Cu vreo câteva luni înainte, scriitorii de profesie și editorii ochesc perioada târgului de carte. Se mai citește, mă, în România? Ce se citește? Păi se citesc lucruri senzaționaliste, răfuieli, intimități brodate atent, ceva istorie romanțată, cărțile cu povești, picanteriile…Am înțeles!
Și se dă ordinul pentru traduceri și pentru cărțile pentru editat, cele atât de bine selecționate. Cum școala, pe de o parte și editurile, pe de altă parte, au dus la o populație de carte medie și submedie în România, cei care trebuie trași la răspundere pentru că nu se gândește prea mult sau se gândește numai în anumiți parametri sunt…identificabili.
Bag mâna în foc (deși nu am fost astăzi la Gaudeamus și nici nu știu dacă mai am plăcere să fac acest lucru) că găsești cărți mici, colorate, făcute în grabă, de starurile consacrate doar între ele și că prețurile sunt mai mari decât cartea. Sau decât munca la carte.
Dar cum sunt mulți care votează aiurea…vor fi și mulți care citesc orice mizilic.
Și aceasta împotriva muncii și împotriva ideii de scriitor, care ar trebui să se ia în serios și să nu facă 30 de pagini de Word, pentru ca să scoată, din ele, 120 de pagini de cărțulie.
Cărți mici, proaste, pentru oameni cu minte din ce în ce mai silfidă. Un fel de poluare intelectuală…când îți garantează aer de 40 de carate.
De aceea nu mai are rost să speri la o carte bună…când, de vreo 2-3 ani s-a dat startul la cărți proaste.
Excepțiile sunt întotdeauna gura de aer din mijlocul poluării.