
Aici pentru cele 7 fragmente anterioare
*
Mascota zilei
Să fii un aurolac e o tristă poveste.
Pleci de acasă pentru senzații tari
și te lovești de miracolul răului.
O lume etanșă îți surâde privirii…
și o bătrână mai poate avea poftă sexuală.
Rămâi plecat pe genunchi
ca să te uiți sub fustele doamnelor
și să observi
ceva ce detești: lejeritatea lor
părut pudibundă.
Vrei să fii un manechin frumos
dar îți găsești prea multe defecte.
Te persecuți cu gândul
că nu poți avea o slujbă
și crezi că nu poți fura
ca să fii cinstit.
Însă cinstea e o furare la greu
a necinstei de
a fi lingău.
Mai crezi în iluzia demnității și în fapta bună
dar pe la spate ești împușcat,
împușcat de cel mai bun prieten.
Crezi că poți ajuta pe oricine,
dar te înșeli: unii nu vor să fie
ajutați de către nimeni.
Arta îl distruge pe om și nu îl înalță!
Este idiot cine speră
la liniște și pace,
cine ignoră faptul că războiul e o parte din noi
și…nu mai ne e teamă ca să o spunem.
Libertatea noastră
e ceva obscen până la urmă,
e ceva grav,
o conduită proastă și descreierată.
Moda noastră e ceva obscen
și ea:
un stimulent fertil pentru amoruri ilegale.
Însă nu vă temeți să păcătuiți…
Păcatul vi se pare dulce și cu cât e
mai dulce, pe atât și voi deveniți…
mai detestabili…
Faceți răul pe care nu-l vreți
și iubiți fărădelegea care vă distruge.
Oricum știți mai bine decât mine
ce înseamnă să aveți teama că nimeni nu vă vrea,
că toți vă urăsc,
că sunteți niște scursuri…importante.
Da, pe cont propriu se suferă întotdeauna
și cine scapă este apărătorul nostru.
*
Opinia anotimpului
Suntem pierduți în sarcasmul florilor
și considerăm rău idealul.
El pare să ne strice legile
și să ne omoare
deplinătatea noastră constrânsă.
Dacă dau ceva unui sărac el se bucură
urându-mă.
Dacă eu sper să mănânc ceva
mă văd agitat
și îmi pierd pofta de mâncare.
Și la mine pofta de mâncare se pierde la orice
contact brutal cu murdăria de orice fel.
Mă concentrez prea mult
și îmi fac prea multe probleme.
Însă nu pot să stau niciodată impasibil,
când vine vorba de detalii…
Nu mai pot fi liniștit când scriu
și mâna mi se pare foarte grea
și gândul, cel atât de alergător
înaintea cuvintelor mele,
atât de simplu…
M-am refugiat în neștiința mea
și în orbirea luminii.
De aici încep să uimesc sau să fiu
batjocorit.
M-am înălțat ca o insulă în ocean
și această insulă nu poate fi minimalizată…
pentru că ea există!
Un bătrân trece pe verde
dar e călcat de mașină,
de un cielo negro și omorât.
Degeaba fac polițiștii investigații:
el nu se mai poate întoarce și
mâine, ca să treacă pe verde.
Contest groaza dar mă înăbuș în ea.
Rup din metale
esențele
dar simt că mă îndepărtez
tocmai de materie
și nu o mai văd cum suspină.
Un loc,
un loc pentru deținuții de drept comun.
Mă simt ilegal,
pentru că am idei legale.
Ar trebui să fiu vinovat
de fiecare moft,
pe care mi-l propun
și mi-l permit.
*
Poem de dimineață
Să nu credeți că somnul meu e ceva bun
și că ajută la ten!
El strigă în pustie,
ca Sfântul Ioan Botezătorul
și nimeni nu se pocăiește,
pentru că toți au uitat să plâgă.
Când nu mai plângem noi,
plâng pietrele…
Am căutat să înțeleg de ce se sărută o femeie
cu un bărbat
și am înțeles.
Întotdeauna, pe om nu-l interesează
ceea ce face,
ci ceea ce crede
că obține de pe urma unui lucru.
Mă dezgustă utilitarismul lumii mele,
pentru că e deșănțat ca o balenă
dansatoare.
Nu există reguli
atunci când vrei să le încalci
și nu te poate ține închisoarea pe loc
atunci când vrei să evadezi.
Un plan e întotdeauan bun la ceva
și trebuie să faci un mic efort
pentru ca să-l arunci la coș
sau să îl pui în aplicare.
Înfrunți pericolul și treci pe roșu.
Ești o femeie
care sfidează regulile de circulație.
Pe o bancă un bărbat doarme
și tu poți să-i furi geanta.
Toți ochii sunt ațintiți spre tine și
spre banii tăi,
pentru că tu nu mai ești
decât un obiect fără suflet…
O lecție de filosofie se termină incert.
S-a vorbit prea mult
și s-a făcut
mai nimic sau deloc.
Însă să nu credeți că mașinile
au cauciucuri degeaba
sau că anarhia e un simplu cuvânt.
Când un om se revoltă
atunci paharul a dat pe din afară
și nu e de mirare că
nu mai poate fi oprit
ca să nu spună cele mai dureroase
adevăruri,
care nu fuseseră spuse
până atunci.
Aici au murit eroi adevărați!: scrie pe un zid
și o cruce amintește
de acest loc sfânt de reculegere.
Oprește-te și te închină la acest loc
și pune o lumânare!
Merită să îți cinstești eroii
și să știi că sunt și ai tăi.
Astfel poetul te învață să iubești
și să-ți asculți părinții
și să nu uiți să faci bine,
să faci bine mereu.
Făcutul de bine nu e un bine, până
când binele tău
nu face, în mod real,
fericit pe cineva.
*
O scrisoare fără răspuns
Stam pe butuci de lemn și discutam.
Eram numai noi doi
și păream tăcuți
ca un pustiu.
Adevărul se poate spune
în multe feluri
și trebuie să știi pe care să îl dorești
într-o anume zi
și de ce.
Te lovești de greutăți
și ai nevoie de sprijin,
de un umăr pe care să plângi.
Eu îți pot fi cel mai aproape dar
și cel mai departe.
Alege un umăr real
pe care să vrei să plângi
și nu te juca de-a viața!
În copilărie, îți amintești?,
eu eram tata și tu erai mama
și păpușa ta, aia blondă și
cu ochi mari,
era…copilul nostru.
Jocul acela s-a dovedit a nu fi deloc
simplu.
Acum mă înfior de ce se ascunde în spatele
acelor naivități geniale.
Instinctul de a poseda este lin și cere totul.
El te avertizază pe fiecare zi,
pe fiecare moment și
la orice oră.
Dar nu dispera,
când crezi că poți fi fericită!
Când știi că poți ierta și tu poți să
faci asta,
atunci nu te da în lături!
Un comision se obține greu
și să aloci o sumă de fericire
e o satisfacție mare.
Nu uita să spui adevărul,
când el ți se cere!
Sunt momente când
trebuie să te izbești de adevăruri,
pe care nu le poți evita.
Și dacă minți atunci
să nu speri la a nu fi mințită.
Oricât ai trece fără ochi
și fără memorie
tu nu poți să nu vezi faptul,
că adevărul e un copil
pe care îl hrănim
cu sângele nostru.
*