și muta muntele doar cu porunca, ca să intre în mare…

    Mulți dintre dv. se opresc numai la doi Sfinți și îi absolutizați pe aceia și de alți 10 milioane nici că vă pasă.

    Eu, ca teolog, am reverență față de toți Sfinții Bisericii și nu îi confund pe niciunul cu altul, ci îi văd, pe toți, ca fiind persoane distincte și diferite, cu grade de sfințenie diferite.

    Dacă ați face și dv. la fel, ați studia pe toți Sfinții…dar ați vedea și limitele lor.

    Nu toți Sfinții sunt Teologi, nu toți sunt ierarhi sau monahi, există și Sfinți fără cultură dar și alții care erau tobă de carte, unii sunt martiri iar alții au murit de moarte bună…adică sunt foarte diferiți.

    Mie nu îmi place când îl citiți pe Părintele Ilie Cleopa și credeți că teologia pe care el v-o spunea sau va scris-o e a lui, când teologia lui e strânsă din zeci de cărți, pe care nu le citiți deloc și de la zeci de Sfinți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *