La mulți ani tuturor! Filele audio de la Prislop și Deva (28 și 29 noiembrie 2009)

Preacucernice Părinte Dorin,

vă rog să mă iertați că nu am mai scris. Timpul îmi este extrem de limitat. În schimb vă trimit lincul cu înregistrarea Sfintei Liturghie de la Prislop, inclusiv predica PS   Daniil al Daciei Felix și lincurile cu Sf Liturghie de la Deva, inclusiv predica PFP Patriarh Daniel și cuvântul noului episcop de Hunedoara, Gurie Giorgiu fost Gorjeanul!

Să trăiți în bucurie întru Hristos! Vă sărut dreapta cu mare evlavie și recunoștință, dvs. si doamnei preotese!

Doamne ajută!

Mihaela Slaina,

30. 11. 2009.

PRISLOP

http://dl.transfer.ro/Transfer_ro-29Nov-9bf48e783d62316.zip

DEVA

http://dl.transfer.ro/Transfer_ro-29Nov-21122bd584.zip

Trăiască nația română!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=3FtALatAkSM]

Fiecare are o nație, cum are o familie. Și fiecare nație și fiecare familie au limba lor. Identitatea noastră e un dat dumnezeiesc, de care devenim conștienți pe parcurs, cu efort din partea noastră. Cei care nu depun niciun efort ca să se recunoască, să își adâncească particularitatea rămân fără racordare la țara lor.

Și ca să te racordezi la țara ta trebuie să te racordezi la trecutul ei, la oamenii ei, la limba ei, la obiceiurile ei, la credința ei, la formele ei de relief, la împlinirile și neîmplinirile ei, la erorile ei, la greșelile ei mai mici sau mai mari.

Dacă pentru a fi la curent cu muzica zilei sau cu moda zilei cere efort și studiu…la fel e și cu treaba de a deveni român: cere să te cauți, să te regăsești, să te afli.

Însă identitatea noastră română nu e apărată, în primul rând, printr-un exces de vorbe, ci prin normalitatea de a fi român. Sunt român, vorbesc limba română, 1 decembrie este pentru mine ziua României și a limbii române și eu mă bucur. Acest lucru înseamnă să fii naționalist, adică iubitor de țara ta, de neamul tău, de limba ta: să ai pietate față de trecut, dar și simț critic față de lucrurile rele ale trecutului.

Restul e degradare. Când un român dorește să îl strângă de gât pe un altul, pentru că nu e român…atunci nu a înțeles nimic din iubirea de patrie și nici din lecția istoriei. Patria te învață că și altul are o patrie, că și altul are o familie, că și altul are o limbă și o familie în care s-a născut. Ca să fii respectat, trebuie să respecți identitatea altuia.

Poate să nu îți placă identitatea altuia din varii motive, însă, mai înainte de a acționa, de a pune în act această aversiune, trebuie să îți asumi faptul, ca și acela să își manifeste față de tine fobiile sale.

Mesajul Împărăției lui Dumnezeu însă e acela, că nicio nație nu este improprie mântuirii și că toți suntem frați unii cu alții, în Hristos, Domnul nostru. Și pentru țigan, și pentru ungur, și pentru malaiezian și pentru turc și pentru arab a murit Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat. Dacă El ne-a asumat pe toți în lucrarea Sa mântuitoare, atunci trebuie să ne lărgim conceptul de nație, de iubire de nație sau să scoatem din el ura față de alții.

Într-o zi liturgică putem să avem Sfinți europeni, asiatici, americani sau africani în calendar…și îi cinstim pe toți la un loc. Bineînțeles, inima ne e mai atrasă față de ai noștri, cu care avem afinități și acesta e un lucru bun, e un lucru firesc…dacă nu se transformă în repulsie față de ceilalți. Cum ne cinstim Sfinții Ortodoxiei din toate națiile și din toate timpurile, tot la fel trebuie să ne iubim pământul, istoria și limba, fără ca această iubire să fie viciată de extremism.

Adică, atunci când ne cinstim țara, să o facem cu credință și cu conștiință, scoțând în relief lucrurile care îmbogățesc patrimoniul universal al valorilor, cu ce vin românii spre alții, pentru ca să înțelegem și cu ce vin alții spre noi. Dacă ne euforizăm fără rost, dacă ne bătem cu pumnul în piept degeaba, fără o atitudine profundă și gravă față de noi înșine, coerentă, nu facem decât să fim hilari.

Identitatea națională și culturală este profunzimea noastră și nu o țeavă de tun, nu prostie, nu mârlănie, nu prostituție și nici sărăcie de idei și fapte! Când vrei să evoci, să subliniezi realitatea României trebuie să scoți în ochii oamenilor tăi și a acelora care nu ne cunosc ceea ce ne definește, ceea ce ne înnobilează și nu pe cei care ne fac de rușine.

Rușinea națională e o rușine a tuturora. Faptul că suntem needucați, că suntem nemanierați, că suntem impulsivi, că suntem bădărani e o durere națională, pe care toți trebuie să ne-o asumăm. Însă, la fel, cei măreți ai noștri, oamenii profunzi și lucrurile frumoase ale românilor sunt icoana spre care privesc românii, sunt mândria și bucuria lor.

Și, dacă ne iubim țara, pământul, limba și trecutul trebuie să ni le iubim în mod realist, atătând și binele și răul nostru. Dacă acoperim răul, nu îl eludăm din istorie, ci doar ne facem că el nu există. Dacă nu mai repetăm răul istoriei atunci ne facem un bine și dăm o altă dimensiune asupra realității noastre, ne facem o altă imagine de sine și o altă imagine pentru alții.

Recunosc că e foarte greu și e foarte multă muncă, de o viață, ca să ne cunoaștem trecutul cât de cât și valorile lui. Creștem în această cunoaștere pas cu pas. Însă adevărul de sine și adevărul nației tale devine o realitate personală, numai când începe să te inspire la lucruri mari și nu te mai cocoșează sau nu te mai face să te simți un auxiliar.

Și cred că oamenii valorici ai unei nații sunt cei care și-au trăit în mod liber și creator identitatea și nu s-au simțit lezați  sau stingheriți de faptul că s-au născut într-o nație mai mică sau mai mare.

Dumnezeu nu greșește niciodată când ne dă să ne naștem, acolo unde ne naștem! Și nici nu greșește prin faptul, că americanii sunt mai mulți decât românii…pentru că fiecărei nații Dumnezeu i-a dat particularitatea sa și numai cu toții, la un loc, suntem deplini, suntem o diversitate frumoasă, impunătoare.

Împărăția lui Dumnezeu e o unitate a diversităților frumoase și depline. Astăzi, la strană, s-a cântat: Cât este de bine și cât e de frumos, ca să locuiască frații în unire! De ce? Pentru că Împărăția lui Dumnezeu e darul unității, e darul acelora, pentru aceia, care sunt în unire, în iubire, în comuniune de credință, de faptă și de simfonie interioară.

Împărăția e o chitară, care rezonează în toți și fiecare coardă e o podoabă a simfoniei. Fiecare are rolul lui. Fiecare are frumusețea lui. Când începi să asimilezi culturi diferite, luând poeții, prozatorii, dramaturgii, muzicienii etc. mai multor nații pentru ca să-i înțelegi, vezi că fiecare are frumusețea lui. La fel, Sfinții Împărăției lui Dumnezeu sunt flori frumoase, diverse stele,  diferite în strălucire, dar pline de aceeași slăvă a Prea Sfintei Treimi.

Pentru că în toți, prin toți și pentru toți Dumnezeu e Soarele lor!

De aceea, ziua națională a românilor, 1 decembrie, trebuie trăită cu o bucurie decentă, cu o bucurie conștientă nu numai de valorile proprii, dar și de responsabilitățile noastre ca nație. Suntem români dar și creștin ortodocși, fiii Împărăției lui Dumnezeu. Ce facem noi pentru limba română, pentru trecutul nostru, pentru identitatea noastră națională, dar ce facem noi și pentru identitatea noastră spirituală?

Cui propovăduim noi credința ortodoxă? Ce fel de lumini suntem noi pentru universul lui Dumnezeu? Pentru că celor cărora li s-a dat mult, mult li se va cere. Și alții se nasc în pământuri fără dreapta credință, fără lumina mântuirii și privesc spre noi, cer de la noi sfințenie, credincioșie, lumină…Și noi?!!!

Acum două zile în lumea musulmană a fost o zi importantă, zi în care oameni s-au manifestat așa…Sute de mii, milioane de oameni în păgânismul musulman…Dar câtă ordine, câtă mulțime credincioasă, cât zel! O fi și poză. O fi și mult fanatism. O fi și mult obscurantism. Dar o mare parte dintre oamenii ăștia cred în ceea ce cred ei. Ei cred!

Și ce fel de propovăduitori ai dreptei credințe trebuie să trimitem noi, popoarele ortodoxe, pentru ca să mântuim măcar 10% din lumea asta, din suflarea asta? Cine sunt evanghelizatorii noștri? Cine sunt cei care știu și pot să dăruie și altora comoara cea ascunsă în țarina inimii?

De aceea trebuie să ne iubim țara și să ne bucurăm de ceea ce suntem în mod realist, cu mult bun simț și nu cu un entuziasm fără minte chibzuită!

Dacă suntem fanatici, extremiști, revanșarzi, barbari cu alții suntem o rușine pentru umanitate!

Orice om care bate, omoară, violează, terorizează pe alții este o rușine pentru umanitate!

Cine ne spune asta?

Cel care ne-a spus nouă: Eu sunt blând și smerit cu inima. Aceasta ne-a spus-o Dumnezeu Însuși, Care este exemplul nostru de zi cu zi în relațiile cu semenii noștri, care sunt, cu toții, chipuri ale chipului Său. Dacă nu vrem să vedem fețe, nu vrem să Îl vedem nici pe Hristos Dumnzeu, pentru că El S-a făcut cu față pentru  noi.

El a luat tot trupul nostru. El a mirosit mirosurile noastre și a simțit durerile și bucuriile noastre și ca om, nu numai ca Dumnezeu.

Dacă atunci când ne bucurăm, ne bucurăm numai cu noi și nu vrem să vedem bucuria și de pe fețele altora, nu am înțeles că bucuria e comuniune și nu singularitate trufașă.

Ziua națională trebuie să fie o zi a memoriei, o zi a pomenirii dar și a bucuriei unora cu alții.

O zi a reconcilierii, a împăcării, a recunoștinței, a frățietății.

Căci tocmai de aceea e ziua națiunii române…și nu ziua lui X sau Y.

E ziua tuturora.

Pentru acest motiv vă dorim tuturor multă bucurie și multă pace în viața dumneavoastră, de la Dumnezeul nostru treimic, de la Care vine toată viața, bucuria și pacea!

La mulți ani tuturor și să fim mai senini și mai supli în relațiile dintre noi și în noi înșine mai întâi!

Dumnezeu să binecuvinteze România și întreaga lume!

Cum se traduce un text al Tradiției?

Cu minuțiozitatea cu care ieri s-au analizat cele câteva clipe ale…palmei președintelui. Adică președintele lovește…copilul se dă în spate…fața copilului din cadru, cât durează fiecare imagine, ce ne spun luminile, cine apar în fotograme…cam așa! Cuvintele se iau unul după altul și se înțeleg prin filtrul filologic, teologic și al uzanței limbii române.

Într-un fel sună în ebraică, în greacă sau latină, în engleză sau în rusă un text al Tradiției Bisericii și altfel în română. Care română? Româna de acum…Iar limbajul teologic ortodox și limba română trebuie să se împletească de așa manieră încât conștiința ta, întru Duhul Sfânt, să îți spună că așa e textul, în acest fel și așa îl împarți cititorilor tăi.

Traducerea Scripturii sau a Părinților în limba română e o traducere de conștiință, făcută cu conștiință. E o traducere evlavioasă, o traducere în și pentru spațiul Bisericii și nu pentru spectatori neutri sau indiferenți.

Așa se explică de ce s-au păstrat, atât de bine, peste veacuri monumentele Tradiției: pentru că au exprimat fidelitatea unei credințe și a unei experiențe a Bisericii.

Iar cine traduce cărțile Bisericii cu adevărat știe că limba română are o mireasmă aparte în cadrul lor și că fiecare cuvânt își are rolul lui și locul lui…adică nimic nu poate fi ca nuca în perete. Contează sensurile cuvintelor, tonalitatea lor, topica, accentele, eufonia cuvintelor și muzicalitatea internă a adevărului.

Adevărul e frumos și coerent și în cuvinte și sub aspectul lor extern. Paragrafarea textului e tot la fel de importantă ca și notele de subsol, ca și atenția la versete, ca și atenția la  coerența mesajului.

Și una e opțiunea traducătorului și alta a editorului în ceea ce privește stabilirea formei finale a unui text. Ar trebui să stabilească textul cel care l-a tradus și nu cel care îl corectează sau, și mai prost, cel care îl editează!

Corectorul ucide, adesea, spiritul traducerii. Editorii îl masacrează. Singurul în stare să își prezinte opera e traducătorul. Tocmai de aceea noi ne edităm singuri textele pentru că nimeni în afara noastră nu știe cum ar trebui să prezinte un text pe care l-am scris sau tradus.

Traducerea cere atenție, subtilitate, concentrare, delicatețe, credincioșie față de original dar și dialogul cu autorul și cu textul de tradus. Comentariile infrapaginale sunt un dialog cu textul și cu modul cum receptăm textul. De aceea sunt absolut necesare. Fără ele, fără comentariile infrapaginale și fără diversele indicații din prefață, postfață, cuprins sau index, cartea e mai puțin lizibilă.

O carte a Tradiției e o carte vie, atât la nivelul textului cât și al mesajului. Mesajul, Duhul cărții sfinte ne inundă și ne învață să gândim în felul ei. Ne dăm după cartea tradusă, ne mulăm pe ideile ei, pe viața ei, fără ca prin asta să fim niște robi ai literei, ci ai Duhului, Care ne face vii.

Traducerea de carte sfântă e un mare dar, o mare bucurie și o mare împlinire.

Și fiecare dintre noi ar trebui să încerce să facă asta: să simtă cum se naște adevărul cărții pe foaie și în inima noastră!

Johann Lippowitz și Natalie Imbruglia pentru a cânta Torn și alte replici live

[viddler id=6c8f1b5&w=437&h=42]

Aici aveți versurile.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=C2jZTJ6FU0o]

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=UNeN3EPA2FM]

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=0ruRcvTNTWk]

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Ci1PrQewQ0c]

De ce Natalie? Pentru că de vreo două zile, de când am reascultat-o…îmi tot sună prin cap. Și e de bine…pentru că mă destinde… Vă doresc numai bine tuturor!

1 2 3 16