Pentru că iubirea nu moare niciodată (2)

Arhim. Teofil Paraian

Vorbind despre rugăciune, părintele Teofil îl cita pe Sfântul Marcu Ascetul:  „Când iţi aduci aminte de Dumnezeu înmulţeşte rugăciunea, ca atunci când Îl vei uita, Domnul să-şi aducă aminte de tine. Îi tare fain! (Ce dulce este părintele Teofil când spune cuvintele acestea! n.n.) M-am gândit de multe ori la cuvântul acesta şi fac o legătură între el şi ceea ce-mi spunea mama când mergeam la şcoală departe de casă: Nu-ţi uita de Dumnezeu! Nu-ţi uita de rugăciune!”.

Citind aceste cuvinte de un adânc înţeles duhovnicesc şi plecându-mi atenţia în seara aceasta şi la spusele unei prietene de-a mea, Emanuela – tânără profesoară de teologie, mamă exemplară a trei copiii frumoşi de parcă ar fi pictaţi de un Pictor Renumit de mare Talent (cine altul decât Sfântul Duh? ) – cum că aş avea blog, că a citit ea ce am scris despre părintele Teofil (i-am explicat că este vorba despre blogul dumneavoastră) , mi-am adus aminte – deşi nu uitasem de tot, ci stătea în aşteptare într-un ungher al memoriei – că am lăsat povestea neterminată…

Nu pot spune la jumătate, fiindcă nu ştiu cât va dura până se va sfârşi, fiindcă, eu îmi iau rămas bun în etape – după cum spune un drag prieten –  şi-apoi de cine ţi-i drag, nu ai cum să te desparţi şi să îţi iei rămas bun, deoarece rămâne în inima ta pe veci, deoarece iubirea adevărată este nemuritoare şi nu este din lumea aceasta…

Precum aţi esenţializat şi dumneavoastră punând titlu acestei plângeri exteriorizate în revărsare de lacrimi virtuale literalizate Pentru că iubirea nu moare niciodată (minunat titlu), aşa şi noi, oamenii, cât timp iubim duhovniceşte, ne sfinţim şi nu putem muri niciodată… Iubirea sfântă ne oferă veşnicia…

După cum mi-a spus pe drum Horaţiu, unul dintre prietenii cu care eram în maşină în timp ce mergeam spre mănăstirea Brâncoveanu, suntem datori — de fapt avem obligaţia duhovnicesc-morală,– să înmulţim rugăciunea, adevărul, credinţa, frumosul, înţelepciunea, binele şi bucuria, ca să umplem golul rămas prin mutarea părintelui Teofil din lumea aceasta…

Suntem obligaţi prin plecarea Iubitorului de Dumnezeu, părintele Teofil Pârâian, să umplem cu iubire – care înseamnă jertfă de bunăvoie pentru aproapele nostru, adică „să te urci de bunăvoie pe cruce pentru celălalt”, după cum spunea un alt prieten de al meu, Vasile, într-o discuţie avută despre iubire –  golul ce-a rămas în urma mutării Apostolului Bucuriei la Domnul…

Îmi cer iertare că a durat atât de mult până m-am hotărît să scriu din nou, dar trebuie să recunosc – deşi e lipsă de smerenie – că şi înainte şi acum, scriu şi plâng… Plâng tăcut, cu lacrimi interioare şi mă întreb cum de am ajuns eu nevrednica şi păcătoasa ca să scriu despre părintele Teofil, când alţii, mai curaţi sufleteşte, mai pregătiţi, mai talentaţi, mai cu har- teologi chiar, au scris şi scriu fiind îndreptăţiţi, mai bine despre dumnealui…

*

Însă sunt și îndurerată pentru faptul, că, fiind încă în coșciug părintele Teofil, la nivel online s-a scris împotriva sa, împotriva eclesiologiei sale cică, cu  afirmații rupte din context, lucru care m-a îndurerat foarte mult…Și nu numai pe mine…ci, cred, pe orice om de bun simț din țara asta.

S-a scris fără scrupule chiar  în data de 29 octombrie 2009, când parintele Teofil, încă nu se racise în sicriu …

Vai nouă dacă astfel ne respectăm Bătrânii… Dureros este că s-a împuţinat bunul simţ, dragostea şi respectul în rândul oamenilor… între oameni…

*

Sincer inima-mi plânge în timp ce scriu şi-mi tremură… Tare mă doare…

Am înregistrat cât am putut din Sfânta Liturghie din data de 30 octombrie 2009 (iată link-ul cu prima şi a doua parte a Sfintei Liturghii şi am tot stat în cumpănă dacă să  fac publică înregistrarea sau nu, deoarece se aud tot felul de voci, de alte cuvinte, dar m-am gândit: fiecare dă slavă lui Dumnezeu la măsura la care este el (trebuie să fim lucrători nu spectatori la Sfânta Liturghie, după cum spunea părintele Teofil ), nu suntem identici, suntem diferiţi…

Aşa ne-a făcut Domnul … diferiţi… El ne iubeşte pe fiecare aşa cum suntem, aşa cum am vrea să fim buni, nu aşa cum facem sau gândim rău…

A spus un prieten din Bucureşti, Gabriel, aceste cuvinte minunate: Cu fiecare om pe care-l cunosc, mă îndumnezeiesc!… De ce se îndumnezeieşte el oare cu fiecare om pe care îl întâlnește? Pentru că, spun eu, Domnul ne iubeşte pe toţi la fel, fără deosebire, sunt convinsă de asta… Este un pic din dorul pentru Dumnezeu, în fiecare… şi asta ne atrage unul către celălalt… şi împreună ne duce către Domnul…

M-am gândit că stăm la Sfânta Liturghie unul lângă celălalt, bogat lângă sărac, aşa cum vom sta şi la Judecata de apoi, contează ce gândeşti şi ce simţi în inimă… în ce crezi, Cui te închini…

Apoi, am vrut să se ştie că l-au petrecut pe ultimul drum pământesc pe Fericitul Teofil – Apostolul Bucuriei – mii de credincioşi din toată ţara, iar slujba a fost oficiată de un sobor de zece ierarhi, în frunte cu Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului: ÎPS Iosif, Mitropolitul Europei Occidentale şi Meridionale, ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, PS Visarion, Episcopul Tulcii, PS Daniil, Episcopul Daciei Felix, PS Irineu Duvlea (fost stareţ al mănăstirii Brâncoveanu) Episcop-Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române din America, PS Macarie Drăgoi, Episcopul Europei de Nord, PS Andrei Făgărăşanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sibiului şi PS Paisie Lugojanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, PS Sofian Braşoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului, înconjuraţi de peste 250 de preoţi.

Au fost prezente autorităţi centrale şi locale, stareţi şi stareţe de la Mănăstirile din cuprinsul Mitropoliilor Ardealui şi Olteniei şi a Arhiepiscopiei Alba Iuliei, precum şi peste 4.000 de credincioşi şi fii duhovniceşti ai părintelui Teofil.

La toate s-a gândit părintele Teofil în timpul vieţii… până şi la faptul de a ne lăsa cuvinte care să ne mîngâie sufletele după ce va pleca la Domnul şi să ne dea nădejde :

Nu se poate să ne despartă Dumnezeu în lumea cealaltă, dacă ne-a unit în lumea aceasta. Dacă ne-am simţit bine unii cu alţii în lumea aceasta, credem că ne va binecuvânta Dumnezeu să fim împreună şi în cealaltă”.

Un comentariu la „Pentru că iubirea nu moare niciodată (2)”

  1. Un cuvant care apartine pr.Teofil si care umple de speranta sufletul : „Roaga-te cum poti, ca sa ajungi sa te rogi cum trebuie!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *