Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

kayseri evden eve nakliyat eşya depolama kayseri eşya depolama kayseri kiralık asansör kayseri escort

Zi: 15 noiembrie 2009

Fericitul Patriarh al Ortodoxiei ecumenice Pavle al Serbiei

Fer Patriarh Pavle al Serbiei

Fer Patriarh Pavle al Serbiei 1

Fer Patriarh Pavle al Serbiei 2

Fer Patriarh Pavle al Serbiei 3

Fer Pavel al Serbiei 4

PFP Părinte Patriarh Pavle al Serbiei
(11 septembrie 1914-15 noiembrie 2009)

Biografie pe scurt.

Primele manifestări de durere la despărțirea de Prea Fericirea sa.

PFP Pavle in cosciug

Articolul din Telegraph la adormirea sa.

Saitul Patriarhiei Sârbe

Un blog ortodox francez

Țiganiada – germenii romanului românesc?

intre doua lumi

Mai zilele trecute am găsit un referat, cu titlul acesta, pe care l-am scris în anul I de facultate, pentru seminarul de literatură veche. Îl transcriu, în parte, mai jos:

Aristotel denumea epopeea ca fiind un gen al „narativului superior”. Spre deosebire de „dramaticul inferior”, căruia – după el – îi aparține comedia, Poetica nu menționează cu precizie un gen care să corespundă „narativului inferior”, dar îl ilustrează prin „parodia”, printre exemple numărându-se și Batrahomiomahia lui Homer, amintită și de Ion Budai-Deleanu în debutul epopeei sale „eroi-comico-satirice”.

„Narațiunea comică pare să fi fost la origini în mod esențial ilustrată prin parodii de epopei”, afirmă Gerard Genette, în Introducere la arhitext. Vom încerca să arătăm, însă, în continuare, de ce concepția privind descendența romanului din epopei, susținută prin continuitatea istorică a „narativului superior”, conform unei tradiții care s-a înrădăcinat în apusul Europei, nu se verifică, cel puțin nu în cazul literaturii române.

Omul este singura ființă care râde. Iar râsul său stă la temelia oricărei zidiri umane, fiindcă orice zidire umană stă sub semnul efemerității. Câteodată numai râsul îi mai îndeamnă pe ziditori să sfârșească lucrul și îi asigură subzistența. Într-o lume care îngheață sub raza morții, creația omenească se salvează neluându-se în serios, la modul absolut.

Dacă vrea să fie luată în considerare, arta trebuie să se declare învinsă de secoli și se istorie, fiindcă, așa cum observa și Nicolae Steinhardt, un infern asumat e un infern epuizat. Gratuitatea artei nu înseamnă că procesul creației în sine este un act ludic, ci ea rezidă în planul consecințelor ulterioare, în felul în care artistul nu-și venerează creația ca pe un idol și nu o propune astfel nici altora.

O creație serioasă care nu știe să se persifleze niciodată, care n-are subtilitatea greșelii și a relaxărilor umoristice, cade sub incidența istoriei și a finititudinii. „Sufletul umoristului este însetat de o substanțialitate mai autentică decât cea pe care i-o poate oferi viața” (Georg Lukács).

Ortega y Gasset susținea că „arta se petrece în suflet” (Meditații despre Don Quijote și gânduri despre roman), iar Dali ajunsese la concluzia că întreaga sa opară este mediocră și că numai el, ca artist, este genial, în timp ce Unamuno își cerea scuze cititorilor pentru că „am născocit cândva personaje de roman și le-am făcut să spună în glumă ceea ce pentru mine este cât se poate de serios”.

Bulgakov spunea că în om este ceva creat și ceva necreat. În consecință, în arta umană transpare ceva din acel necreat, adică din harul divin dăruit omului. Putem spune că există o artă apriorică – dar nu în sens platonician, ci în sensul în care ea rezidențiază în sufletul uman ca sculpturile lui Michelangelo în piatră, așteptând dalta efortului artistic – și o artă empirică, adică rezultatul, ceea ce se vede.

Altfel spus, o față istorică și o substanță spirituală, pe care opera de artă o reproduce și o transmite numai parțial și infim față de virtualitatea aproape infinită de manifestări artistice pe care o deține interiorul uman și care capătă numai plasticizări secvențiale. Comicul, satira sau farsa, în ciuda statului inferior pe care li-l acordau Stagiritul și antichitatea greacă, au capacitatea de a travesti plastic inexprimabilul – umorul e metaforă și metafora e poezie, după Vladimir Streinu.

Am făcut aceste precizări, încercând să înțeleg preferința lui Ion Budai-Deleanu pentru forma în care și-a îmbrăcat epopeea sa. Țiganiada nu este o parodie a epopeei, în speță (ea este o parodie pe multe paliere, dacă o luăm ca atare, dar nu factura ei satirică ne interesează deocamdată), ci o parodie a actului artisitic ca ideal uman absolut. Nu e o parodie donquijotească (Don Quijote, în intenția lui Cervantes, era o satiră la adresa romanelor cavalerești), și nu are urmași romanești.

Dacă filosof este cel care își râde de filosofie (Pascal), artist e cel care poate râde de artă și nu își imprimă pururea pe față grimasele respectabilității de sine. Țiganiada e în același timp o mare operă literară și un autopamflet. Autorul nu își privește propriul demers cu încredere literară.

Nemuritoarea artă pe care adulatorii au înălțat-o pe piedestal ca pe vițelul de aur („un idol plăsmuit dintr-o idee seamănă tot atât de puțin cu Dumnezeu ca oricare altul făcut dintr-un material grosier” – Șestov), este pură complimentare gratuită: „Întreaga operă a spiritului sunt miraje care se produc în lumea materială. Cultura tinde să se constituie ca o lume aparte și suficientă sieși. Aceasta este o iluzie, un miraj, și numai privind-o ca atare putem așeza cultura la locul ei” (Ortega y Gasset).

Este foarte elocvent faptul că românii au gândit alegoric și comic în primele mari opere ale literaturii lor, și mă refer la Istoria ieroglifică și Țiganiada (care nu e niciuna proză sau narațiune, nici nu vizează un scop narativ). Și poate c-ar trebui să privim Istoria ieroglifică drept prima noastră epopee, dar nici pe aceasta nu cred că o putem integra, urmărind riguros definiția, la genul „narativului superior”. De fapt, nu le-aș integra pe niciuna la nicun fel de „narativ”…

„Dialogul presupune o înaltă comunicare între singuratici. Limba solitarului absolut este lirică, monologică; în dialog se manifestă prea puternic incognito-ul sufletului său”, scrie Georg Lukács în Teoria romanului. Dialogul este travestiul solitudinii atât în Istoria ieroglifică cât și în Țiganiada.

Literatura în sine devine o „țiganiadă”, când încearcă să epuizeze teoretic și ideologic un neistovit dialog al textelor, o intertextualitate care este, în esență, seculară și naturală, iar nu programativă și exclusivistă.

Obiectul principal al parodiei, în Țiganiada, este Țiganiada. Nu cred că greșesc prea mult dacă privesc aceasta ca pe o trăsătură etnică și spirituală mai profundă – și îmi vine în minte aprecierea lui Vladimir Streinu despre umorul lui Creangă: Creangă râde de semeni, adică de cei asemenea sieși, în cele din urmă de sine râde cel mai tare.

Și iată cum, ceea ce poate părea un lung și interminabil dialog în epopeea noastră parodică se descoperă ca fiind un monolog însingurat. Monolog e și opera lui Eminescu, și a lui Creangă, și a multor altora…

Între Țiganiada și Ciocoii vechi și noi (primul nostru roman autentic, realist) e destul de clar că nu se poate stabili un raport de descendență. Cu toate că, încercând să descrie ospățurile pe care le organiza Dinu Păturică, Nicolae Filimon se surprindea vizitat de tentații și veleități epopeice, afirmând că ar trebui să scrie o epopee (destul de tragi-comică și aceasta), dar își declină responsabilitatea: „Aș dori să descriu numărul ospeților, împreună cu calitățile morale și fizice ale fiecăruia în parte, dar asta se atinge de epopee și mi-e frică să nu mă trântească Pegas”.

Țiganiada își subminează conștient verosimilitatea și o face în virtutea unei concepții despre literatură care subminează adorația modernă a ei: Și fieș’care poate să crează / Cestor întâmplări adevărate / Ce se vor spune de-acum nainte, / De nu cumva toată cartea minte.

Greu să se nască de aici epigoni.

Teologie pentru azi în 4shared (15.11.2009)

De astăzi contul nostru gratuit din 4shared are 10 G

Utilizator: dorinfather@yahoo.com

Parola: dorinfather

Totul pentru download! Totul gratuit!

Totul pentru oameni mai frumoși!

***

8 scrisori autografe ale Fer Paisie Olaru.rar

Aimp audio player portabil.rar
Alexandra Nechita sau Picasso al romanilor.rar

Biblia de la Bucuresti 1688.rar
Biblia Satanica, RO.rar
Biblia Siriaca.rar
Bucuria comuniunii, vol. 1.rar
Bucuria comuniunii, vol. 2.rar
Bucuria comuniunii, vol. 3.rar
Codecurile pentru Windows 7.rar
Codul HTML al widgetului Teologie pentru azi.doc
componentele unui computer.png

Dictionarul Ortografic Roman, 5 vol, ed. Litera 2001.rar

Fer Teofil Paraian in sicriu, 29 oct 2009.rar
Fontul nostru de limba ebraica Bwhebb.rar
Fontul nostru de limba greaca.rar
Fragmentarium, vol. 1.rar

NERO 8 serial.txt
Nichita Stanescu. Fenomenul limbii poezesti.rar
Pelerina Egeria si Cultul ortodox.rar
PSB-1.djvu
Revolutia romana din decembrie 1989 in imagini.rar
Riot, optimizator de imagini pentru email (portabil).rar

Sf. Irineu al Lyonului, Contra ereziilor, vol. 1.rar
Sfanta Scriptura, ed. BOR 1988.DOC
Super Internet TV Premium Edition v8.0+serial.rar
Teologia indumnezeirii.rar

Traduceri patristice, vol. 1.rar
Twitter pentru azi, vol. 1, 2009.rar
Tyndale Unicode PC.zip
Viata lui Adam si a Evei.rar
WinDjView-1.0.3-Setup.exe

4shared are de astăzi 10 G free

Un cont online, gratuit, de 10 G, pentru file video, audio, fotografii, programe…de aici. Poate fi un cont privat sau unul la care îi faceți părtași și pe alții, fără ca prin asta să pierdeți dreptul de exclusivitate asupra lucrurilor pe care le uploadați.

Țâșnind prin ziduri. Pictura japonezului Ryohei Hase

cocosii jumuliti

Aici…pentru saitul său de prezentare.

Vorbire elevată?

Adjectivul românesc vine din substantivul latin: elevatio, elevationis, care vorbește despre ridicare, reliefare, creștere, evidențiere a ceva anume.

Pentru că cel care vorbește elevat vorbește personalizat, vorbește mai bine decât vulgul, decât cei care sunt neștiutori în ale oratoriei. El se ridică din mijlocul mulțimii ca o voce distinctă și, mai întâi de toate, ridică și mulțimea după el, la idei, simțăminte, perspective noi ale lumii.

Cine vorbește elevat vorbește vizionar. Dă idei oamenilor. Îi face să se simtă bine auzind lucruri frumoase dar și adevărate în același timp. Îi ridică pe oameni spre noi înțelegeri, spre noi conexiuni, spre noi moduri de a trăi și de a crea.

Deci nu vorbirea frumoasă în sine este elevată sau nu orice orator vorbește elevat, ci adevăratul elevator, adevăratul ridicător la idei și fapte e cel care vorbește frumos de adevărat sau adevărat de frumos, de sublim.

Nu te ridică minciuna, ci adevărul! Când Domnul le vorbea oamenilor aceștia erau ridicați la uimire, erau bulversați de măreția descoperirilor dumnezeiești, încât le scăpa remarca: Nimeni nu a vorbit ca Acesta!

Însă pentru ca cineva să te ridice la gânduri înalte trebuie să fie un om al sfințeniei și al gândurilor înalte și nu doar un potrivitor de rime sau un făcător de metafore goale.

Te ridică puterea experienței, puterea adevărului, puterea încrederii în adevărurile care îi schimbă pe oameni.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno