Într-o lume normală…

locurile de muncă s-ar ocupa la sigur și pe merit, fără niciun examen de angajare, dacă copilul e urmărit, pas cu pas și privit în funcție de calitățile și inima lui. Adică se naște Dorin Octavian Picioruș  în 1977. Se naște la maternitatea asta și în familia asta, e înregistrat la starea civilă, i se fac vaccinările care trebuie, e urmărit cum se dezvoltă medical și constitutiv, ca fizic și ca om cu potențe.

Statul îl urmărește pe Dorin (în mod delicat, non-intruziv și pentru că se gândește la viitorul României) la grădiniță, află ce calități are, apoi la școală. Îl vede, știe, se gândește unde să îl pună pe harta României, ce i-ar trebui lui ca să fie împlinit și eficient pentru România. Află la finele clasei a 8-a că vrea să meargă la seminarul teologic.

Foarte bine! E treaba lui, e vocația lui…Noi, statul român…trebuie să ne facem treaba, că avem nevoie și de preoți buni. Însă statul, care conlucrează cu toți, ar trebui să conlucreze cu Biserica Ortodoxă și să îi spună Bisericii sau și Biserica să vadă, că Dorin vrea să facă asta și trebuie să îl pună acolo unde merită și unde poate să facă el ceea ce poate să facă. Acolo unde el se încopciază perfect.

Însă statul, într-o lume normală, ar trebui să aibă oameni care să vadă bine și la fel și Biserica.

Dacă nu îți vezi bine cetățenii sau dacă îi invidiezi pe cei pe care trebuie să îi ajuți și îi minimalizezi tocmai pentru că sunt mai buni decât alți o mie ca ei nu vei avea niciodată o Românie normală, pentru că nu te interesează acest lucru.

Haideți să facem o hartă valorică a României pentru veacul trecut și cu primii ani din secolul  al 21-lea, ca să vedem câți oameni au fost la locul potrivit și la timpul potrivit! Ce credeți că vom observa?

Că pe unii, pe care acum îi socotim mari i-au făcut mari francezii, americanii, germanii, că noi am fost orbi pentru ei sau că marii oameni, care au rămas în România și au creat valorile României erau ba sărmani lefegii, ba niște bieți asistenți universitari, ba niște muritori de foame geniali, pe când banii i-au  mâncat incapabilii.

Și cei care au făcut valoarea României au făcut valoare din nimic, din răbdări prăjite cel mai adesea iar cei care au supt banii poporului sunt niște anonimi asurzitori ai poporului.

România nu e o țară normală pentru că nu are oamenii potriviți la locurile potrivite și nu pentru că e incapabilă să se autoguverneze sau ca să treacă cu vaporul țării peste tot felul de hopuri financiare sau politice!

Pentru că nu e pus la conducere, în frunte, ăla care merită și, sub el, cei care știu să facă lucrurile bine…de aceea toate par un ghem de ață încâlcit prin toți pomii. Și în loc să îți spună că sunt incapabili îți spun că nu există soluții. În loc să plece acasă și să ne lase în pace, stau acolo și ne otrăvesc viața, oriunde și oricine ar fi aceia.

Iar, dacă facem iarăși o statistică pe ultimii 100 și ceva de ani de zile observăm cât de puțini au fost aceia, care și-au dat demisia sau s-au retras din funcții și slujiri, dacă și-au dat seama că sunt incapabili și nepregătiți pentru ele.

Concluzie: un stat normal nu are nevoie de examene pentru locul de muncă, pentru că ar știi de ce e în stare fiecare în parte.

Când aș dori să fac ceva anume, potrivit calităților mele și a vocației mele, statul și cei din subordinea lui ar trebuie să-mi spună: Da! Vă așteptam! Nimeni nu v-a luat locul dv., pentru că știm de ce sunteți capabil. V-am așteptat! Acesta e salariul și locul dv., pentru ca să munciți pentru România!

Și atunci e o bucurie să muncești pentru România, când și România muncește pentru tine. Și, ca România să muncească pentru mine, ar trebui ca toate să funcționeze și toate datele despre mine, de la sursele statului să fie reale și nu contorsionate și să îmi dea locul pe care îl merit.

Și când văd că sunt așteptat și apreciat pentru ceea ce fac, pentru ceea ce sunt, atunci creez valori pentru România.

Așa arată democrația reală!

Așa arată statul în care oamenii sunt persoane și persoanele creează valori!

Dacă cineva vrea să devină președintele României trebuie să facă din România o țară unde valorile sunt reperate corect, sunt protejate și apreciate, stimulate, pentru ca ele să reformeze viața românilor și instituțiile românilor. Pentru că românii au nevoie mai întâi de o nouă viață și apoi de noi instituții.

Un comentariu la „Într-o lume normală…”

  1. Din păcate nu trăim într-o lume normală şi cu atât mai puţin într-o ţară normală

    Cred că nu ne rămâne decât să muncim pentru România (de asta suntem datori şi în faţa lui Dumnezeu) şi, deşi EA nu ne recunoaşte meritele să fim împăcaţi cu noi înşine că am făcut tot ce am putut (mi-e teamă, însă, că nici asta nu facem foarte des şi, desigur, sunt foarte multe de spus despre asta)…

    Spor în toate cele bune!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *