Primele 5 fragmente

Cap. II, începe la p. 85 și poartă titlul: Temeiurile divino-umane ale teologiei și spiritualității creștine.

Prima afirmație teologică a capitolului e aceea, că revelarea lui Dumnezeu Cel Viu este fundamentul teologiei și al spiritualității creștine, p. 85.

Scopul teologiei și al spiritualității ortodoxe este „binevestirea și explicarea legăturii vii dintre Dumnezeu-Creatorul și lume (creația), și ridicarea acesteia din urmă în comuniune de iubire cu Sfânta Treime, adică îndumnezeirea omului și a creației prin iubire (harul necreat)”, cf. Ibidem.

Teologia comunică și explică legătura reală a lui Dumnezeu cu omul și trăirea acestor explicații înseamnă însăși îndumnezeirea noastră. Teologia e cea care ne configurează spiritualitatea iar spiritualitatea e cea care ne luminează teologia. Tocmai de aceea autorul nostru insistă pe faptul că nu se pot vedea separate una de alta.

Creștinismul este „religia iubirii”, cf. Ibidem, pentru că „Treimea persoanelor este suportul ontologic ireductibil al diversității și al dăruirii reciproce”, p. 85-86.

De ce monoteismul și politeismul nu sunt fundamente reale pentru comuniune, p. 86.

Unitatea Treimii nu este „amorfă și impersonală”, tocmai pentru că „diversitatea persoanelor nu implică niciun fel de  separație sau autonomie despărțitoare”, cf. Ibidem. Impersonalismul nu există la nivel trinitar pentru că Dumnezeu e din veci Treime de persoane iar persoanele nu au o realitate ființială autonomă, pentru că toate trei au în comun aceeași ființă. P. 85-87 discută dogma Treimii.

Ortodocșii descifrează sensul „creației, al persoanei umane și al umanității, al Bisericii, al istoriei și al vieții” prin Dumnezeul nostru treimic, p. 87. În acest capitol, autorul nostru va încerca să demonstreze faptul că „unitatea și reciprocitatea dintre teologie și spiritualitate își află sensul lor ultim în comuniunea de viață și lucrare dintre” persoanele Prea Sfintei Treimi, cf. Ibidem.

Primul subcapitol al capitolului al 2-lea are titlul: Dumnezeu-Tatăl Se revelează și Se dăruiește lumii prin Cuvântul și prin Duhul și începe în josul p. 87. Despre cuvânt și comuniune, p. 87-88. Sf. Irineu al Lyonului e citat de două ori, în n. 5 și 6 din p. 89 cu  Împotriva ereziilor, pentru fundamentarea faptului că Tatăl a făcut toate lucrurile prin Cuvântul și Duhul Său, p. 89. Tot aici sunt citați Sfântul Chiril al Alexandriei, Sfântul Vasile cel Mare și Sfântul Grigorie Teologul, cf. Ibidem.

Versete scripturale: Ps. 32, 6; Înț. lui Solomon. 9, 1; Fac. 1, 2 și In 1, 3 pentru lucrarea Fiului și a Duhului la crearea lumii, cf. Ibidem.

Rațiunile lucrurilor la Sf. Maxim Mărturisitorul, p. 90. Ideea de proiect al unei teologii a creației, p. 90. Părintele Dumitru Stăniloae a adâncit teologia maximiană a rațiunilor lucrurilor, p. 90. N. 9, p. 90 indică referințe despre acest subiect.

În Tradiția ortodoxă nu se cunoaște ideea de natură pură, adică aharică, p. 91. Da, un mare adevăr!

Prima citație a tezei din cultul ortodox: n. 13, p. 91.

De la p. 92 începe secțiunea a doua a cap. al 2-lea, cu titlul: În lucrarea de mântuire și sfințire a lumii, unitatea și reciprocitatea dintre Cuvântul și Duhul devin din ce în ce mai evidente. Foarte multe citate scripturale în p. 92-97, cât ține subcapitolul de față.

Făpturile sunt „șoapte și daruri ale Cuvântului”, p. 94. Împreuna și continua lucrare a Fiului cu Duhul la Sfântul Vasile cel Mare, p. 94-95, un lung citat, precizat ca sursă în n. 16, p. 95.

În n. 20, p. 96, Părintele Patriarh Daniel se delimitează de marile erori teologice ale teologiei romano-catolice: „În Occidentul creștin, unde n-a fost deplin sesizată sau nu s-a ținut permanent seama de unitatea și reciprocitatea dintre Cuvântul și Duhul, s-a ajuns treptat la o teologie filioquistă și hristomonistă, la o învățătură juridică despre mântuire (teoria satisfacției) și despre Biserică (teoria vicariatului lui Hristos prin papă), la o viziune șozistă (de la chose = lucru) și instrumentalistă despre Sf. Taine, la o antropologie apnevmatică sau aharică (natura pură) sau la o teologie a Cuvântului despărțit de Duhul”.

Odată cu p. 97 se începe a treia secțiune a cap. al 2-lea, ce poartă numele: Prin Sfântul Duh, Cuvântul Sfintei Scripturi se oferă spre înțelegere (teologhisire) și spre experiență existențial-duhovnicească (viață spirituală) în Biserică.

Sf. Maxim Mărturisitorul: numai cunoașterea duhovnicească, vede, dincolo de vălul literelor, descoperirea lui Dumnezeu Cuvântul, p. 98, cf. n. 22, p. 98. În n. 23,p. 98, e citat Paul Evdokimov, care spunea că Sfinții lui Dumnezeu nu citeau texte scripturale în sine, ci atunci când le citeau Îl vedeau și Îl auzeau pe Hristos Cel viu, Care a vorbit și ne vorbește nouă în mod deplin.

Și această subliniere e o mare și importantă atenționare, pentru că nu trebuie să ne pierdem în detaliile unei scrieri, ci trebuie să fim concentrați spre a vedea  profundul scrierii. Atenția la detalii nu trebuie să însemne niciodată scăparea din atenție a întregului și a profunzimii întregului. Dacă nu l-am înțeles pe autor, dacă nu i-am intuit demersul și valoarea lui, degeaba îl citim, degeaba ne luăm notițe, degeaba vedem scăpările textului. Textul trebuie să ne ducă la autorul său, la o mai bună cunoaștere a autorului.

Două citate extinse din părintele Dumitru Stăniloae formează aproape toată p. 99. Concluzia: străvederea Cuvântului prin Duhul și inseparabilitatea  lucrărilor Cuvântului și ale  Duhului în Revelație și în cadrul mântuirii noastre.

P. 100 începe cu un adevăr capital pentru înțelegerea tradițională a teologiei ortodoxe: „înțelegerea și interpretarea Sfintei Scripturi este un dar al lui Dumnezeu” și nu o specializare academică în primul rând. Avem nevoie de luminarea lui Dumnzeu pentru a înțelege Scriptura și Tradiția e concluzia întregii p. 100 a tezei.

N. 25, p. 100 vorbește despre limitele metodei istorico-literare, critice, în actualizarea Scripturii. E adevărat: derapajele criticii istorice sunt imense, pentru că instaurează, cel mai adesea, îndoiala asupra veridicității autorilor și a surselor scripturale și patristice. Și când autorii Scripturii și autori patristici sunt ori desființați ori minimalizați, bineînțeles că aportul unei astfel de metode teologice nu conduce la evlavie față de Tradiția Bisericii ci la ciopârțirea ei fără conștiință.

Ce poate să mai înțeleagă un credincios simplu, potrivit teologiei critice istorice și literare, dacă îi spui că cartea Sfântului Isaia ar avea 4 autori și nu unul sau că anumite pasaje din Evanghelii sunt socotite drept falsuri sau interpolări ulterioare? La fel, cum să negi autori sau surse patristice, în ultimii 200 de ani, când mărturiile Tradiției, de 18 secole, sunt numeroase și fără dubii?

De fapt negăm și rejectăm Tradiția Bisericii, pentru că nu o mai putem înțelege, pentru că nu ne mai simțim ai ei. Și când e vorba de veridicitatea Scripturii și a Părinților primul cuvânt nu îl au teologii academici, ci Sfinții anteriori. Teologii academici trebuie să ia ca dreptar în orice afirmație teologică a lor Tradiția Bisericii. Fără mărturii clare, bine înțelese și structurate teologic nu putem admite, așa, țoc-poc,  anulând 2000 de ani de Tradiție neîntreruptă, că o carte, un autor sau o idee sunt false.

Ceea ce a fost bun pentru secolele anterioare nu poate fi fals pentru noi, cei de acum! Iar generația noastră teologică  de acum și cele ulterioare au o datorie imensă în ceea ce privește lămurirea, clarificarea Tradiției Bisericii, ca să știm ce s-a făcut și ce s-a crezut în vechime și până astăzi. Pentru că tocmai de aceea se pot spune multe neadevăruri, se pot face multe matrapazlâcuri cu istoria și Tradiția Bisericii, dacă noi, fiii Tradiției nu o cunoaștem în profunzime.

Cine înțelege, potrivit Sfântului Ap. Pavel, tainele lui Dumnezeu? Omul duhovnicesc, p. 101. „Duhul Sfânt modelează gândirea noastră după gândirea lui Hristos și ne ajută să-L recunoaștem pe El în cuvintele și lucrările Sale”, p. 101. Se citează, paragraful 92 din Dialogul cu iudeul Trifon, cf. n. 26, p. 101, în care Sfântul Justin Martirul spune, că doar cel care „a primit un mare har venit de la Dumnezeu”, poate înțelege ce au făcut și au zis Profeții.

Did you like this? Share it: