Teologul fără vocație devine…politician?

Devine d-l Mihail Neamțu Doctor în Teologie în 2009, în primăvara acestui an și blogul său doarme constant o primăvară întreagă, apoi o vară întreagă, apoi o toamnă…nu?!…pentru ca, atunci când a început campania electorală să apară banner, pe dreapta, cu opțiunea politică a dumnealui.

Numai că nu a fost doar unul, două bannere publicitare…ci o întreagă campanie electorală pe blogul dumnealui, la care am privit cu uimire, știindu-l mai ponderat, mai cazon, mai cu ștaif, decât cei care se agită imediat, iau piatra și îți dau cu ea în cap, așa, de emoție…

Până la primul tur a făcut lobby, în mod constant, pentru favoritul său în cursa prezidențială, având bannerul favoritului și bannerul pentru referendum.

Însă, după al doilea tur, s-au schimbat capul de afiș al blogului, cât și widgetele publicitare, devenind mai roșii și…mai ultra.

Bineînțeles, cum dumnealui  nu este implicat politic și cum nici nu e un om corupt, manipulabil sau șantajabil și nici nu e un teolog fără operă teologică, nimeni nu are ce să-i reproșeze.

Numai că…în vreo două-trei zile, după momente întregi de acalmie dulce, toropitoare, domnul Mihail s-a trezit cu o vervă scriitoricească atât de solidă, de nici de Gaudeamus 2009 nu-i mai vine…ci scrie politică.

Este oare o opțiune definitivă pentru politică…pentru că, și așa, vreo lucrare teologică serioasă nu a ieșit încă din computerul dumnealui?

S-a reinventat ca scriitor și istoric al ideilor…de curând. Înainte era Doctor în Teologie.

Mie mi-ar fi plăcut să fie Doctor în Teologie și mai puțin politician feroce, înspumat…

Însă, cum văd că cu politica are mai mult rating, atunci e de bine…Și în politică avem nevoie de deștepți, numai că trebuie să scrii clar, dulce și neprefăcut ceea ce ești mai multTeolog sau ambalator de idei, pe bani grei?

Eu cred, după cum văd la nivel online acum, că îi merg afacerile, că trebuie să înceapă să facă reclamă și la pizza sau la computere, la pantofi de damă sau la coca colo…și ajunge, garantat 100%, primul Zoso politic al României, fost Doctor în Teologie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *