PFP Daniel al României, Teologie și Spiritualitate (teza doctorală; 1980) [10]

Primele 9 fragmente

Împotriva avântului secularizant al societății actuale, Biserica Ortodoxă „mărturisește însă că totul trebuie sfințit”, p. 198, binecuvântat de către slujitorii lui Dumnezeu. Mediul ambiant și obiectele personale și publice trebuie văzute ca medii concrete prin care noi Îl iubim pe Dumnezeu și ne dăruim oamenilor. Tocmai de aceea un dar făcut acum, de sărbători, reprezintă modul în care noi ieșim spre alții, prin care ne exprimăm interiorul vizavi de alții.

Un citat din Ortodoxia lui Evdokimov în p. 190, despre univers ca templu al slavei lui Dumnezeu.

Asceza noastră, lupta noastră cu păcatul este „participare la lupta lui Hristos și la vindecarea pe care El o aduce păcatului și patimilor”, cf. Ibidem. Lupta noastră cu patimile personale este „lupta împotriva sfâșierii interioare a persoanei”, cf. Ibidem. De aceea autorul nostru vede în creștinul care se luptă cu sine pentru a se înduhovnici „o ființă liturgică în totalitatea sa”, cf. Ibidem.

Fundamentare scripturalo-patristică în p. 191-200 asupra ascezei ca înduhovnicire personală. Rom. 12, 1, citări din Cuvântările Sfântului Grigorie al Nazianzului, din Sfântul Isaac Sirul și Sfântul Maxim Mărturisitorul, p. 191. Înduhovnicirea noastră este „o continuă colaborare între Duhul Sfânt și voința umană de a viețui după marea poruncă a iubirii față de Dumnezeu și față de semeni”, p. 192.

Un citat extins din Sfântul Vasile cel Mare despre curățirea de patimi, care Îl face pe Mângâietorul să Se apropie de noi, p. 192. Asceza nu suprimă facultățile noastre creaturale ci le sfințește, cf. Ibidem. Tot omul se înduhovnicește, cf. Sfântului Grigorie Palama, p. 193. Se citează din Tomosul aghioritic aici, cf. n. 182, p. 193, apud PG 150, col. 1233C.

În p. 193 se citează și mărturia Sfântului Simeon Noul Teolog cum că experiența creștinilor, întru Duhul, din orice secol este identică cu cea a Sfinților Apostoli, cf. n. 183, p. 193. Tot aici se subliniază și caracterul de conștiență continuă a îndumnezeirii personale, p. 193, pe care Sfântul Simeon l-a subliniat cu foarte mult realism extatic.

Cu alte cuvinte, orice experiență a noastră duhovnicească nu e diferită, în esență, de oricare altă experiență a Sfinților anteriori pentru că în același har al Treimii trăim, conștientizăm, vedem și înțelegem anumite taine ale vieții duhovnicești ca și ei. Diferența între noi nu e de esență, ci de grad. Unii trăiesc mai mult și alții mai puțin, potrivit puterii lor duhovnicești și deschiderii lor, intimitatea cu Dumnezeu. Și toți ne despătimim și ne umplem de har în mod conștient.

Dacă Sfinții Apostoli au fost conștienți de faptul că Îl văd pe Domnul transfigurat pe Tabor și că Îl văd pe Domnul după învierea Sa din morți și că au experiența pogorârii harului peste ei la Cincizecime și după aceea, atunci același lucru se întâmplă cu toți creștinii care se înduhovnicesc, într-un anumit grad, la o anume intensitate.

Tocmai de aceea Sfântul Simeon a vorbit despre identitatea de experiență dintre toți Sfinții Bisericii și despre perceperea, în mod deplin conștient a faptului, că se umplu de sfințenie pe fiecare clipă.

De aceea, dacă nu  ar exista identitate de experiență la toți Sfinții Bisericii, înseamnă că s-a schimbat ceva în Dumnezeu sau în Biserică, de unii sunt mai Sfinți decât alții. Iar dacă sfințenia nu e o realitate conștientă /conștientizată pe deplin înseamnă că noi trăim somnambulic relația cu Dumnezeu, așa, ca prin somn și nu în mod clar, conștient, distinct, profund.

Înduhovnicirea reală e povestibilă, fără însă ca, prin descrierea ei, să o poți primi pe deplin, ca pe tavă. Fiecare Sfânt dă detalii despre ceea ce se petrece cu sine dar nu își pune experiența, pe deplin, în cuvinte, pentru că acest lucru este imposibil. Însă, cine nu poate da detalii despre cum s-a vindecat de o patimă și despre cum arată un dar al lui Dumnezeu sau o harismă nu este om duhovnicesc, pentru că nu poți descrie decât experiențele pe care le ai.

De aceea este o singură experiență duhovnicească și conștientă în același timp în toți oamenii lui Dumnezeu și cei care sunt duhovnicești înțeleg, fără prea multe detalii, cine e celălalt, confratele său întru care viază harul Treimii.

„Experiența Duhului”, subliniază autorul nostru, este o experiență conformă sau „după făgăduințele Sfintei Scripturi”, p. 193. Se citează aici Evr. 6, 4-5. I In. 4, 8 și I In. 1, 5 nu sunt exprimări metaforice ci realități trăite în relație cu Dumnezeu, p. 193. Iubirea și lumina lui Dumnezeu sunt realități experiabile pentru că e vederea slavei Sale, p. 194.

În extaz nu vedem „o lumină fizică, creată”, p. 194, ci lumina necreată a Treimii. Un citat din Sfântul Simeon NT și altul din Sfântul Grigorie Palama despre vederea slavei necreate a lui Dumnezeu în p. 194. În n. 184, p. 194, Părintele Patriarh Daniel subliniază faptul că lumii catolice „nu îi este familiară experiența luminii necreate”, după schisma din 1054.

La Sfinții ortodocși ai Apusului găsim experiențe extatice ca și la cei din Răsărit. Însă, după schisma din 1054, când harul nu mai este experiat în mod real în Apus și când teologia scolastică mută atenția de la experiență la intelectualizarea datelor credinței, e adevărat, harul nu mai e o experiență ci o abstractizare mentală.

Teologia scolastică a Apusului nu putea să apară nicidecum în mintea unui isihast ortodox autentic, pentru că acela niciodată nu vede teologia fără experiență și nici nu separă mintea sau nu o individualizează în relația sa cu Dumnezeu, pentru că el e conștient de faptul, că întreaga persoană e în relație cu Dumnezeu și se schimbă ca atare în relația cu Sine.

P. 195 e formată, în cea mai mare parte, din conținutul notei 186, care descrie partea principală a revelării slavei dumnezeiești în persoana Sfântului Serafim de Sarov. Celebra convorbire duhovnicească a Sfântului Serafim cu creștinul înduhovnicit Motovilov, în cadrul căreia are loc experierea slavei lui Dumnezeu de către acesta. Întru harul Treimii se văd și se înțeleg cele ale Treimii e concluzia p. 195.

Experiența luminii dumnezeiești e un dar dumnezeiesc și un lucru rar, p. 196, concluzionează autorul nostru. E rar, spune Sfântul Serafim și, împreună cu el, toți Sfinții, pentru că nu Îl mai iubim în mod real pe Dumnezeu. De aceea e rar: pentru că nu Îl mai vrem decât din buze, din cuvinte…și nu curățindu-ne de patimi.

Însă „experiența Sfinților este identică cu cea a Apostolilor”, p. 196, pentru că „în Biserică este Același Duh Sfânt, Care e în lucrare”, cf. Ibidem. Experiența duhovnicească prezintă un „profund realism teologic, precum și o dimensiune eshatologică și profetică, ca experiere a conținutului cuvintelor Sfintei Scripturi, a făgăduințelor date de Dumnezeu și a cunoașterii Lui intime”, p. 196.

Pentru că există experiență mistică la Sfinții Bisericii, de aceea „Evanghelia nu se reduce la un cod de morală”, p. 196 iar îndumnezeirea e o participare reală și conștientă la slava lui Dumnezeu, cf. Ibidem.

T. Spidlik recunoaște diferența antropologică dintre Ortodoxie și catolicism, p. 196-197. În p. 197 avem trei citări din cartea lui Lossky: După chipul și după asemănarea lui Dumnezeu, pe care o avem în română în traducerea Ancăi Manolache.

Spiritualitatea ortodoxă, conchide autorul nostru, este o „stare a persoanei, [care] implică voința și dinamismul activ” al acesteia, p. 197. Deși nu minimalizăm aspectul fizic al ascezei, ne concentrăm asupra stării din care izvorăsc faptele ascetice, adică pe iubire, p. 197-198. Un citat din experiența Sfântului Siluan Athonitul în p. 198.

După acesta, în p. 198-200 avem un citat extins din experiența Sfântului Macarie cel Mare despre fenomenologia vieții duhovnicești, despre ceea ce se petrece, în mod concret, cu cel care se înduhovnicește.

În p. 200 se încheie al doilea capitol al tezei.

Did you like this? Share it:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *