o poarta deschisa

Curtea cu jurați

Ați fost oare vreodată la Curtea cu jurați?
Acolo sunt victime și sunt și vinovați.
Acolo poate-oricine să meargă ca să-nvețe,
Că viața e un taler ce are două fețe:
Pe-o față este Raiul și pe-alta Iadul. – Rai
E dulcea bogăție cu vecinicul ei mai,
Cu paturi, cu poloage, cu jețuri de mătase,
Cu searbede ființe în șiruri lungi de case,
C-o lume de dorințe ce-ndată se-mplinesc
Cu „pun-te, ia-te, masă” în chip împărătesc,
Cu slugi, care stau gata să-ți fie la poruncă,
Cu tot ce e plăcere și tot ce nu e muncă;
Cu toate câte-n fire sunt Rai și nu sunt Iad.
Trecând prin amândouă, cunosc pe unul ș-altul.
Splendoarea și noroiul, parchetul și asfaltul,
Și fără-a-mi frânge gâtul la Iad știui să cad,
Știui să-nvăț ce este cumplita sărăcie,
Cu boli sau trebuințe ce corpul ne sfâșie,
Cu soba înghețată pe viforul de foc,
Cu ghete scâlciate prin bălți și prin noroaie,
C-o inimă pe care restriștea o-ncovoaie,
C-o muncă fără roade ș-un trai fără noroc.
Știui să-nvăț ce este a banului valoare…
Aflai că e stăpânul pe viață și onoare…
Aflai că fără dânsul ești mort deși ești viu; /…/
Și toate împreună formează-o bogăție
De fiere distilată pe-o fragedă junie,
Și toate împreună făcându-mă bogat
Îmi sunt a mea putere și-mi fac a mea mândrie…
La douăzeci și unu de ani în pușcărie,
Alături cu tâlharii, să-i plâng am învățat.
Cunosc a vieței carte, și-acel care-o cunoaște
Citind-o timp de zile sub lacăte și broaște,
Cunoaște și ce este o Curte de jurați…
Mi-aduc și azi aminte de ziua achitărei,
De zgomotul din sală, de domnii avocați,
De-aprozii de la ușă, de vorbele-acuzărei,
Țipând să mă trimită pe șase luni la gros,
De mine-n haine negre, gătit ca de paradă,
De lumea ce-alergase voind ca să mă vadă,
De stradele-mbulzite de-un public furtunos,
De-ntreaga-mi tinerețe în sala judecăței,
De muzele-mi satirici pe banca de-acuzați,
Aduse între săbii și puște de soldați…
Îmi pare că simt încă palpitele etății,
Palpitele acelea sunt imnul libertăței,
Ferice de acela ce-n pieptu-i le-a simțit,
Deși, la urma urmei, rămâne păcălit.
Ai dreptul , nu e vorbă, afar din pușcărie
În toată libertatea de foame ca să mori…
Jurații m-achitară, făcând o nerozie,
Noroc că se arată cu minte uneori.

Alexandru Macedonski (Literatorul 1883)

Did you like this? Share it: