Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Zi: 9 decembrie 2009

Atenția de fiecare clipă

Reclamă la băuturi răcoritoare…iarna? Am văzut două bannere mari, stinghere, în mijlocul câmpului. Iarna, de sărbători, e bine să faci reclamă, pe câmp, la computere sau la televizoare…că e luna cadourilor și nu la băuturi răcoritoare. Le vede cel din mașină pe câmp, se gândește la ele…și îi vine de cumpărat. Timpul de reflecție e până în oraș, până acasă…

Acum e timpul pentru vin fiert, portocale și covrigei cu sare…Cu mai puțină sare. Însă, la sticle, nu există vin pentru fiert…ci doar pentru degustat. Vinul de fiert trebuie să fie mai gros și mai puțin tare, adică băubil. Dar ăsta e doar la țară și la cramă. În supermarket e vinul care sticlește, vinul prin care te uiți…Adică nu e bun de fiert.

Vin fiert pentru nas și mâini și picioare înghețate.

În loc de portocale am nimerit mandarine de nu știu unde. Foarte bune…Mai bune decât portocalele. Cine le-a cules? Cât timp au călătorit până în România? Cât le-a fost de frig până în România?

Mi-a plăcut interviul celui de 32 de ani cu cel de 50 de ani, adică dintre Gâdea și Antonescu, pe Antena 3, de acum câteva minute. Oamenii cu distincție pot…distinge. Restul e…tăcere.

Covrigi cu susan…sau cu sare. Îți poți scrânti dinții în ei, dacă sunt ceva mai tari…Îmi aduc aminte, că atunci când eram mic mergeam după bolindeți, adică după biscuiți, covrigi, mere, în ajunul nașterii Domnului. Ce strângeam noi în desaga legată de gât…erau cam tari. Și făceam ceai, pentru ca să punem covrigii, cam nașparlii unii, trecuți, în ceai, pentru ca să fie…reconciliere între ceai și covrigii trecuți.

Vremuri și vremi…

Treaba e că colindul nu mai e ce-a fost.

Să vă dăm o mie de colinde gratis? Dacă se supără cineva?

Să vă dăm 50.000 de cărți gratuite, așa, de la noi? Dar cine mai citește astăzi, cărți? Mai bine v-am dat poze…nu?! Asta a fost o glumă!

Anul trecut…și au început din nou, caută lumea starea vremii, zăpada. Nu mai știu cum a făcut doamna preoteasă, că a scris un articol intitulat: Spic de iarnă. Adică oamenii așteaptă iarna, iarna vine și… caută: spic de iarnă, spic de iarnă, spic de iarnă, spic de iarnă, de clopoței, de stamine, spic de pufuleți, spic de acadele, spic de baclava, spic de torente, spic de spic, spicuț, spicuțel, spicușor de zăpadă…

Oare chiar așa, toată lumea, să caute într-o neștire inconștientă? Poate că da…Observ o inconștientă cu carul, cu tona.

Cu 4 zile înainte de 6 decembrie 2009…oamenii s-au dat la fund, ca nu cumva să ne laude la 3 ani de blogging, dar, mai ales, am aflat că am stârnit în ei torente politice. Ca să vezi! Și partida pro și partida contra s-au liniștit după alegeri, acum sunt în perioada de convalescență, după atâta țipat degeaba… și acum vor să le scriem, să le dăm, să facem, că până acum ne-au tratat cu dosul… Pardon! Cu fața întoarsă la spate… Nu e și asta un fel de a fi ne-atent?

Noi suntem foarte atenți la…trenduri. La ceea ce se mișcă în inima oamenilor.

Constatăm.

Ne luăm notițe.

Înțelepciune cu carul, pe gratis, de la tot ce mișcă-n lumea asta…

De ce trebuie să fii atent?

Ca să vezi cearcăne, să vezi lacrimi, să vezi durerile oamenilor, să vezi pe ce mai dă lumea banii, pe ce se mai fumează, fituie, fluieră viața oamenilor.

La mulți ani și sărbători fericite!

Îmi cer iertare că nu am știut să fiu impostor cu voi.

La anul care vine…pentru că ați ales prost, o să aveți ceea ce ați ales!

Mișcări de stradă.

Greve.

Șomaj.

Țipete.

Urlete.

Răfuieli.

Cu cine facem coaliție?

Învățământul românesc  e dus la cimitir, acolo unde s-a dus și spitalul și tribunalul.

Ce ne trebuie nouă oameni deștepți?

Pe cine mai furăm noi?

De ce să nu ne luăm câmpii?

Dar noi suntem oameni decenți, cum să facem așa?!

Avem o decență extrem de indecentă, o frăsuneală, vorba clasicului, o gasteropodă emailată.

Ce vrei tu ca să îți aducă Moș Crăciun?Un tanc…

Dar Moș Gerilă unde s-a dus, că eu munceam de sărbători, când eram tânăr?!S-a dus cu sorcova…și nu s-a mai întors!

La kilometrul 125, via Caransebeș (Fernando de la Caransebeș: singura mea referință muzicală) s-a răsturnat un camion de râs peste un grup de școlari, care traversau strada în mod…regulamentar. Poliția a ajuns la fața locului și investighează…de se cască pe ei. De fapt…Dumnezeu să-i ierte!

Și acum: publicitate, ca să mănânce și gura noastră!

Treișpe-treișpe numărul de SMS, dacă vreți să ne votați, dacă nu acum, cel puțin în reluare…

Să trăiți bine…tot timpul, chiar și noaptea!

Băsescu, (se) luptă pentru voi…de nu mai poate!

România bunului simț…miroase a cantitatea de săpun nespălată!

Tot noi! Ei cu noi și ei cu ei, că tot ăia sunt.

De sute de ani colindele poporului român sunt cântate…și tot neștiute sunt.

Poporul român e un popor ortodox…care nu știe dogma Treimii nici 10% din el.

Noi avem multe culte în România…care sunt ca neghina în lanul de secară.

Rata șomajului e invers proporțională cu viteza luminii de la soare la lună.

La mulți ani!

Când o să ne fie…să ne mai fie!

Acum nu mă aștept ca lucrurile cu mult sens…să pară fără sens! Noapte bună, pământ…oriunde te vei afla sub stele!

Sihastrul, Balzac și imaginația

În pelerinajul său la mănăstirile din Olt, Grigore Alexandrescu întâlnește, în apropiere de mănăstirea Bistrița, un sihastru. Din relatarea sa, rețim ultimele sale adnotări, pe merginea diferențelor dintre realitate și închipuirea romantică, care posibil afectează destule minți în prezent ca și în trecut:

„Acest om, fără a fi mut, s-a supus de sine la o tăcere vecinică. Este câteva vreme de când niște tâlhari a intrat la dânsul. Și socotind că poate să afle acunse acolo averile mănăstrii, cu feluri de casne l-au silit să vorbească; dar toate au fost în zadar. În sfârșit, pierzând nădejdea de a afla ceva, în necazul lor, l-au aruncat în prăpastie.

Dar, sau minune, după cum spun Părinții, sau întâmplare, după cum ar zice un necredincios, el rămase atârnat de un copaci; a doua zi îl găsiră în aceeași poziție, și cu multă greutate îl traseră în sus.

Înlăuntrul peșterii sunt două mici altare în fața prăpastiei, al cărora pusnicul [pustnic] e singurul slujitor.

Nu știu de ce, până să (nu) văz pe acel om al muntelui, îmi făceam o altă idee de pustnic. Nu îmi aduc aminte bine ca ce idee îmi făceam: destul numai că un pusnic mi se părea o ființă care nu seamănă întru nimic cu ceilalți muritori, un ce nematerial, care se pierde dinaintea ochilor, sau un fel de sălbatec ce iese din despicătura unei stânci și se pierde într-alta, călare pe un urs îmblânzit de dânsul.

Îmi închipuiam că trebuie să-l prindem cu vânătoarea; dar când îl văzui că își pleacă capul și salutează, când îl pipăii și înțelesei că este de carne și de oase, era aproape să strig: Nu, acesta nu este pusnicul!, întocmai ca acea damă de provincie care, mergând la Paris să vază pe d-nu Balzac, pe care, dupe romanțurile [romanele] lui, și-l închipuia un june galben ca lămâia și elegant ca crinul, subțire să-l tragi pân inel și slab să cază de o suflare, un ce delicat care nici mănâncă, nici bea, apoi văzând în locul acestui ideal un om gras și gros, rumen și rotund, care gustă dimineața nu știu câte biftecuri, a zis în uimirea sa: Nu, acesta nu poate să fie Balzac”.

”Pustnicul” lui Eminescu

Sala-mbrăcată cu-atlas alb ca neaua,
Cusut cu foi şi roze vişinii,
Şi ceruită strălucea podeaua
Ca şi-aurită sub lumine vii –
Lumini de-o ceară ca zăharu – o steauă,
Diamant topit pe-oricare din făclii.
Argint e-n sală şi de raze nins
E aerul pătruns de mari oglinzi.

Copile dulci ca îngerii – virgine –
Prin sală trec purtând cununi de flori;
Ah ! vorba înger scapă pe oricine
De lungi descrieri, dulce cititoriu –
Astfel acum ea mă scăpă pe mine
Să zugrăvesc terestrele comori,
Acele dulci, frumoase, june-scule
Cu minţi deşerte şi cu inimi nule.

La ce-aş descrie gingaşa cochetă,
Ce-abia trecută de-optsprezece ani,
Priviri trimite, timide, şirete,
Când unui tont, ce o privea avan,
Când unui ghiuj, cu mintea căpietă,
Urât ş-avar, sinistru şi pleşcan,
Sau unui general cu talia naltă,
Strigău şi prost ca şi un bou de baltă?

Să cânt cum samănă de rău, impulsul
În corp de înger, sufletul diform?
Ironiei lui Byron să-i simt pulsul
Ori autorului ce-a scris
Marion de Lorme?
Să descriu nopţi romantice ? – Avulsul
Ce apele plângând le-aruncă – adorm
Chiar îngerii – şi în azur muiete
Curg stele de-aur dulci şi-mprăştiete ?

Şi să discos dar inima femeii
Suspinsă-n nopţi albastre, plin-de-amor?
Ah, a ei patimi au firea scânteii;
În clipa ce le naşte, ele mor; –
Închideţi ochii, căci păzească zeii
L-a lor lucire să te uiţi cu dor:
Abisuri sunt în suflet. Pe o clipă
Pasiunea li lumin-a lor risipă.

La ce escursiuni ? – Ce nu sunt oare
Unde v-au dus, în sala cea de bal,
Pe înflorite, dulci şi moi covoare,
Unde mii flori mirosul lor esal’;
Sub a perdelei umbră scutitoare,
Ce de trădarea mândrului cristal
Al marilor oglinzi te scapă sigur,
Când vrei s-observi cum grupe se configur.

Deci după o perdea! Pe-o moale sofă
A lene şade-un înger de copil.
În păru-i negru-o roşie garofă,
În ochi albaştri plutitori ş-agil
Şi haina de-albă, strălucită stofă
Cuprinde-un mijloc mlădiet-gentil,
Ce lin se-ndoaie parc-ar sta să culce
Sub evantaliu-i ce pluteşte dulce.

Un înger, da! aripa doar se cade
Pe ai ei umeri albi ca neaua, goi,
Spre-a fi un îngeraş precum se cade.
Ş-apoi ce bine-i ca s-o credeţi voi!
Cine-ar ghici v-odată cumcă şade
Un demon crud în suflet de noroi?
Cu
vorba înger însă eu săracul
Mă voiu scuti de a descri – pe dracul.

Să îți asumi ceea ce ești

Astăzi am călătorit, am avut întâlniri de conștiință, am vorbit direct și prin telefon foarte mult și am moșit blogul Cuvinte din Cuvânt, al părintelui Marius Constantin Dincă, unde am scris un articol. Într-un cuvânt… m-am bucurat!

D-l Radu Pircă ne-a elogiat din nou într-un articol din Cotidianul, fapt pentru care îi mulțumim încă odată pentru amabilitate.

Am comunicat și m-am bucurat pentru că trebuie să ne asumăm ceea ce suntem. Și de trei ani de zile încerc să îmi asum vocația mea de preot și de scriitor în fața dv., fără să mă ascund după degete.

Da, știu, întotdeauna ni se pare prea puțin ceea ce facem…Însă e observabil acest puțin…în comparație cu nimicul, care nu spune nimic.

Îl ascultam pe fostul meu coleg de Seminar astăzi vorbindu-mi despre ceea ce a înțeles…că sunt eu, cel de acum. Nu cred că am mai vorbit de vreo 5-6 ani. Mi-a redat pasaje de la nivel online, pasaje dintr-o predică live pe care eu am uitat-o cu totul, amănunte și…l-am văzut cum punea problema, ce simțea…

Am retrăit în persoana sa întâlnirea cu mine din inima oamenilor, întâlnirea cu o receptare reală a ta de către alții.

Da, unii te mai receptează și drăcuindu-te ca la ușa cortului. Multe dintre cele peste 93 de mii de spamuri ale blogului de față…sunt și insulte, calomnii, beșteliri grețoase, peste care am trecut cu durere, de multe ori…

Trebuie să îți asumi cine ești…ca să schimbi optica altora. Trebuie să faci efortul continuu de a nu abdica de la propria ta statură. Acest lucru e lucrul esențial.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno