Primul volum din opera completă a Sfântului Marcu al Efesului

Consider vol. 1 din teologia Sfântului Marcu al Efesului (664 pagini și 65 lei) drept evenimentul teologic fundamental al lunii noiembrie 2009.

O ediție bilingvă, în traducere acrivică, splendidă a Pr. Marcel Hancheș, despre care am vorbit în cartea noastră Bucuria comuniunii (vol. 1, p. 71-107), unde am scris un articol asupra unei părți dintre traducerile cuprinse în acest volum. Asta se petrecea acum 5 ani, când am citit o parte din carte în manuscris și multe lucruri s-au schimbat în mod fundamental în percepția mea teologică.

Conform descrierii cipului cărții, se pare că vom avea parte de 5 volume sau că în 5 volume va fi, în ediție românească, teologia Sfântului Marcu al Efesului. Volumul de față are o introducere a lui Marios Pilavakis, care are teza doctorală pe teologia Sfântului Marcu iar traducerea părintelui Marcel are note explicative, de data asta mai puține decât de obicei, dar care subliniază atât teologia Sfântului Marcu cât și accepțiunile sale traductoriale.

Din teologia ortodoxă românească lipsește teologia Sfântului Marcu al Efesului, o piatră fundamentală în multe dintre dogmele credinței, o absență care  ar fi comparabilă cu ce ar însemna să nu știm nimic din teologia Sfântului Grigorie Palama sau a Sfântului Simeon Noul Teolog.

Această operă teologică umple un gol imens pentru cititorul ortodox român, unul dintre multele goluri teologice, pe care noi le resimțim la modul zdrobitor.

De aceea vă rog să îl citiți pe Sfântul Marcu și să îl situați în rândul marilor Teologi Sfinți ai Bisericii, acolo unde își are locul. Dacă aș vrea să promovez această carte aș spune că aș da tot Gaudeamusul 2009…pentru ea. Și, pe bună dreptate!

Un comentariu la „Primul volum din opera completă a Sfântului Marcu al Efesului”

  1. Intr-adevar parinte, un eveniment deosebit.

    Cu bunavointa dumneavoastra am avut ocazia sa va citesc o recenzie pe marginea acestei opere deosebite.

    Ea vine sa completeze, chiar sa precizeze elemente de teologie dogmatica asemenea teologiei Sfantului Grigorie Palama sau a Sfantului Simeon Noul Teolog, intr-o societate ce tinde spre dihotomic in detrimentul intregului, ca viziune asupra lumii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *