Primele 11 fragmente

Ultimul cap., al 4-lea, al tezei, începe odată cu p. 257 și se numește: Situația actuală a Teologiei și Spiritualității.

Secțiunea A se ocupă cu Occidentul eterodox. Inconsistența religioasă, p. 257 sq. Biserica și pozițiile de grup, p. 258. Protestele antieclesiale, p. 258. Diluarea sentimentului apartenenței eclesiale, p. 258-259. Secularismul, p. 259. A scăzut numărul membrilor monahismului romano-catolic, p. 259-260.

Demitologizarea, p. 260. Cullmann, p. 262. Protestantismul, pe linia lui Luther, neagă cunoașterea obiectivă a lui Dumnezeu, p. 262. Odată cu sec. al 19-lea se manifestă în protestantism „o tendință de a reduce teologia la dimensiunile hristologiei”, p. 262.

Ateismul teologic, p. 263. Acțiunea lui Dumnezeu fără transcendență, p. 263. Occidentul eterodox refuză Tradiția, transcendența, instituțiile și sistemele și nu acceptă dependența de Dumnezeu, p. 264.

În catolicism se observă tensiunea „între teologie și magisteriu, dar și o tensiune între teologie și practică, între teologie și pastorală”, p. 264.

Sectele religioase propovăduiesc ghetoizarea, subiectivismul teologic și discreționarismul citațional, p. 265. În p. 266 se indică, în mod nominal, organizații și mișcări religioase sectare: mișcarea penticostală, mișcările pentru Iisus, martorii lui Iehova, mormonii, menoniții etc. Religii sincretiste și mișcări religioase orientale, p. 266. Ocultismul și iraționalismul, p. 266-267.

Înnoiri teologice occidentale, p. 269 sq: reîmprospătare biblică și patristică, cercetări contemporane, creștinul în lume, p. 270, existențialismul creștin, tendințe ecumeniste, p. 271. Redefinire teologică, p. 271 și teologia acțiunii, p. 272.

Rahner, p. 272-274. Paul Tillich, p. 275-276. Teologia acțiunii, p. 276-280. Pannenberg și teologia istoriei, p. 277. Moltmann și teologia speranței, p. 278. Metz și teologia politică, p. 279. Comunități spirituale romano-catolice, p. 283.

Mișcările fals „harismatice” și romano-catolicismul, p. 284-288.

Și în Ortodoxie se manifestă eforturi de înnoire duhovnicească, p. 289. Se caută împrospătarea patristică și filocalică, fidelitatea față de Tradiția Bisericii, se manifestă atenție față de problemele lumii contemporane și deschidere pentru dialogul interreligios, p. 290.

Traduceri patristice ortodoxe, p. 290-291 și studii, p. 291-292. Gnoseologia ortodoxă recentă, p. 293. Studii de eclesiologie, p. 294. Semnificația teologică a spiritualității, p. 295.

Dialogul ecumenic, p. 297-300. Nota 167, p. 297 e bibliografică.

Considerațiile finale sau concluziile tezei din partea autorului sunt între p. 301-303. Contemporaneitatea trebuie să se maturizeze teologic și spiritual, p. 302, pentru ca să ne putem trăi „solidaritatea ontologică”, p. 303. Inteligența fără Dumnezeu este „o inteligență malefică”, p. 303, pe când legătura interioară dintre teologie și spiritualitatea în Biserica Ortodoxă face din om o ființă doxologică și responsabilă în același timp, p. 303, proprie vremurilor pe care le trăim.

Bibliografia selectivă, p. 304-315 și apoi cuprinsul.

Concluziile noastre:

Teza de față este o introducere sintetică și echilibrată la problema stipulată în titlu și prezintă modul interior și organic în care trebuie înțeleasă teologia duhovnicească în contemporaneitate. Ea se înscrie pe deplin în modul de a face teologie al secolului al XX-lea și e scrisă ca răspuns la nevoile proprii ale sfârșitului de secol trecut.

Pentru teologii de astăzi, pledoaria Părintelui Patriarh Daniel e aceea, că teologia trebuie să treacă prin noi și să fie una cu viața noastră, pentru a nu fi o formă de ideologizare searbădă. Numai dacă ea se înțelege și se scrie în cadrul unei vieți, care se transfigurează continuu în relația cu Dumnezeu și în Biserică și societate, e o teologie duhovnicească, deopotrivă a Tradiției și a contemporaneității.

Did you like this? Share it: