Sihastrul, Balzac și imaginația

În pelerinajul său la mănăstirile din Olt, Grigore Alexandrescu întâlnește, în apropiere de mănăstirea Bistrița, un sihastru. Din relatarea sa, rețim ultimele sale adnotări, pe merginea diferențelor dintre realitate și închipuirea romantică, care posibil afectează destule minți în prezent ca și în trecut:

„Acest om, fără a fi mut, s-a supus de sine la o tăcere vecinică. Este câteva vreme de când niște tâlhari a intrat la dânsul. Și socotind că poate să afle acunse acolo averile mănăstrii, cu feluri de casne l-au silit să vorbească; dar toate au fost în zadar. În sfârșit, pierzând nădejdea de a afla ceva, în necazul lor, l-au aruncat în prăpastie.

Dar, sau minune, după cum spun Părinții, sau întâmplare, după cum ar zice un necredincios, el rămase atârnat de un copaci; a doua zi îl găsiră în aceeași poziție, și cu multă greutate îl traseră în sus.

Înlăuntrul peșterii sunt două mici altare în fața prăpastiei, al cărora pusnicul [pustnic] e singurul slujitor.

Nu știu de ce, până să (nu) văz pe acel om al muntelui, îmi făceam o altă idee de pustnic. Nu îmi aduc aminte bine ca ce idee îmi făceam: destul numai că un pusnic mi se părea o ființă care nu seamănă întru nimic cu ceilalți muritori, un ce nematerial, care se pierde dinaintea ochilor, sau un fel de sălbatec ce iese din despicătura unei stânci și se pierde într-alta, călare pe un urs îmblânzit de dânsul.

Îmi închipuiam că trebuie să-l prindem cu vânătoarea; dar când îl văzui că își pleacă capul și salutează, când îl pipăii și înțelesei că este de carne și de oase, era aproape să strig: Nu, acesta nu este pusnicul!, întocmai ca acea damă de provincie care, mergând la Paris să vază pe d-nu Balzac, pe care, dupe romanțurile [romanele] lui, și-l închipuia un june galben ca lămâia și elegant ca crinul, subțire să-l tragi pân inel și slab să cază de o suflare, un ce delicat care nici mănâncă, nici bea, apoi văzând în locul acestui ideal un om gras și gros, rumen și rotund, care gustă dimineața nu știu câte biftecuri, a zis în uimirea sa: Nu, acesta nu poate să fie Balzac”.