Hristologia e un întreg și nu o parte

Ieri dimineață am primit de la unul dintre membrii platformei Ortodoxia tinerilor următoarea scrisoare:

Sărut mâna, Părinte!

Mă iertați pentru îndrăneală.
Unul dintre tinerii, care scriu articole la noi pe site m-a intrebat următorul lucru:

„Aş vrea să vă pun o întrebare de dogmatică: dacă Jertfa lui Hristos a desfiinţat păcatul strămoşesc atunci cum explică Sfinţii Părinţi că femeia tot naşte în dureri, bărbatul tot trebuie să îşi câştige pâinea în sudoarea frunţii şi natura e tot decăzută?

Eu i-am dat un răspuns de care el nu prea a fost mulțumit și nici lămurit. Vroiam să ne ajutați puțin și să ne lămuriți în problema aceasta. Toată discuția pe site a pornit de la faptul că femeia nu are voie să intre în Biserică în perioada menstruală.

Mulțumim pentru ajutor și înțelegere, așteptăm cu drag răspunsul Sfinției voastre.

Doamne ajuta!

***

Ce am înțeles eu din ea? Că ei nu înțeleg încă, că hristologia, vorbirea despre Domnul, despre persoana și lucrarea Sa nu e un fragment izolat, ci e un întreg în sine, integrat într-un întreg și mai mare, adică într-o înțelegere teologică holistă, deplină.

Întrebarea e ilogică din start din punct de vedere teologic, pentru că se întreabă despre jerta și nu despre persoana Domnului, adică despre Cel care Se jertfește, ca și cum ar putea să existe fapta dezlegată sau separată de persoana Lui. Sau nu se vede foarte viu, direct și complex, că Cel care Se jertfește e Hristos, Care nu numai că Se jertfește, dar Își și îndumnezeiește umanitatea Sa asumată, prin fiecare moment al vieții Sale, în mod continuu.

Nu doar Crucea sau moartea Domnului pe cruce, dragii mei, au desființat păcatul în umanitatea lui Hristos fără păcat, ci fiecare moment al vieții Sale a fost o neacceptare a păcatului și astfel o biruință a păcatului în umanitatea Sa.

Da, jertfa Sa a fost un moment culminant, dramatic, dar biruitor asupra păcatului. Însă el nu trebuie individualizat sau separat de viața Domnului în integralitatea Sa ante și post-tanatică, adică de dinainte și de după moartea și învierea Sa.

Pentru că absolutizarea Crucii, așa cum au făcut-o protestanții, nu face decât să ideologizeze moartea Sa pentru noi, să o facă singurul moment al răscumpărării  umanității și să nu vadă adevărul ipostatic, că fiecare pas al vieții Sale, de la concepere și până la înălțarea Sa la cer sunt pași biruitori asupra păcatului și, implicit, asupra morții și a diavolului.

Deci păcatul, oricare păcat, a fost desființat în persoana Domnului prin continua și preadumnezeiasca îndumnezeire a umanității Sale, care a fost o continuă neacceptare și biruință a păcatului. Și îndumnezeirea umanității Sale este făptura nouă, e paradigma pentru cum arată și trebuie să arate omul divino-uman, dumnezeul după har, Sfântul.

Însă sfințenia Sfântului nu e o problemă morală, ci ontologică. La fel cum a fost și pentru Domnul. Pentru că Domnul nu doar pentru că a fost ascultător Tatălui și a murit pe cruce pentru noi, ne-a mântuit, ne-a răscumpărat pe noi, ci pentru că El a fost în mod continuu, clipă de clipă ascultător Tatălui și în intimitate continuă cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, atât la nivelul dumnezeirii, cât și la nivelul umanității Sale.

Sfințenia e ontologică pentru că e o asceză în cadrul căreia se trăiește, în mod neîntrerupt și conștient, bucuria vieții întru harul Treimii. Și ea este o realitate interioară, sfințenia, adică harul Treimii, care se revarsă din suflet în trup și se vede și pe trup. Trupul se îndumnezeiește, se transfigurează…dar tot moare.

Iar femeia creștină, deși botezată, tot trăiește chinurile facerii dureros, numai că e ajutată și e plină de har, de harul care o întărește și nu mai e goală de Duhul. La fel și bărbatul, care se ostenește atât în munca, cât și în asceza lui, pentru că viața lui Dumnezeu țâșnește în el, adică harul Său.

Iar natura e sfințită prin rugăciunea și slujbele Bisericii. E pregătită, ca un aluat, pentru a se dospi. Și când va veni Mirele Bisericii toate vor fi  coapte, pregătite pentru marea nuntă, revelare a slavei Sale, a puterii, a iubirii, a atotștiinței și a atotfrumuseții Sale.

Deși, acum, trăim în trupul, care, în  aparență, are numai atributele post-lapsariale, de după cădere, unde avem nevoie de mâncare, de băutură, de somn, de împreunare sexuală, de creație, de muncă, dacă suntem mădularele tainice, îndumnezeite și care se îndumnezeiesc continuu ale lui Hristos, în străfundul acestor persoane, a noastră, care părem la fel cu cele din afara Bisericii se lucrează măreția îndumnezeirii.

De aceea unul pute după moarte iar altul miroase ca mirul de mare preț. Dacă îl pui pe Sfânt sau pe Sfântă lângă ceilalți, cât sunt vii, nu par să fie mare scofală de ei, pentru mulți. Dar, dacă îi vezi în străfunduri ei sunt fundamental alții, pentru că viața lor e ascunsă în viața lui Dumnezeu, în relația neîntreruptă cu Dumnezeu și, când va veni El, și noi ne vom arăta ce suntem cu adevărat.

Și noi simțim în Sfintele și cinstitele Moaște ale Sfinților, cine sunt și ce vor fi ei, care cresc mereu în Sfințenie în Împărăția Sa, când va veni Domnul, întru slava Sa, iradiind slava Sa și va fi cu toți Sfinții Săi.

Așa că, în concluzie, Hristos a desființat păcatul în umanitatea Sa, pentru că păcatul nu s-a infiltrat niciodată în umanitatea Sa, umanitate care a ascultat, a ales și a iubit pe cele pe care le-a dorit dumnezeirea Sa. Însă, chiar dacă, în aparență, și fiii lui Dumnzeu și fiii oamenilor par la fel, numai în fiii lui Dumnezeu se lucrează noua făptură îndumnezeită și ei și tot cosmosul se pregătesc, continuu, înfrumusețându-se și mai mult.

Frumusețea făpturii, adică îndumnezeirea ei. Și fără ea nu există decât o teologie filosofică, sterilă, un tam-tam continuu, care te arată gol de împreuna vorbire, trăire și iubire cu Dumnezeu.

Mulțumesc frumos pentru întrebare, însă, ca regulă pentru totdeauna: nu mai studiați și nu vă mai întrebați lucruri fragmentare, ci studiați lucrurile în integralitatea lor, pentru că numai așa teologia ortodoxă are sens!

Problema Antihristului și a semnelor prevestitoare

Acum o săptămână și ceva am privit o emisiune adventă, cu un pastor român, pe 22 octombrie 2009, care vorbea despre calculele eshatologice advente, pornite de la cartea Sfântului Daniel. Adică acolo zice de zile, zilele sunt ani, numeri anii de lapână la…și dă: 22 octombrie 1844, când au așteptat venirea Domnului…și El le-a făcut în ciudă și nu a venit.

Dar, spunea pastorul, suntem oameni…și nu s-a înțeles prea bine, la acea dată, sensul profeției danielice. Mai apoi, și-au dat seama adventiștii, că, de fapt, nu era vorba despre venirea Domnului în mod văzut, ci spiritual, intrând și curățind altarul ceresc…de parcă ar fi ceva necurat prin cerul lui Dumnezeu.

Pastorul advent român era calm, sfătos, aspru la față deși fără riduri, spunând totul cu o liniște dezarmantă. La final însă a spus privitorilor săi  TV, că, dacă cineva are o exegeză mai bună decât a lui, oricine ar fi el, să vină și să o prezinte, cu probe, și probele aduse să nu demonteze toată structura exegetică a Scripturii, adică să nu contravină Scripturii.

Pastorul era și… profesor de teologie adventă…

Danion Vasile ne-a făct o nouă invitație, pe care am apreciat-o la justa ei valoare, de a privi o emisiune, emisiune pe care, apropiați ai săi au ridicat-o, parțial, la nivel online…aici și aici. Tema se intersectează cu problematica adventă la care am făcut referire și are, din păcate, aceeași finalitate: exegeza extremistă, adică fără bun simț și, în primul rând, fără străvederea duhovnicească necesară.

Pastorul advent a luat (de fapt înaintașii cultului său, că el îi urmează…) un loc profetic ales în mod aleatoriu, de la Daniel (putea fi luat din Apocalipsă  sau din Deuteronom, de la Matei sau din Romani) și-a definit în funcție de sine un mod de a vedea lucrurile și a tras o concluzie exegetică, considerată justă.

Danion Vasile a luat profețiile Sfinților Părinți recenți, a arătat care profeții s-au împlinit și care nu s-au împlinit încă, a conexat profețiile cu locurile Scripturii, a încercat să le vadă pe ambele în realitatea socială…și, în consecință, așteaptă  o iminentă venire a lui Antihrist și apoi a Domnului sau trăiește cu simțăminte eshatologice proxime.

Și advenții și Danion Vasile, din motive diferite, dar, pe undeva, conexe, așteaptă  venirea Domnului. Întreaga Biserică  Ortodoxă așteaptă și mărturisește însă venirea Domnului, dar nu se scufundă într-o stare de lugubră așteptare.

Starea advenților fanatici pe calculele lor și starea psihotic-eshatologică a lui Danion Vasile nu sunt însă starea Bisericii, euharistică și doxologică în același timp. Și noi am citit pe Sfinții pe care i-a citit Danion Vasile. Și noi am citit profețiile lor…pentru că suntem amândoi ortodocși și avem studii teologice.

Numai că eu nu trăiesc starea de psihoză, de monomanie pentru venirea lui Antihrist, a prigoanei împotriva Bisericii, a cipurilor 666 etc., ci starea de bucurie euharistică și de isihie pe care viața Bisericii și munca mea teologică mi le aduc.

În patru ani de zile nu cred că veți găsi la nivel online niciun articol al meu alarmist, panicard, fanatic, extremist până la lamentabil pentru vreo problemă anume. Nici nu cred că aș putea să scriu și să trăiesc, mai întâi de toate, în starea de spirit, care emană din luările ultime de poziție ale lui Danion Vasile.

Duhul din el mă întristează și mă decepționează continuu. Modul de a pune și de a vedea lucrurile, cum am mai precizat și altă dată, tot la fel de coerent și fără patimă, îmi e străin, pentru că, nu știu cum face și cum nu face, că el nu are niciodată subiecte liniștite de discuție, ci numai lucrurile pe margine de prăpastie. Cred că încă mai e bântuit de probleme vechi, nerezolvate…însă, atâta timp cât merge de unul singur…pe drumuri ocolitoare, e un mod asumat de a da cu picioarele în scaieți.

Unde cred că greșește și el și pastorul advent: când colaționează, când conexează textele ca atare. O profeție nu se citește, ci se străvede, se înțelege pnevmatic, haric, pentru că profeția sau prorocia sunt vederi înainte ale unor lucruri, prin harul Treimii și tot la fel se pot înțelege lucrurile. Când nu ai o vedenie în acest sens, clarificatoare, când nu ai darul prorociei, când nu ești un mare isihast și un mare teolog, a colaționa texte profetice..nu înseamnă a înțelege, ci…a presupune.

Tocmai de aceea presupunerile sunt ale tuturora și fiecare poate presupune ce vrea mușchiul lui. Tocmai de aceea atâtea secte, atâtea idei, atâția gărgăuni.

Ce face pastorul advent și ce face Danion Vasile, la început, e bine: vor să înțeleagă voia lui Dumnezeu cu oamenii și cu lumea în totalitate. Foarte bine! Toți trebuie să facem așa: adică să citim Scriptura și Părinții, comentarii teologice și de tot felul, pentru a înțelege pe ce lume trăim. Însă, de la a citi…până la a fi sigur e marea problemă!

Și aici vine derapajul… E foarte adevărat, că multe profeții ale Dumnezeieștilor Părinți ortodocși s-au împlinit și se împlinesc în mod continuu. Post factum, adică după ce se împlinesc, ele au sens pentru toată lumea. Problema e că, înainte de a se împlini, profețiile nu se pot înțelege decât de cei foarte harismatici, foarte sfinți și la modul lor de înțelegere și nu cu toate datele momentului, adică fir a păr.

Și asta putem judeca cu toții. Vedem că Sfinții Proroci au văzut mai înainte, la modul lor, la înălțimea lor duhovnicească că o să vină Mesia, Fiul lui Dumnezeu întrupat. Dumnezeu Cuvântul li s-a arătat tuturor Sfinților Vechiului Testament și ei au înțeles ce li s-a dat lor ca să înțeleagă. Numai că, atunci când a venit Domnul nimeni nu a înțeles tot evenimentul acesta dumnezeiesc în toată anvergura sa, ci fiecare după puterea lui, fapt pentru care cultul ortodox cântă despre taina cea din veac ascunsă și de Îngeri neștiută, și, logic, și de oameni neștiută.

Însă și Îngerii și oamenii știau că Domnul va veni. Și dracii aflaseră de la aceștia… Numai că nimeni nu știa ce știa Domnul și nimeni nu a putut să perceapă cât de copleșitoare a fost întruparea Sa, modul întrupării, modul sălășluirii și viețuirii lui Dumnezeu cu oamenii.

De aceea, toate calculele evreilor, conexioniste, adică puneau profeție lângă profeție ca să iasă un puzzle întreg, cu privire la Mesia au fost falimentare. Numai oamenii plini de har, ca Simeon, ca Ana, ca alții…au înțeles cine era Pruncul. Restul erau bâtă…

De aceea nu deducția e metoda cea mai acurată de înțelegere a Scripturii și a Tradiției. Nici literalismul. Nici calculele teologico-aritmetice.

Ci, Scriptura, cum spunea cineva din Scriptură, se înțelege de către oameni Sfinți, prin străvedere duhovnicească, cuvintele fiind numai o interfață a profunzimii harice din lăuntrul cuvintelor, pentru că profeția, continua același, nu se face de către orice eretic sau de către orice mamă Omida, ci de oamenii lui Dumnezeu, insuflați  fiind ei de către Duhul Sfânt.

Comentariile patristice la Apocalipsă, la Daniel, la Matei și la orice carte a Scripturii  cu valențe futurologice, adică care vorbesc despre viitorul lumii și despre veșnicie, sunt făcute în arealul mistic și liturgic al Bisericii și sunt modul de a gândi istoria și veșnicia de către Biserică.

Dacă Danion Vasile va începe să traducă, din greaca veche sau din neogreacă (că de aia studiază de 4 ani teologia în Grecia), câteva comentarii patristice la texte eshatologice va observa, că niciunul nu seamănă cu panicardismul emanat din el la televizor sau în conferințe publice. Deși se vorbește acolo despre prigoane, despre Antihrist, despre semne prevestitoare ale celei de a doua veniri…niciun text patristic ortodox nu încearcă o proximizare a acestor evenimente, adică să îți spună…mâine, la ora 5, vine…Domnul.

Ci toate te lasă în pace, în bucurie, în smerenie…dar cu trezvie de minte.

B1 TV a făcut emisiunea cu pricina datorită senzaționalismului temei ei. Atâta timp cât vine și Danion Vasile și apoi vine și Codul lui Oreste sau cum îl mai cheamă…varza teologică, tocănița cu de toate e la ea acasă. Astfel de teme însă se discută în cult, în Biserică, cu calm, fără să agităm spiritele, fără să iscăm frisoane, fără anarhie, fără priviri crude și părerea că suntem cu toții martiri și sfinți, când, de fapt, noi suntem niște neadaptați, niște neșcoliți sau niște nonascetici cu Sfinții în mâini, dar una emană din Sfinți și alta din noi.

Profețiile nu pot fi rupte de Liturghie și nici de dogme și nici de bunul simț și nici de sfințenie. Derapajul intervine când ne credem în stare de tălmăcit profeții, fără să fim…și advenții se duc pe deal și Îl așteaptă pe Domnul iar Danion Vasile cutreieră prin toată țara…ca să le spună oamenilor că vine Antihrist și o să ne ia dracu pe toți, dacă ne punem 666 pe buletin.

Numai că și el și advenții au problema lor, personală, și această problemă nu e a Bisericii, în modul cum ei o pun. Dacă vrea să studieze problema lui Antihrist (și domnul Cristian Bădiliță, la Sorbona, tot doctor în Antihrist este), să mai facă un doctorat, după ce îl termină pe cel de acum, cu familia creștină și poate că îi dă de cap lu’ Antihrist ăsta, despre care, pe un blog românesc, un prieten al lui Danion Vasile a spus, că Părintele Ilie Cleopa ar fi spus, că Antihristul, de fapt, s-a născut de mult…și acum e băiat mare și o să ne taie beregata.

În speranța că nu va mai fi isteria de altădată la mine pe platformă, din cauza notelor critice la persoana lui Danion Vasile, îl rog pe acesta, ca, dacă crede că am măcar 1% decență și coerență în ceea ce spun și fac la nivel online de patru ani încoace și din ce mă știe el, să reflecteze la faptul: de ce el și câțiva sunt singurii…așteptători reali și profunzi ai Domnului, dar merg pe arătura comentariului neliniștit al Tradiției?

De ce nu e fericit și împăcat, împlinit, de se zbate în felul ăsta cu lucruri care îl destructurează și îl epuizează fără sens? Un 6 luni acasă sau un an, pentru a scrie o carte serioasă, e mai de preț decât nu știu câte voiaje grăbite și nestudiate.

Până atunci aștept să îi citesc teza doctorală și să văd coerență și muncă în spațiul ei. După cât n-a scris la ea, nu știu cum o să arate teza lui, dar o aștept cu interes.

…Și mulțumirile mele

Mulțumesc echipelor Netlog și Neogen pentru urările de la mulți ani, fie ele chiar și automate. Deși eu nu am fost prea mult prieten cu cele două platforme,  în ultimul timp, totuși ele și-au arătat considerația față de mine. Poate vom încerca să facem ceva mai mult pe viitor și să reactivăm cele două conturi ale noastre de aici.

Părintele Gabriel Militaru și doamna preoteasă Otilia Gabriela Militaru, soția sa, și-au arătat bucuria și considerația pentru noi, fapt pentru care le mulțumim și îi asigurăm de același atașament față de ei. La fel mulțumim și ne bucurăm de urările și de prezența doamnei Carmen Sârbu și a doamnei Brândușa Stanciu la noi pe platformă.

Mulțumirile noastre se îndreaptă și spre următoarele persoane, pentru mulțumirile venite din partea domnilor Sever Ioan Miu, Ionuț Biliuță, Constantin Cicort, Alexandru Anastasiu prieteni cu noi pe Facebook.

Mulțumim și creatorului de online de aici, pentru urări, care nu are nume, din păcate, la nivel online, lucru care trebuie remediat…dacă lucrezi ca om al credinței. În cele din urmă el a devenit: Andrei.

Mulțumim, în mod special, doamnei Mihaela Slaina, pentru gestul enorm, restaurator, de a înregistra înmormântarea Fericitului Teofil și pentru profundele și atentele sale urări.

Mulțumim și echipei Trilulilu pentru tortul de La mulți ani!

La fel, domnului Arvids din Lituania și domnișoarei Giorgiana din Suceava, prieteni din HI 5, lui Bogdan și Iuliei Stârceanu, părintelui Nicolaos Lagumtzis din Nea Alikarna, Grecia, Chrystallei Wenngvist din Finlanda și lui Berni Arseny Foley din Kearny, New Jersey, ultimul învățând româna pentru ca să ne cunoască Ortodoxia.

Îi mulțumesc și lui Ionuț din București, prieten din HI 5. La fel Elenei, care are preocupări religioase diverse, dar care se declară că nu e prea credincioasă, cât și lui Saad Ramy, creștin ortodox arab, care îmi scrie în limba franceză, ca să ne putem înțelege, dar și doamnei Camelia, care s-a apropiat de noi în ultimul timp.

Nu în ultimul rând mulțumesc și părintelui Bogdan Sârbu, care ne are la inimă în mod deosebit.

Și, tuturor celor care ne citesc și s-au rugat pentru noi…dar nu au îndrăznit să își exprime bucuria față de noi. Vă mulțumesc tuturor și vă doresc să fiți fericiți și împliniți în tot ceea ce faceți!

Pagina de prezentare a revistei Tabor și despre onlineul Bisericii Ortodoxe



Păcat însă că nu ni se acordă dreptul ca, la nivel online, să accesăm câteva numere în mod integral. Eu am primele 10 sau 12 numere scanate personal și citite, prin amabilitatea unei persoane, care este abonată la revistă…și cred că e o nedreptate, pentru cei care intră pe pagina de prezentare, ca să nu existe, pentru mediul online, măcar câteva numere free, dacă nu tot tirajul.

Pledez și voi pleda întotdeauna pentru gratuitatea teologiei ortodoxe în spațiul online și, în același timp, pentru responsabilizarea ei maximă față de problemele pe care le traversăm. De ce? Pentru că concurența pornografiei, a demonismului, a divertismentului deșănțat, a afacerismului cu de toate e de 99 % mai mare decât…replica adevărului. Este evident acest lucru! Nu trebuie să faci studii lărgite pentru așa ceva, ci oricare dintre noi poate să înțeleagă asta cu vârf și îndesat.

Orice facem noi, ca ortodocși, pentru teologia și Biserica noastră este infim, pentru că pe fiecare zi se mai generează încă 300 sau o mie de pagini pornografice și de divertisment iar noi rămânem stagnanți. Dacă înțelegem această realitate în tot dramatismul ei și vrem să facem ceva, în mod real, pentru credincioșii noștri și pentru însănătoșirea acestei lumi bolnave profund, trebuie să vrem să fim în fluxul zilei și nu să rămânem anacronici.

Saiturile patriarhiilor ortodoxe, ale episcopiilor, ale editurilor, ale revistelor, televiziunilor și radiourile ortodoxe din toată lumea, dacă faceți un tur de forță peste tot, la nivel online, veți vedea că dau foarte puține date, știri, file video sau audio, cărți sau ce mai vreți dumneavoastră în mod gratuit. Paradoxal, gratuitatea și discuțiile online cu ortodocșii, ale mediilor online ortodoxe, lipsesc aproape cu desăvârșire.

Eu nu am găsit televiziune sau radio ortodox, care să aibă emisiuni live cu ascultătorii, în care aceștia să interacționeze la nivel online. Dacă ar fi, să zicem, pe undeva și eu nu le-am găsit, atunci e o raritate. Televiziunile seculare au și bine fac. La fel și radiourile seculare, care au și strem video și audio la nivel online, pe lângă chat și mesagerie instantă cu cititorii, privitorii, audianții lor.

Adică fără gratuitate și dialog, fără proiecte exclusiv pentru mediul online, fără proiecte de durată, create de specialiști, de oameni  speciali pentru fiecare segment, care să știe cu ce se mănâncă tema respectivă și nu de oricare ageamiu, care crede că se pricepe și la Liturgică și la Dogmatică și la Extremul Orient și la arte culinare.

Acesta e rezultatul dezarmant pe care un credincios de-al nostru sau oricare îl găsește la nivel online. De aceea Biserica Ortodoxă ecumenică, de peste tot, de pretutindeni este, după părerea mea, cu vreo 30 de ani în urmă  în comparație cu media seculară la modul în care se prezintă, la  gradul ei de influență, la modul în care se inserează în spațiul ei de facto.

Adică nu are o aderență reală, entuziastă, constrângătoare la propriul ei public, la proprii ei credincioși, pentru că proprii ei credincioși, în mare măsură, le găsesc lamentabile, fără nerv, înapoiate mediatic, adică nu îi atrag și nici nu îi incită.

Nu trebuie să mai iei, de aici încolo, mașiniști și editori video, cameramani sau mai știu eu ce de la o televiziune seculară, ci Biserica Ortodoxă trebuie să facă școli speciale de media ortodoxă. Școli, academii, în care să se prezinte jurnalismul de online, de televiziune, de radio, așa cum avem secție de literatură  + teologie sau asistență socială + teologie sau pictură și teologie.

Dacă lumea se schimbă, dacă tehnologia ne provoacă, dacă știința ne asaltează, dacă oamenii sunt alții…și Biserica trebuie să fie mereu atentă și în pas cu noutatea existențială a oamenilor. Și pentru asta ai nevoie de oameni care, în mod real, știu și pot să facă asta.

Așa se explică de ce bloggingul ortodox e o  șalupă  în derivă: pentru că nu are oameni, care să-i fie la cârmă. Și dacă nu ai oameni la nivel online, înseamnă că nu îi ai nici în Biserici, acolo, unde sunt credincioșii noștri, dar faci parte din ierarhia Bisericii.

Dacă preotul slujește, vorbește, are inimă și viață teologică, dacă gândește și trăiește ortodox, ce face în plus, cu tehnologia de astăzi,  de nu poate să se filmeze cu telefonul mobil sau cu o nenorocită de cameră video, care acum costă de la 300 de lei în sus, cu un reportofon umil, de nici 200 de lei, sau să își editeze pe computer predica, dacă tot a scris-o de mână sau ne poate spune, două-trei idei din ea, după ce o rostește?

La fel, credincioșii: ce mare lucru fac, dacă pun 10 poze cu ei sau cu ce le place, două file dintr-o carte, scanate sau trei idei dintr-o rugăciune, viața unui Sfânt, mai știu eu ce altceva? E foarte ușor să faci online, extrem de ușor, dacă te pasionezi, dacă te dedici. Acum nu veți face toți, să nu ne iluzionăm!, capodopere. Veți face la nivelul minții și al vieții dv., însă veți face.

Și dacă nu veți face dv. ceva pentru Biserica și credința dv. vor face arabii, indienii, catolicii, actorii, dansatoarele, cei care vând computere, pentru ei…iar dv. veți șoma. Șomaj tehnic.

În concluzie, Biserica noastră Ortodoxă cred că trebuie să ajungă la concluzia înțeleaptă de a-și liberaliza, de a-și democratiza, de a-și gratuiza cărțile, colecțiile, tezaurul de credință, cultură, iconografie etc. și, adioma ei, toate celalalte biserici și comunități religioase.

Adică am nevoie de tetraevanghelul nu știu care, de manuscrisul 1456 de la Athos, de icoanele de pe catapeteasma Bisericii din satul cutare, de vreo 500 de ediții ale Sfintei Scripturi, pentru că am nevoie pentru un studiu sau de toate versiunile Sfântului Vasile cel Mare la comentariul la Hexaemeron și trebuie să le găsesc …atunci ele trebuie să fie online și să le găsesc în trei secunde.

Dacă vom mai sta cu colecțiile patristice sub praful bibliotecilor și al ciupercilor de tot felul, dacă vom mai sta cu bibliotecile și muzeele noastre închise, dacă nu vom da voie să se filmeze și să se înregistreze lucruri din Bisericile, Mănăstirile și lăcașele noastre de cultură…vom fi neimportanți pentru lumea de astăzi, pentru că nu vom fi cunoscuți.

Copilul și tânărul secolului al XX-lea va accesa ceea ce e peste tot, nu ceea ce nu există!

Și dacă cântăreața Lulululu se va dezbrăca în clipul ei și copilul și tânărul secolului nostru se va uita la ea, mai vine ereticul Bill și îi spune că Dumnzeu e femeie și îi dă și argumente în neștire sau vine ufologul și îi spune că extraterestrul Fernando i-a dat un interviu despre viața pe planeta XQQQQ, vor pierde timpul în fața acestei oferte și nu a unei pagini din Ioan Gură de Aur sau a unei Icoane făcătoare de minuni.

Nu numai că Biserica Ortodoxă trebuie să fie prezentă la nivel online și gratuită în tot ceea ce face, ci trebuie să fie arhiprezentă și insistentă. Trebuie să te determine, cu tact și realism, ca să îi consumi adevărul și viața ei dumnezeiască.

Ați văzut când intrați la ziarul X românesc și nu puteți să citiți un articol din cauza reclamei la benzină sau brânză? Așa trebuie să fie propovăduirea Bisericii: stresant de prezentă! Trebuie să se bage peste tot, să se pronunțe în orice problemă, să se instruiască și apoi să se pronunțe.

Pentru că nu poți să spui tot ce îți trece prin cap, numai pentru că ești un reprezentant al Bisericii și ăia, care știu cum e treaba, să te creadă și să te și…aplaude. Nu, vom fi ridicoli, dacă ne vom pronunța acolo unde nu stăpânim situația! Dar vom fi cuceritori, acolo unde vom avea oameni, care știu multiple lucruri, care pot și știu să vadă duhovnicește, teologic, și filmul, și piesa de teatru și reclama și știrea și omul…

De aceea, oamenii Bisericii trebuie să aibă zeci de specializări în n domenii de aici încolo și nu numai pe foaie, scriptic, ci real. Nu trebuie să vii numai cu o diplomă, două, trei,  5 referințe date de către oameni, care te cunosc și îți umflă situația ta personală, adică mint frumos despre tine, ci trebuie să vii cu proiecte terminate sau în derulare, pentru că acelea ești tu.

Adică ce faci teologule, preotule, ierarhule cu viața ta? Ce ai făcut! Ia să vedem ce aderență au avut și au ele la lumea reală. Nu să scriem și să nu ne citim între noi și să credem că am făcut. A face înseamnă a avea impact. Dacă facem un colocviu, un congres, o întâlnire teologică panortodoxă trebuie să măsurăm impactul lor. Și, ca să îl măsurăm trebuie să punem la îndemâna tuturor și pe canale imediate sau mediate…ce s-a discutat acolo.

Nu e de ajuns doar să dăm știri despre congresele teologice, ci să spunem cum, cine, ce s-a discutat. Dacă nu știm ce s-a discutat, cine au fost cei care au vorbit, ce contribuții majore, speciale au produs și în cât timp, adică cât s-au muncit pentru noi…rezultatele sunt aproape nule.

Bierica trebuie să se audă în societate ca un glas de trăznet!

Ea trebuie să vorbească profetic, cu putere și în mod responsabil și impunător pentru societatea vremii noastre. Dacă Biserica e divino-umană, dacă e  Treimea în mijlocul nostru, cum de nu se mai aude decât firav, ca puiul de găină, care abia iese din găoace în lumea noastră, dar se aude grav și seducător, glasul decadenței?

Pe mine mă înfioară lentoarea, apatia, anacronismul și lipsa de palpitație duhovnicească din viața multor oameni ai Bisericii. Cum de nu jubilăm, cum de nu sărim în sus de atâta bucurie, în mod zilnic, ci tratăm viața Bisericii și responsabilitatea noastră pentru întregul mapamond, mai rău decât ne tratăm o măsea stricată?

Când te doare măseaua nu dormi toată noaptea, te zvârcolești continuu, te uiți numai la ea…nu mai știi când răsare soarele să ți-o scoți la medic… Pentru că boala e în tine. Nu o poți da afară din tine. La fel, dacă râvna lui Dumnzeu și bucuria Sa ar fi în noi, atunci am găsi milioane de metode de a face ceva pentru Biserica lui Dumnezeu și pentru aproapele nostru, de orice culoare, religie și sex ar avea sau indiferent de orice prostie i-ar trece prin cap.

Însă, dacă nu vom striga cu putere, noi, ca Biserică a lui Dumnezeu Cel Viu, va striga Satana prin acoliții lui și viitorul nostru va fi și mai lamentabil decât până acum. Dacă acum Biserica Ortodoxă e Cenușăreasa fără papuci și fără strai impunător și care stă după ușa balului istoriei, mâine, Doamne ferește!, putem avea proasta bucurie, de a ne trezi că suntem invitați să ne autoexilăm în pustiu, acolo unde nimeni nu mai are ochi de noi…

Însă Biserica este și trebuie să rămână în societate, pentru că este lumina și sarea pământului. Ea este Farul, prin istorie, al lumii și Focarul iradiant al îndumnezeirii umanității și al întregului cosmos. Dar Biserica e și o parte din noi și noi o tragem în jos, dacă nu bătem fierul cât e cald și la specializarea lumii noastre.

Bucurie și comuniune

Fer Teofil Paraian in cosciug, 29 oct 2009

Prea Cucernice, Părinte Dorin,

acum am citit și am aflat, că ieri a fost ziua dumneavoastră…Nu știu unde să vă scriu și să vă adresez sincere felicitări…O fac aici (adică în newslatterul de la RSS-uri, semn că prietena noastră ne citește scrierile așa n.n.). Sper să primiți acest e-mail…

Domnul să vă dea sănătate, roade duhovnicești bogate, prosperitate, putere duhovnicească, răbdare  în ispite, mângâiere sufletească în încercari și pace sufletească.

Domnul să vă mântuiască și să vă sporeasca harul Său.

Domnul să vă miluiască și să vă bucure.

Mulțumim din suflet, sincer și cu recunoștință mare pentru tot ceea ce faceți pentru noi.

Sunteți un stâlp al Ortodoxiei virtuale și a celei reale, un far după a cărui lumină duhovnicească ne călăuzim prin valurile lumii acesteia pline de prădători și de ispite.

Sunteți un continuu cuvânt de învățătură ce revarsă peste noi înțelepciune, curaj și smerenie.

Domnul să vă ferească de tot ceea ce e rău și să vă dea bucurie duhovnicească, dumneavoastră sș casnicilor dumneavoastră!

Să ne trăiți întru mulți ani, Părinte drag!

Vă trimit adresa online de unde puteți descărca slujba  de înmormântare a Părintelui nostru iubit, Teofil Părăian, în format audio.

Aici pentru fila permanentă (audio și download).

Cea de aici e aceeași de deasupra…dar e numai pentru 10 zile de download:

http://dl.transfer.ro/Transfer_ro-7ec164860310959983c9.zip

La mulți ani frumoși, rodnici și plini de lumina lui Hristos!

Mihaela Slaina

(mihaelaslaina@yahoo.com)

***

Fotografia Părintelui Teofil de deasupra, împreună cu alte trei fotografii și cu prezentarea lor au fost editate la nivel online de doamna Corina Negreanu.

*

UN HARNIC SLUJITOR AL DOMNULUI S-A MUTAT ÎN ODIHNA SFINŢILOR – Părintele Teofil Părăian

Obştea îndoliată a Mănăstirii Brâncoveanu conduce astăzi la mormânt sicriul cu trupul cuviosului părinte Arhimandrit Teofil Părăian, după ce sufletul lui s-a mutat la Domnul, purtat de îngeri, pentru a primi răsplata cuvenită vrednicilor lucrători care s-au ostenit în Via Domnului sau în ogorul mântuirii.

Plângem astăzi împreună cu cei care-l regretă pe osârduitorul slujitor al Bisericii, pe cel ce a răspuns chemării lui Hristos încă din tinereţe: ,,Vino după Mine şi vei fi pescar de oameni”…

În obştea Mănăstirii Brâncoveanu, care a trecut adesea prin încercări şi necazuri, monahul Teofil a devenit după cum i se tâlcuieşte şi numele iubitor de Dumnezeu, dar şi iubit de El.

Aici a cunoscut cuvioşi părinţi rugători şi luptători, despre care a vorbit mulţimilor în multe din cuvântările sale, dar şi pe marii mitropoliţi cărturari Nicolae Bălan, Nicolae Colan şi Antonie Plămădeală.

Căutat şi ascultat de credincioşi doritori de îndrumare spirituală, cuvântul său a fost primit ca fiind al unui duhovnic înţelept, făcător de pace şi purtător de bucurie.
Deşi nu putea privi cu ochii trupeşti frumuseţile Creaţiei şi chipurile semenilor, Părintele Teofil a primit de la Dumnezeu darul discernământului duhovnicesc şi pastoral, pentru a cunoaşte lumina sufletelor celor care veneau la el, îi cereau sfatul şi primeau de la el lumina harului Duhului Sfânt.

Cuvintele sale duhovniceşti rostite în diverse împrejurări: slujbe, întâlniri, conferinţe, meditaţii şi interviuri au fost adunate în peste 30 de cărţi care oferă lumină sufletelor dornice de mântuire şi viaţă veşnică.

Având drept călăuză Sfânta Scriptură şi scrierile Sfinţilor Părinţi ai Bisericii, Părintele Teofil Părăian tâlcuia cu mult zel şi bucurie dreapta credinţă mântuitoare, adresându-se atât oamenilor simpli, cât şi intelectualilor, personalităţilor din viaţa publică, tinerilor şi vârstnicilor.

A vorbit adesea la diferite posturi de Radio şi Televiziune, cu precădere Radio şi Televiziunea TRINITAS.

În luna august a acestui an 2009 am avut bucuria să-l întâlnim din nou în vestita ctitorie a Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, împreună cu ierarhi, profesori de teologie şi preoţi de parohie care l-au ascultat şi i-au admirat înţelepciunea unită cu dragostea pentru Biserică şi pentru popor.

Acum când părintele Arhimandrit Teofil se mută de la cele trecătoare la cele veşnice îi ,,mulţumim Celui care l-a întărit, lui Hristos Iisus, Domnul nostru, care l-a socotit credincios şi l-a pus să-I slujească” (I Timotei 1,12).

Predicator misionar şi duhovnic înţelept, părintele Teofil a fost un monah cu zel de apostol, ,,făcându-se pildă credincioşilor cu vorbirea, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credinţa, cu viaţa curată”(I Timotei 4,12).

Întrucât a fost în timpul vieţii sale pe pământ un luminător de suflete, Părintele Teofil Părăian va fi şi în ceruri o candelă aprinsă, adică un rugător către Dumnezeu.

Lumina faptelor sale, a vieţii sale smerite şi jertfelnice, a învăţăturii sale duhovniceşti, roditoare de virtuţi, constituie o icoană sau o călăuză, mai ales în vremuri de tulburare sufletească.

În comuniune cu toţi cei prezenţi la prohodirea părintelui Teofil, ne rugăm acum pentru odihna sufletului său în lumina, pacea şi iubirea Preasfintei Treimi.

Veşnica lui pomenire din neam în neam!

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

***

Părintele Teofil Părăian a fost condus astăzi, 31 octombrie 2009, pe ultimul drum. La slujba înmormântării care a avut loc la Mănăstirea Brâncoveanu, Sâmbăta de Sus, au participat mii de credincioşi din toată ţara. Slujba a fost oficiată de un sobor de 10 ierarhi, în frunte cu Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, informează TRINITAS TV.

În cele trei zile de când marele duhovnic a trecut la cele veşnice au venit să privegheze lângă sicriul părintelui numeroşi oameni care l-au cunoscut. Printre ei, preşedintele Senatului, secretarul de stat pentru culte şi reprezentanţi ai autorităţilor judeţene şi locale.

Părintele Teofil Părăian a trecut la cele veşnice în noaptea de joi spre vineri, în Spitalul Militar din Cluj Napoca, după o suferinţă de câteva luni.

Duhovnicul Mănăstirii Brâncoveanu a împlinit anul acesta 80 de ani. Părintele Teofil s-a născut la 3 martie 1929 într-o familie de plugari din satul Topârcea, din apropierea Sibiului, primind la botez numele Ioan. S-a născut fără vedere, motiv pentru care urmează cursurile unei şcoli primare pentru nevăzători la Cluj-Napoca, între anii 1935 – 1940.

Îşi continuă cursurile la o şcoală de nevăzători la Timişoara, între anii 1942 – 1943, iar până în 1948 urmează, tot în capitala Banatului, cursurile liceale într-un liceu teoretic pentru văzători. În această perioadă îl cunoaşte pe părintele Arsenie Boca, cel care-l va iniţia în viaţa duhovnicească.

Preocuparea pentru viaţa religioasă şi pentru aprofundarea cunoştinţelor teologice îl determină să urmeze cursurile Facultăţii de Teologie din Sibiu, între anii 1948 – 1952, iar la 1 aprilie 1953 ia hotărârea de a intra în obştea Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus.

După patru luni este călugărit în ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului şi primeşte numele de Teofil, cuvânt provenit din limba greacă ce se traduce cu „iubitor de Dumnezeu”.

La şapte ani de la călugărie, tot de praznicul Adormirii Maicii Domnului, părintele Teofil este hirotonit diacon de către Mitropolitul Nicolae Colan, iar la 13 mai 1983, după 23 de ani de diaconie este hirotonit preot de către Mitropolitul Antonie Plămădeală. Tot atunci primeşte şi hirotesirea întru duhovnic. În anul 1986 părintele Teofil este hirotesit protesinghel, iar în anul 1988 arhimandrit.

Din anul 1992 părintele a început să răspundă invitaţiilor din ţară şi să participe în aproape toate oraşele importante din România la conferinţe duhovniceşti, de obicei în perioada Postului Mare sau în perioada Postului Crăciunului.