Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Perversiuni lingvistice

Limba română, fiind o limbă păstrată și sfințită în cultul Bisericii Ortodoxe de 2000 de ani, dacă vrei să o pervertești trebuie să o umpli de patimile tale. Și, să vedem cum sună ceva expresii…perverse sau situații lingvistice.

Spre exemplu: e o doamnă bună. Nu bună la făcut sarmale, nu bună la inimă, nu bună la creșterea copiilor, nu bună în profesia ei…ci doar bună la pat. Însă, cum ești doar tu și ea…bună la pat e o constatare foarte subiectivistă.

O alta: am citit un articol delicios. Delicioasă e o mâncare și numai o mâncare, pe când un articol e deștept, bine sau prost scris și altcumva…Însă, când îl pui  pe delicios, picant, exploziv lângă articol…vrei să spui doar că este excitant și îi cam faci ochi dulci cucoanei despre care scrii.

Limba de lemn cât și falsul intelectualism sunt și ele…perversiuni lingvistice. Nu numai bădărănia fără artă e grețoasă ci și excesul de artă fără viață e enervant până peste poate. Când încerci să spui o idee și îți ies trei pagini nu ai spus nimic. Dar și când vrei să pari standard, dar nu mai ești om, iarăși nu spui nimic cu sens.

Marele nostru om politic; binecunoscuta artistă Mădălina Manole; vă asigur de toată stima și prețuirea mea; îmi exprim sincere condoleanțe din partea mea și a familiei mele…sunt stereotipii fără implicare de vrun fel. Expresii nepersonalizate. Adică: zero exprimare.Îi spui că nu vrei să îi spui nimic. Te faci că te exprimi.

Reversul șablonului…sau frica de a părea ridicol și stereotip naște extrema lapidarității: același DP; ciao!; te pup!; te iubesc!; te aștept etc. Din acest motiv am citit puține scrisori normale la cap, deschise, cu cuvinte de la omul în cauză. E adevărat, uneori trebuie să scrii și multe baliverne sau lucruri comune…tocmai pentru că cel căruia îi scrii…are capul sau experiența lui formată numai din banalități și îl șochezi, dacă ești prea sincer, direct, brutal, abrupt, adică personal.

Dacă spui: Te iubesc! (am mai discutat asta, dar nu strică!) nu spui nimic. E un loc gol. Ca să spui ceva, după te iubesc, înainte sau în locul lui trebuie să mai fie câteva sincerități sincere, care să fie înțelese și crezute de către celălalt, adică acceptate. Dacă nu, bay Loredana!

Tot ceea ce e pervers, adică răstălmăcit, nu e spus de-a dreptul și frumos. Pentru că per + verso, adică perversiunea e să spui placa ailaltă, altceva…decât ceea ce ai în gușă. Ca să fii crezut, trebuie să zici adevărul ăla al tău, gol-goluț, ceea ce nu înseamnă că trebuie să fii bădăran sau să fii ridicol de agasant cu declarațiile tale, impudic și tâmpit. Omul înțelege când ești sincer și, de aceea, nu trebuie să fii ridicol de sincer, pentru că îți sare muștarul sau sosul pe pereți.

Dar, perversiunea lingvistică e căutată și proliferată de către oameni perverși, duplicitari și nu de către oameni simțiți. O ai mare?…nu înseamnă doar mărimea penisului, ci și, Doamne ferește!: Ai tumoarea mare la cap? Sau: Ai pensia mare? Dacă tu ești pervers la cap, să nu te aștepți ca toți să fie ca tine!

De aceea glumele astea date la televizor, în care vine un nesimțit de la oraș, cu microfonul în mână (Și, o, ce bucată i-am face și lui, celui cu…microfonul…la gură!) ca să îl întrebe pe un om amărât în dodii porcoase e o perversiune, care nu are ce căuta la o televiziune, care are obraz subțire. Numai că ale noastre…îl au șorici. Obrazul, de el zic…

Cine nu poate face un material aiurea despre oricine? Oricine poate fi prins cu gura deschisă, cu mucii la nas, căzând, în pat cu nu știu cine, cu părul vâlvoi, cu nădragii în vine, că, de, te-ai oprit pe câmp…și era frumos… Însă a da aceste lucruri mai departe contra cost, în mod sistematic, a le difuza pentru că asta ți-e meseria, a face bani din ele, a-ți lua salariu pe ele și numai pe ele și pe niciun lucru bun…înseamnă a face bani din murdării, din perversiuni.

Onlineul mare se face cu multă muncă. La fel și ziarul și televiziunea de înalt standard, cu siguranță. Nu poți scrie o carte serioasă în parc, ci la masa de studiu, cu multe surse pe lângă tine și cu ore de cercetare. Da, cu muncă, cu dăruire enormă…care e răsplătită cu bucuria pe care o țâșnești în inima oamenilor și de acum și de mai târziu.

Și, din acest motiv, vă îndemn să fiți atenți la limba română pe care o vorbiți, la nuanțele ei, pentru că cuvântul nu e gol de prezența lui spirituală și, pe sub cuvânt, cuvinte, intră și duhul minciunii, al desfrânării, al hoției, al duplicității, al ereziei, al prostiei, al panicii goale de sens…

Nu spunem doar cuvinte, ci cuvinte cu o anume putere! Puterea cuvintelor ne dă de gol. Pentru că poți să emani altceva decât spui că ești sau decât vrei să pari. Cuvintele omoară sau înviu pe oameni, îi denaturează sau îi leagă la ochi. De aceea fiți atenți la cuvinte, imagini, fapte, la ce emană din dumneavoastră, pentru că astea toate se imprimă în alții de aproape…și de departe!

Did you like this? Share it:

Previous

Italiană pentru români (6)

Next

Scârțâieli lingvistice teologice

1 Comment

  1. Rudyard Kipling, spunea; „Cuvintele sunt,desigur, cel mai puternic drog folosit de omenire”…

    Probabil ca nu suntem cu adevărat conştienţi de puterea cuvântului…

    Hristos este Logosul, Cuvântul lui Dumnezeu…

    Spor în toate cele bune!

Lasă un răspuns

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén