Paradoxurile României bunului simț

Sociologia electorală nu înțelege paradoxurile României bunului simț, pentru că electoralismul românesc, așa cum este el acum, e votul cu partidul și votul cu partidul e votul cu primarul sau votul ca fobie și nu votul cu conștiința, care este expresia genuină a manifestării electorale de oriunde. De aceea, din România bunului simț  s-a exprimat ieri, din punct de vedere electoral,  un cuantum de circa 8-10 %, care au văzut oamenii…și nu partidele.

Aceasta e intuiția mea: s-au făcut mai degeaba dezbateri electorale televizate, pentru că oamenii au votat în grup, din păcate, au votat partide și nu persoane. Cred că din cuantumul acesta, cei mai mulți care au votat o persoană, mesajul unei persoane, au fost cei care  l-au votat pe Crin Antonescu. Și cei care au votat o persoană și nu un partid reprezintă electorii reali ai României bunului simț, pentru că au ales un președinte și nu un partid.

Președintele vine la conducerea unei țări dintr-un partid dar trebuie să îi reprezinte pe toți. Crin Antonescu, pentru 2009, era expresia acestui președinte al echidistanței și pe el l-au ales, în afara membrilor PNL, oameni ai României bunului simț, neintegrați partinic, dar care au găsit în el o expresie a realității  netrucate a unui președinte.

De aceea mi-am început articolul de față cu exprimarea adevărului, că sociologia electorală românească nu cunoaște  încă chipul real al electoratului de conștiință, pentru că cei care votează și împing un candidat spre Cotroceni sunt ori membrii unui partid ori manipulați de duzină  ori  strânși cu ușa de către un partid sau oameni care votează din disperare de cauză, chiar dacă nu le place un candidat anume.

Dacă România s-ar fi exprimat mai mult non-partinic, adică printr-un vot de conștiință, ca atunci când vine vorba de a te căsători, adică responsabil, nu am fi putut să ajungem iarăși în situația de a vota în disperare de cauză sau între două rele…pe cel mai puțin rău.

De aceea, din punctul meu de vedere, niciun partid din România nu a fost în stare să convingă, în mod real, pe electoratul României bunului simț, în afară de Crin Antonescu, care a convins 5-6 procente din populația României asupra unei proiecții de președinte român autentic. Și această autenticitate a convins pe cei care nu aveau de câștigat, în mod direct, după urma alegerii lor de conștiință, pentru că acești non-partinici au văzut în el un bine real, personalizat, pentru România.

Dacă votul cu partidul este interesat de conformismul ideologic și de banii care vin în urma acestei alegeri, votul cu o proiecție de președinte român autentic este exprimat de oameni cu un simț critic dezvoltat. România bunului simț e paradoxală pentru că gândește și are conștiință, adică e critică. Însă România bunului simț trăiește încă durerea sau deznădejdea, că nu este exprimată pe măsură, fapt pentru care nici acum nu a ieșit decât în număr mic la vot.

Mai pe înțelesul tuturor: s-a votat fără conștiință critică.

S-a votat cu partidul, fără proiecție spre viitor,  electoratul prezent la urne exprimându-se electiv tot la fel de prost ca și până acum.

S-a votat indistinctul, generalul, grămada, lipsa de personalitate, lipsa de caracter, lipsa de perspectivă.

Nu s-a votat o față de om ci o mulțime de persoane, care au și un om drept icon electoral.

Tocmai de aceea am afirmat mai sus că toată campania electorală televizată a fost bani aruncați pe geam, pentru că privitorii au ales nu persoane ci partide.

Și când nu poți sau nu vrei să alegi un președinte înseamnă că nu vrei să alegi un lider, pe cineva care să te exprime, că nu gândești idei, că nu vezi un proiect personalizat pentru România, ci, abisal, te scalzi încă în apa comunismului, în care vuietul mulțimii e mai important decât persoanele ca atare.

Votul de ieri a fost vuietul mulțimii și nu votul unor oameni, care gândesc cu mintea lor. Votul de ieri trebuia să îi privească pe cei 12, pe ei fără ce au în spate și să voteze pe unul. Să îl voteze pe unul care îi reprezintă. Bineînțeles că nu vorbesc acum de o reprezentare totală a noastră de către cineva sau absolută.

Însă, ca să vezi omul și să îl votezi pe el pentru el, trebuie să îl fi auzit, ascultat, urmărit în campania electorată și în viața lui. Dacă fiecare dintre noi am fi luat în serios alegerile electorale de ieri și am fi gândit că de ele se leagă viitorul nostru am fi votat persoane (pentru că persoanele conduc și nu partidele!) și pe acea persoană aleasă de către noi am fi mizat nu numai trei minute, ci un mandat întreg.

De ce? Pentru că l-am fi ales după un minuțios și îndelung procesc critic interior, reflexiv.

Nu îmi pare rău că l-am ales pe Crin Antonescu, pentru că el e o persoană, care mă reprezintă nu doar 3 minute sau doar dacă e ales, ci mă reprezintă pentru că mă identific, în mod critic, cu multe dintre aspirațiile sale pentru România. Eu nu pot fi manipulat de către un partid, oricare ar fi el, pentru că eu gândesc cu mintea mea. Nu aștept și nu accept indicații. Și eu nu am ales PNL votând pe Crin Antonescu, ci am ales pe Crin Antonescu pentru președinția României.

Pentru că am ales critic, am ales o persoană, profilul moral și uman al unei persoane, uitându-mă la aspectul fizic, la trecutul și prezentul său, la caracterul său, la discurs, la idei, la inimă, la perspective reale și m-am gândit la el ca la chipul României în lume. Și când vedem chipul României în lume în pozele de grup ale statelor europene, care se întrunesc nu știu unde… noi avem o față nereprezentativă de vreo 20 de ani încoace.

Adică noi avem o emblemă prezidențială umană fără personalitate, fără trecut reprezentativ pentru România, ba, dimpotrivă, care,  încă, ne face să fie asimilată România cu comunismul și dictatura, decât cu democrația și cu statul de drept.

Însă, cei care au murit pe străzi în decembrie 1989 făceau parte tot din România bunului simț și au fost tot…o minoritate. Cei care au murit și au scandat pe străzi nu au reprezentat mai mult de 10 % din populația României, fapt care i-a cam derajat la pungă pe cei care o duceau, mai bine, cu Ceaușescu.

Eroii, care ne-au adus o libertate, cu care nu știm ce să facem, par proștii care au murit degeaba…pentru un electorat, care încă votează grămada, indistinctul. Lipsa de judecată valorică, parvenitismul și ipocrizia votează, pe mai departe, continuitatea paseistă și nu schimbarea.

De ce? Pentru că numai oamenii care judecă cu mintea lor se schimbă și se schimbă pentru că înțeleg, în mod continuu, spre unde ar trebui să se îndrepte România. Însă pentru cei care votează grămada, România nu se îndreaptă spre nicăieri…ci ea plutește…chiar dacă plutește, de 20 de ani, în derivă.

Simt acum dezamăgirea României bunului simț, adică a României, care judecă profund și real prezentul și viitorul României. Însă, în același timp, procentul de 10 %, care s-a manifestat electoral în ziua de ieri și care reprezintă votul pentru persoane, votul critic, mă face să văd sau să sper, la ieșirea din lehamite a României bunului simț într-un procent și mai mare.

Pentru că procentul celor care au ieșit la vot, după cum am văzut cu toții aseară, a fost cu puțin peste 50 % din numărul celor cu drept de vot din România și nu de 100% din numărul electoratului românesc. Dar, dacă 10% din cei 60 % ai României bunului simț au votat și aproape 50% din români nu au votat deloc înseamnă că nu a câștigat niciun partid ci au câștigat persoanele.

Numai că numărul celor care au votat persoane a fost de 10% din 50% și cei 60 % neintegrați politic dintre români trebuie să se gândească, pe viitor, la puterea lor politică…dacă nu vor partide, ci, mai degrabă, oameni, ca lideri.

Paradoxul important al României bunului simț ține de cei 60%, al căror glas e confiscat de către partidele parlamentare, după cum glasul partidului comunist considera că o să fie mai puternic decât glasul României profunde și nu a fost așa. Cei care au dat jos comunismul au fost puțini și cei care pot să reformeze clasa politică românească sunt non-partinicii, adică cei neintegrați politic.

România bunului simț are nevoie numai de un declic (nu știu care ar fi el) pentru ca cei 60% să iasă să voteze împotriva celor 40% dintre românii integrați politic. Atunci se va observa că orice partid al momentului e falimentar, pentru că nu are reprezentativitate reală în România.