
Primele 6 fragmente din carte.
Degringolada ploii
A plouat toată ziua,
toat ziua am dansat în apă,
mi-am dat cu apă pe față,
m-am spălat cu apă pe față.
Nimic nu mai e important.
Nici chiar dacă mor
nu mai e important.
M-am împăcat cu viața.
Mi-am dat seama că nu mai contează
nimic
și că nimic
nu are mai mult decât îi trebuie.
Mi-am recunoscut ploaia,
ploaia caldă
și în această vară
am să mă spăl cu apă de argint,
pentru că voi
escalada muntele,
muntele Pietrei Dorului.
O să fie superb,
superb și extravagant,
dar nu imposibil,
nu,
nu imposibil
de gândit sau de sperat.
Scriu cărți
pe care nu le mai citesc niciodată,
pentru că am mereu altele de scris,
o foame insațiabilă de altele.
Umblu după prieteni,
după oameni care să mă înțeleagă
și să mă respecte.
Cerșesc dragoste,
dragoste și o cămașă
de liniște,
un pat moale
și o pernă curată.
Pe stradă merg încet
și privesc calm.
La masa de scris parcă
nu mai sunt eu,
ci un animal centaurian,
care vrea să mănânce
întreg universul.
Când mă ridic de aici
simt că am puterea de a sfărâma pietre.
Când mă ridic de aici, din cuvinte,
simt că am o forță
imbatabilă.
Aș cumpăra soarele și mi-aș
face din el
o mașină roșie, decapotabilă,
deși mie nu îmi plac mașinile…
Aș cumpăra Dunărea și
mi-aș face din ea o vilă pentru la vară,
deși toate apele curg în mare.
A plouat,
a plouat ca un strigăt
toată vara
și cred că pot
să fac multe lucruri,
care nu vor pieri precum
muștele…
*
Periplul neinocent
Ordinea e un cal
care aleargă,
succesiunea botului spre coamă,
urechile aplecate
spre iarbă.
Se aleargă la țintă
și numai foarte puțini
se bucură,
pentru că cei mai buni
trebuie să-și roadă inima,
să fie invincibili.
Aleargă ca înnebuniți.
Nu mai pun întrebări
și cred că e o victorie
eternă o victorie
sau o medalie.
Dar elogiile se scutură
ca păpădia uscată.
Trebuie să știi
că se va uita
foarte curând de tine
și de medalia ta.
Ești doar un gigolo trist,
care își caută amante triste
printre clipele vieții.
Amante veritabile nu există.
El vine doar elegant
și tembel
ca să îți satisfacă plăcerile.
Nerușinarea ta va fi ridicolă
în poeme
și tot ce vei spune
nu va fi deloc drăguț…
Surâzi cu un surâs stricat,
neinocent,
pentru că te urăști enorm…
Tu știi că nicio femeie
nu îți va fi loaială.
Ești ca nămolul
turmei de porci,
care s-a aruncat în mare…
Astfel, Doamne, fiul risipitor
își mănâncă roșcovele
delicate,
ca o pasăre ce e pestriță
până la pipotă!
Sper să nu mă apuce moartea
plecat și să fiu măcar acasa,
odată acasă,
că n-am fost toată viața mea acasă…
Ideile mă hazardează,
dar știu că vom pune capăt drumului
și magazinele vor fi pline de produse
educate.
Ne vom permite să le cumpărăm
și să ne recumpărăm
pas cu pas.
Iluziile nu sunt cadouri…
Mâna unui copil
care cântă pe stradă
nu e niciodată o iluzie.
Drag cititor îmi ofer spiritul,
pe rând,
atât artei cât și vieții.
Surâd cu dezinvoltură
și mi-e frică să întreb,
dacă adevărul a ajuns
la urechea de care am nevoie.
O vârstă este unică
și dacă o pierdem
ea nu se va mai reîntoarce
și teama de ea ne va durea sagace
și febra nu va mai riposta
când noi o chemăm…
Poezia spune lucruri care nu ne mai dor
și pe care le-am pierdut.
Ea este melancolică cu ce nu avem
și disprețuiește bogăția noastră.
De aceea poezia e un lux,
ca lumina soarelui,
și poate doar ca să îți zugrăvească
tablouri florale,
care să te uimească.
*
Suferințe potabile
Când știu să cânt mă doare inima
și mă simt chinuit.
Orice cânt e dureros
și nu mă cred apt pentru fericire.
Poate că fericirea este o explozie ponderată
și un deliciu suav
de care trebuie
să dai seama cu inteligență.
Eu mă trec repede,
ca o explozie fluidă.
Se produce totul
și apoi vine noaptea.
La întâmplare e ușor
să găsești un hotel bun,
dar e greu să găsești o soție
care să te înțeleagă.
Durerea care te asaltează
îți schimbă și gândurile,
te face nebun și meschin,
ca un marinar în naufragiu.
Te salvezi în locul celui mort
și crezi că morții
nu mai sunt importanți,
deși le-ai luat locul în șalupă.
Observ lucruri care se văd
prea puțin.
Și mă enervează discuțiile despre
Dumnezeu,
în care fiecare vrea să facă din Dumnezeul lui
un Dumnezeu numai pentru el.
Dumnezeu începe
tot mai mult să capete definiții mortuare,
pentru că este evocat de inimi
moarte.
Și nu se mucegăiește Dumnezeu,
ci oamenii.
Nu câștig nimic și nu
pierd nimic,
decât în aparență…
Nu am auzit că se pot pierde lucruri,
atâta timp cât plecăm
doar cu ceea ce avem în suflet.
Nu poți fi mai rece decât gerul.
Cu copilul de mână
e simplu.
Îl înveți cum să-și miște picioarele
și cum să-și încheie nasturii,
de ce trebuie să salute
și de ce trebuie să își șteargă mucii
de la nas.
Când greșește câte ceva i se iartă,
că e copil…
E un copil și
trebuie să învețe să fie un adult,
care nu va mai fi iertat
pentru copilărismele lui.
Însă nu sunt înțeleși cei care iubesc ordinea,
ci doar cei care au viciul
drept ocupație.
Viciului i se acordă bani,
chiar dacă ne mustră conștiința.
E tot una,
cititorule,
e tot una vrabia albă și vrabia neagră!
Metroul trebuie schimbat
dar nu schimbi și durerea de cap
cât și huruitul roților.
El te obsedează și în somn,
pentru că îi auzi zgomotele…
Dulceața sufletului e o pasăre cântătoare
și acest lucru l-am învățat de la viscol.
El mi-a spus cât pot fi de calm
când sunt plagiat
și cât pot fi de bucuros
când sunt înjurat cu bunăvoință.
*