Ce m-a învățat dracu’ pe mine…

i-a învățat pe toți, cu o mai mare sau mai scăzută vehemență. Căci știți ce spune Revelația dumnezeiască, că el aleargă, așa, ca nebunul, Satana, despre el e vorba… prin capul oamenilor, prin trupul, sufletul și viața lor…ca un leu răcnind, ca un buldozer și caută pe cine să îl înghită…adică să îl facă posesorul unei științe secrete, a unei noi religii, a vreunor puteri paranormale, a vreunei tâmpenii cât el de mare.

Și demonii nu fac prea multe introduceri…ci ei ne servesc înțelepciune demonică cu carul. Și, ce mi-au spus mie, spre exemplu, ca să faceți comparație cu ce vă spune dv.?

Păi mi-au spus, încă de când am devenit conștient de viața duhovnicească a Bisericii, că Dumnezeu e rău, e nedrept, cere multe de la om, deși Dumnezeu a fost arhibun, arhidrept, și mi-a dat din destul, de nu mai știu ce să fac cu ele…Uneori mă doare inima de atâta har sau mă sleiesc de putere de atâtea idei bune câte îmi vin și de câte dorințe de bine, de muncă, de rugăciune, de slujbă mă cutreieră.

Un Dumnezeu atât de rău ca Dumnezeul meu, adică atât de arhibun nu mai există, pentru că eu fac păcate cu milionul și El mă iartă cu catralioanele.

Apoi, demonii mi-au făcut numai boroboațe prin oameni răi dar și prin oamenii, care, după față și port mimau că sunt ai lui Dumnezeu. Unul s-a dat de prieten, alta s-a dat de prietenă, unul să mă ajute, altul să îmi facă, altul dar de ce așa, altul că să facem nu mai știu ce proiect împreună…și dracii i-au adus pe toți și tot ei i-au luat și de la mine.

Adică așa, în mod vizibil, și nu invizibil!

Pentru că toată cearta a pornit de la un adevăr crud, spus în față…și oamenii și-au dat arama pe față și pe aici le-a fost drumul…Nu același lucru s-a întâmplat cu oamenii pe care Dumnezeu mi i-a trimis. Cu ăștia, chiar dacă m-am certat, chiar dacă le-am zis în față cele mai crude adevăruri, chiar dacă am făcut ce am făcut, nu au plecat deloc de la mine și nici nu m-au iubit mai puțin.

Dimpotrivă, cei ai lui Dumnezeu din viața mea, m-au iubit și mă iubesc și mai mult, au devenit pe fiecare zi oameni tot mai duhovnicești și simțiți, căci știu că eu sunt drept și milos cu ei tot la fel de mult, pe când sunt de corect și de iconomic cu ei.

Așa că dracii au vrut să îmi spună, în primă fază, că nu trebuie să am încredere în nimeni. Însă Dumnezeu nu și nu: iubește-i și pe draci și pe îngeri, și pe drepți și pe nedrepți, că astfel merge treaba în Împărăția lui Dumnezeu! Și Dumnezeu are întotdeauna dreptate!…

Dacă nu a mers cu hulele la adresa lui Dumnezeu și nici cu neîncrederea în oameni, oricum ar fi fost unii, care au dat cu barda în carnea inimii mele, s-au apropiat în mod fizico-spiritual de mine. Adică s-au atins de mine la propriu, mi-au fărâmat lucruri, mi s-au arătat în chip și fel în trupul  și mintea  mea și în afara mea, m-au agasat și mă agasează din tot felul de lucruri, oameni și evenimente…și, uneori, stârnesc câte un bâlci, pe care doar eu îl trăiesc și mai îi spun  și doamnei preotese, ce mai îmi fac și ce mai vor să mă învețe.

Când știu și văd că cuvintele sau faptele mele îi luminează pe oameni, se duc peste ăia cu țanțaroiul, ca să le spună că sunt drac împielițat, că sunt așa, că sunt altfel…și îi văd pe oameni schimbați la față. Vorbesc una cu ei astăzi, astăzi suntem prieteni, mâine însă îi văd negrii la față și că nu mai vor să îmi vorbească. Când le spun că știu ce le-a făcut dracii, bineînțeles, oamenii rămân uimiți și le e frică și mai rău de mine (îi cred)…și unii rămân…iar alții abdică…

Și, ori de câte ori se preconizează o mare bucurie de la Dumnezeu în viața mea… e infern la mine și pe lângă mine. Știu…și doamna preoteasă știe…pentru că se manifestă cu spume toți dracii de pe fața pământului. Ba îmi fărâmă computerele, ba îmi aduce pe vreunul care să mă enerveze, ba se întâmplă o faptă nesărată, de care te crucești când o vezi, ba ți se rupe ceva prin casă, ba mă împiedic, ba mă îmbolnăvesc, ba și ba…

Însă, după ce mă enervez…și după ce mă muncesc în chip și fel ca să repar dandanaua lor…când vine clipa ca Dumnezeu să mă umple de bucurii fără seamăn…atunci nu mai e nici picior de drac prin preajmă, nu mai am nicio problemă…și zile și săptămâni întregi nu mai am nicio calamitate de la ei.

Însă, Dumnezeu îngăduie și bine face, pentru că face cu infinită înțelepciune…ca să ne mai smerim și să mai simțim răutatea la noi în trup și să nu putem să fugim de ea…și iar, toți dracii, la mine, ca să facem  consiliu internațional. Și când mă asaltează hienele astea iarăși, vor să mă destabilizeze în chip și fel: mă mânie, mă aprind de desfrânare, mă învață tot felul de hule, mă obosesc, îmi fac tot felul de greutăți, îmi aduc pe cap tot felul de belele, mă împing la răutate și lene, la a judeca și la a-mi face tot felul de griji deșarte.

Dar, după atâtea reprize de box cu ei, știu că toate astea sunt…apă de ploaie și că sunt normale și că sunt binecuvântate de către Dumnezeu, adică sunt garante sută la sută de către Dumnezeu. De aceea, oricât le-aș intra în joc, oricum aș cădea în vreun păcat, oricâte stricăciuni mi-ar face în mine și pe lângă mine, eu am învățat, de la Dumnezeu și nu de la ei, că toate acestea sunt spre favoarea mea și nu spre favoarea lor.

Ei se manifestă astfel față de mine din disperare, ca nișe câini turbați, ca niște năuci, pentru că, cu harul lui Dumnezeu, văd că pierd afacerea cu mine, dar, colac peste pupăză, eu mai conving și pe alții să nu mai fie eretici la minte și la faptă, să nu mai fie prost crescuți, să pună mâna pe cărțile sfinte și să le mănânce toată ziua…

Eu îi înțeleg însă pe demoni, pentru că și ei sunt sub stăpânire. Satana, ca un dictator nenorocit, pervers și rău, le cere rezultate. Iar demonii, ăștia mai mici, trebuie să facă pe dracu în patru și să mă convingă. Uneori mă rog pentru draci, pentru liniștirea lor de către Dumnezeu, pentru că îi văd cât suferă și cât se muncesc cu mine și se enervează rău de tot pe mine, însă așa îmi vine mie să fac… Alteori îi blestem rău de tot, cu dumnezeieștile Molitve, tot pentru că așa îmi vine…însă îi iert mai apoi.

Dar nu e niciun rezultat! A doua zi sau peste o lună sau un an îmi fac aceleași lucruri, fapt pentru care lupta cu demonii a ajuns o rutină la mine, cum cred că e o rutină pentru orice om de bun simț și cât de cât smerit al Bisericii. Pentru că ce fac eu nu e o minune, nu e ceva ieșit din comun, ci ce trebuie să facem toți și se înscrie sub titulatura: războiul duhovnicesc.

Că unii sunt doar războinici și scriu asta, sus, pe blogul lor, dar nu o dovedesc niciodată, ci doar copie, în neștire,vieți ale Sfinților traduși și editați în română după 1989, dar nu de către ei, ci de către alții…asta e altă problemă.

De fapt e tot o problemă…cu draci. Pentru că în afara acestor draci huligani, care te învață la rele…există și draci mai cu aere de sfințenie și aceștia îți aduc lumini umbroase, te fac să vezi vederi aparte, toate din Iad dar cu față de Rai, îți dau haruri, puteri, te fac să te iei de barbă cu tot Sfântul Sinod, neagă dogme, aduc noutăți, te fac să te crezi Sfânt, când tu ești un derbedeu…

Și, o, ăștia, pentru că am făcut și fac teolgie s-au ținut scai de mine toată viața! Dracii cu parfum de sfințenie, când au văzut că nu au succes la mine s-au dus și au intrat în alții, care mă acuzau pe mine tocmai de bolile de care sufereau ei.

Și așa, m-am pomenit făcut homosexual sau demonizat și înșelat de către unii, care aveau aplecări dorite spre așa ceva și care nu aveu nici în clin și nici în mânecă cu acrivia credinței, că sunt rău și mândru, de la cei care se încredeau pentru fiecare foaie citită sau pentru fiecare rând scris, deși eu, până să fiu student, scrisesem deja 80 de cărți, despre care nu știa mai nimeni la facultate și din ei emana o răutate ca pișatul de vacă din grajd, că sunt privit chiorâș și suspicionat mereu, deși nu omorâsem pe nicio soră a vreunuia, nici nu le furasem tezaurul și nici nu le dădeam impresia că sunt vreun agramat în ale științelor ăstora, cu care ne ocupăm noi…

Însă, toți băieții și fetele, care ne-au simțit (că de văzut nu prea ne-au văzut prea mulți) superioritatea sau verticalitatea sau munca asta în exces sau stofa omului din fața lor s-au isterizat, s-au schimbat la față, mi-au întors curul când am vrut să vorbesc cu ei, s-au făcut că nu pot să mă ajute, s-au făcut că eu sunt marele drac și ei marii îngeri.

Numai că marii îngeri…încep să plece tot mai mult nasul…în fața marelui drac, când au înțeles că și-au găsit nașul. Și și-au găsit nașul nu pentru că eu am căutat-o, ci pentru că ei m-au găsit…ca să mă zgândere. Și, după cum vă spuneam…ca la Ion Creangă…dracu i-a adus…tot el i-a și vânturat, adică i-a întors la culcușul lor.

Însă, din toate aceste peripeții, deloc puține, ale vieții mele, adică din oamenii pe care dracu i-a dus și dracu i-a luat, am învățat enorm de mult. Pe lângă zecile de cărți scrise am învățat tone de cărți nescrise, livrate atât de gratuit, de către demonii, care sar în sus ca arcul din ce în ce mai mult. Însă viața noastră, a fiecăruia dintre noi, este în mâna lui Dumnezeu și nu a oamenilor!

Și când Dumnezeu îngăduie să se facă lucruri se fac și când nu mai îngăduie, ne mutăm de la viața aceasta la o alta, care nădăjduim să fie cea din momentele, când mi se rupe inima de har, ca o pâine scoasă din țăst de bunătate.

Însă ei mai m-au învățat și alte drăcovenii, despre care nu mai vreau să dau explicații, pentru că și așa m-am obosit prea mult cu astea… Poate că îmi spuneți și dv., frați creștini, ce v-a învățat Dumnezeu, de când vă bântuie demonii.

4 comentarii la „Ce m-a învățat dracu’ pe mine…”

  1. Da’ cum, Părinte, să nu iubiţi drăcuşorii care vin în vizite de lucru?

    Păi nu ei sunt cei cari ne umplu viaţa de mirări care, dacă nu ne duc la balamuc, ne-mbogăţesc cu experienţe?!

    Povestite toate la un loc, la o adică, bilet gratuit, dus musai, la 9.

    Decât o viaţă plicticos de tihnită, mai bine conectat la 380, program parţial, în ture…

  2. Cititorii cred că ştiu faptul că în familia şi viaţa preotului ispitele sunt mai mari pentru că diavolul umblă turbat de furie şi încearcă să distrugă pe cel ce îi declara război făţiş, prin lucrarea sa.

    Dacă reuşeşte să îl tăvălească în păcate pe preot, sminteşte şi pe enoriaşi, aşa că lucrarea e câştigată.

    Eu m-am speriat puţin când am văzut că după perioada de har de după hirotonia soţului, Dumnezeu a îngăduit să trecem prin ispite de tot felul. Mă regăsesc în multe din cele despre care vorbiţi, desigur, nu la acelaşi nivel de experienţă.

    Eram contrariată şi nu înţelegeam cum de uneori lucrurile merg atât de prost, deşi încercăm să fim în rânduială.

    Abia după discuţiile purtate cu duhovnicul am înţeles rostul ispitei şi mai ales, am înţeles, că nu putem să ne mântuim fără niciun pic de efort.

    Exact cum spuneţi părinte, după vreun război mare din partea diavolului, urmează şi perioada de binecuvântare şi bucurie, spre întărirea forţelor şi pregustarea Raiului promis.

  3. Iertare părinte, dar m-a amuzat modul de expunere.

    Mă întreb acum ce făceau drăcuşorii ăia, de fapt?

    Eu cred că nu ar fi bine să-i deranjaţi, că poate s-au adunat şi ei la o sinaxă.

    Lăsaţi părinte, că după ce termină trec la o agapă, iar după ce au burţile pline, mai trândăvesc şi ei, ca tot… dracul.

    Eu, când mă mai aruncă dracul la pământ, mă rog să-mi dea Dumnezeu putere să mă ridic şi să-mi văd de treabă în stare de trezvie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *