Sentimentaloizii

Sfârșitul lui 2009 m-a făcut conștient asupra gradului de sentimentaloidizare a societății românești. De la sentimente furioase, de tip electoral, la sentimente plângăcioase și de tip confesiv. Și când am văzut că gândurile nu mai prind, raționamentele nu  mai ajung la public, contemplația sau teologia nu își  mai fac loc cu una cu două  în inima oamenilor, datorită strâmtimii ei, și că, în general, cultura e lacrimogenă și silfidică la gânduri, atunci m-a îngrozit gradul de telenovelizare al românilor.

Ideea pierde teren…și cresc, cât arborele de sequoia, sentimentuțele, sentimentelele, sentimentele mici, privatizate deplin: cadoul meu, porția mea de mâncare, ce ruj să-mi iau, ce fel de scris îmi place și ce film să mă distreze. Și, când la noi acasă nu mai avem sentimente ci  doar palide învolburări ale inimii, care mai gândește…să te dai de apucat politic e ridicol la culme.

Tocmai de aceea m-a îngrozit gradul de impostură sentimentaloidă, grețoasă, al pasajului electoral pe care abia l-am traversat.

De unde dragoste pentru idei politice?

De unde dragoste de coerență…când nu există convingeri, conștiință, dorința să mori sau să muncești pe brânci pentru ceva, pentur o idee, pentru un crez?

Cum să fii votant…dacă nu ai crezuri?Ca să votezi coerent trebuie să urmărești pas cu pas, între 5 și 5 ani, pas cu pas, pe defilatorii politici. Dacă uiți un gest, dacă nu monitorizezi bine pe actorii politici…cum să votezi în cunoștință de cauză?

Tot la fel, cum să îți iubești copiii…dacă nu știi să-i crești?

Cum să îți respecți țara, dacă nu faci nimic pentru ea?

Cum să îți iubești limba…dacă o vorbești execrabil?

Cum să ai idei…dacă nu ai eforturi curente de gândire, sumețire a gândurilor tot timpul?

Poți să fii impostor…dacă toată viața ta ai fost rectitudinal?

Însă, când mi-am dat seama că noi nu gândimnoi simțim, că noi ne exprimăm mai înainte ca să vedem și consecințele faptelor noastre, că noi dăm și nu ne uităm, nu reflectăm…atunci mi-am dat seama pe ce tărâmuri mișcătoare se trăiește viața noastră.

Cum să ai o prietenie sau un parteneriat cu cineva…făcut doar pe cum te simți tu, într-o anume zi?

Cum să te bazezi pe schimbătorul ultra-schimbabil?

Cum să iei de bună prima idee care te halucinează?

Votăm aiurea, trăim sentimentaloid, ne răfuim teologic, cultural, politic, sentimental…prin prisma primelor erupții din inimă.

Însă din inimă ies și spurcăciuni și gânduri bune…și gândurile au nevoie de triere, de inimă. Voința și inima trebuie să aibă coerența frumoasă a conștiinței.

Nu poți să fii numai… gând tăios.

Nu poți să fii numai… inimă simțitoare.

Nu poți să fii numai… un uragan de voință.

Trebuie să fii un uragan de voință care simte frumos, care gândește frumos, care se exprimă coerent, cu multă pătrundere, delicatețe, atenție.

Programele de televiziune proaste, lipsa citirii și filmele porno și cu morți și răniți au dus la această sentimentaloidizare exasperantă a noastră. Dacă e să vorbim genetic, acestea toate, alături de o viață neeclesială, sunt cauzele majore ale inimii furioase sau libidinoase.

Unde nu e credință cumpătată, smerită e extremism. Oricum ar fi el, de orice factură ar fi…tot extremism e.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *