Omul nu e de vânzare!

Blamăm epocile sclavajului, perioadele de timp în care boierii, avuții, magnații, tiranii aveau robi și îi căinăm pe cei de sub robie, dar la orice emisiune de fotbal aud că jucătorul X costă atâtea mii de euro…sau că patronul l-a cumpărat pe X cu atât, pentru ca să joace la echipa lui.

Atâta costă contractul vedetei Y, care lucrează la televiziunea Z și ea nu poate să iasă în publicul altei televiziuni că nu o lasă contractul. Adică…care sclavie abolită? Care sclavie dată uitării?

Odată sclavul era luat cu forța…Acum omul se sclavează singur. Ba chiar se bucură că a fost cumpărat, precum un cal sau o pereche de sandale, de către antrenorul de club sau patronul de televiziune.

Omul nu e de vânzare, pentru că e neprețuit!

Omul valoric e cu atât mai mult de neprețuit.

Ceea ce rămâne în urmă de la un mare scriitor, de la un mare arhitect, de la un Sfânt nu se pot vandabiliza. Unicatele sunt unicate și tocmai pentru că sunt unicate nu le poți compara, pentru că niciun om nu face ceva aidoma altui om, ci fiecare face potrivit unicității sale.

Pe mine m-a îngrozit întotdeauna realitatea examenului, a oricărui examen, unde oamenii sunt puși ca numere, ca să redea ceva memorizări d-ale lor sau sunt puși ca vitele la întrecere. Un examen nu măsoară nimic, pentru că creația unui om sau ce știe sau ce poate un om se face când omul e lăsat să creeze ceva.

Orice examen pe care l-am dat în viață…nu cred că a spus examinatorilor mei de câte cărți sunt în stare să scriu sau că eu voi scrie atât de mult sau și mai mult decât am făcut-o până acum sau că vreau să mă mântui. Nu a interesat pe nimeni acest lucru, ci i-a interesat trei date, trei cifre, trei lucruri, care nu aveau nimic de-a face cu mine.

Examenele, toate la un loc sau interviul de angajare sunt părți din acest întreg angrenaj de comercializare a oamenilor.

Calul Avogado e testat pe fiecare zi ca să alerge și mai mult. Aleargă, aleargă pe fiecare zi mai mult, e pur sânge, e pur cal…și hop!…are un accident. Ce facem acum cu calul Avogado, dacă nu ne mai aduce bani? Îl facem salam! Toată măreția lui e transformată în 30 de kilograme de salam…pe care îl mănâncă câteva familii…pe care le doare în cot de măreția și frumusețea și premiile luate de Avogado.

Pe același principiu nu ne interesează cine a inventat becul, liftul, computerul sau perfuzia, ci le consumăm cu un dor de ducă teribil.

Societatea comercială a făcut din maioneză un brand…și din oamenii care fac maioneza niște piese neimportante. Nu sunt importanți cei care au făcut piramidele sau Casa Poporului…ci comercialii se uită numai că sunt mari și că omul are la ce belii ochii. Istoria și oamenii istoriei sunt trecuți la index, deși ei sunt cei care au făcut valorile astea și ei sunt mai mari și mai importanți decât piramidele și decât toate casele, mașinile, maionezele și spectacolele lumii.

La întrebarea: de ce vă place, părinte Dorin, să traduceți din Sfinții lui Dumnezeu?, răspunsul e: pentru că oamenii valorează incomparabil mai mult decât obiectele. Iar eu citesc și încerc să traduc operele lor pentru că mă interesează ei, oamenii care au scris operele și nu operele despărțite de ei, în indiferență față de ei.

La Judecata Domnului nu vor fi judecate obiectele pe care le-am făcut sau cărțile pe care le-am scris ci noi: oamenii care le-am făcut sau le-am scris. Obiectele și faptele noastre vor fi judecate pentru că noi vom fi judecați și nu ele! Noi le-am scos din noi și noi ne-am transformat într-un anume tip de oameni făcând anumite lucruri.

De aceea nu obiectele, cărțile, titlurile noastre vor fi judecate, ci noi, care le-am făcut sau le-am luat.

Devenim comerciali doar dacă ne vindem. Sau dacă acceptăm că putem fi comparați cu un pachet de țigări, cu o limuzină sau cu o girafă.

Însă omul nu e de vânzare, chiar dacă toți ar crede că acest lucru se petrece sau se poate!

Omul e un unicat, e o valoare nepieritoare și nimeni nu poate să facă în locul nostru ceea ce putem să facem fiecare dintre noi!

Nimeni!

Did you like this? Share it:

One thought on “Omul nu e de vânzare!

  1. Eu n-am ştiut să tocesc niciodată, însă am perceput foarte uşor conceptele.

    Nici eu n-am înţeles niciodată la ce le foloseşte să vadă dacă ştiu să redau mecanic informaţiile dobândite? Ce sunt eu, robot?

    Spuneaţi că examenele, toate la un loc sau interviul de angajare sunt părți din acest întreg angrenaj de comercializare a oamenilor. Bine punctat.

    Azi ţi se cere să ştii să-ţi vinzi imaginea (sau poate „să ţi-o cumperi”?), pentru că nu imaginea în sine contează, ci cum ştii să ţi-o vinzi.

    Dar, mă rog, niciodată nu am fost tare la capitolul „cumpărări-vânzări” şi nici comercială nu sunt, pentru că nu vreau!

    Examenele de angajare sunt uneori atât de „clare” încât te duci doar pentru o „experienţă”.

    Îţi dai seama de seriozitatea examenului, citind bibliografia. Dacă este prea stufoasă, nedelimitată concret, e clar că e făcută pentru „roboţei şi maşinaţii”.

    Unei tinere (după ce a luat examenul scris pentru titularizare) la interviu, pentru că nu aveau ce să depuncteze nici măcar la vechime în domeniu (avea deja vechime 3 ani, pentru că a muncit în domeniu în timp ce era studentă), i s-a reproşat că e prea sobră (de fapt îl deranja pe respectivul că nu se machează, că nu e nurlie), dar altcineva din comisie a exclamat cu voce tare „Doamne, iartă-mă, doar nu suntem aici la un concurs de miss!”

    Un lucru este cert, azi. Întrebarea „ce vrei tu să te faci când vei fi mare?”, trebuie scoasă din educaţia copilului, dacă nu ai resurse financiare suficiente.

    Te specializezi tu pe ce-ţi place, dar lucrezi unde poţi, mult şi bine, până să ajungi să profesezi ce-ţi place.

    Cei care îşi găsesc un loc de muncă pe specializarea pe care au făcut-o şi şi-au dorit-o sunt nişte răsfăţaţi ai sorţii!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *