Istorii repetate neaprofundat

„Marea adunare populară” ține steaguri și pancarte în mâini. Dictatorul, agramat și dând din mâna dreaptă în continuu, le ține o cuvântare dezlânată, în care, pe de o parte, le promite măriri de salariu și de alocații iar, pe de altă parte, se răzbună verbal pe cei care au manifestat în Timișoara.

Un prim vuiet al mulțimii. Camera de luat vederi privește blocul din față. Se aude din off glasul lui și al ei…un alo continuu și stați liniștiți la locurile voastre!

Nu existau însă locuri ale lor ci doar pătrățici, în care trebuia să tacă…și apoi să aplaude la ordin, și nu exista liniște, ci teroare.

Cum a suportat clasa intelectuală un dictator agramat câteva decenii…când acum nu îl mai putem suporta nici 5 minute? Ce supliciu interior și ce teroare a stat în spatele unui președinte al imposturii?

Al doilea vuiet. Panică. Pleacă. Ei intră. El zboară…Se trage noaptea. Trag unii în alții orbește sau cu calcul.

Pe 25 sunt împușcați. Completul de judecată și ei doi. Cuplul e încolțit. Trădătorii sunt în complet. Îi leagă la mâini. Nu mai e bandă. Apare banda, nenorocita, tocmai când ei erau jos, căzuți: capul ei…plin de sânge, șiroi, iar el: cu picioarele dedesubt.

Camera nu s-a ridicat deloc de pe trupurile lor. Niciun detaliu de conjunctură! Sunt acoperite trupurile, după ce medicul a constatat decesul celor doi…dar imaginea adastă pe trupuri. Stă acolo. Imaginea nu urcă…ci merge pe jos. Ne ține la sol. O imagine care nu zboară, ci e cuminte. Stă la sol.

Vedem apoi trupurile în coșciug și un grup în spate, în fundal, ca… plopii fără soț. Apoi iarnă…și gropile lor, care nu sunt, de fapt, acolo, ci în altă parte, probabil sub alee.

Morți puțini înainte…prea mulți după aceea. Teroriștii erau tot de-ai noștri, fără să îi excludem, prin asta, și pe cei din afară, că nu suntem așa, de capul nostru, pe pământul ăsta.

S-a tras în exces. Ajutoare alimentare din interior și din afară. Manifeste, primele ziare libere…

Tancurile armatei sunt, pentru o perioadă, dușmancele Revoluției…apoi se împrietenesc cu revoluționarii, care nu mai erau revoluționari…ci doar bucuroși. Stema comunistă e decupată din steag și el rămâne un steag găurit…dar curat de trecut. Se spun rugăciuni pe străzi, se aprind lumânări, se pun coroane, se îngroapă Martirii, dar și morții colaterali, morții morți aiurea…sau aranjat.

Dosarele Revoluției sunt la dospit de 20 de ani și au intrat doar doi generali la pușcărie. Unii au uitat, alții nu mai vor nimic, alții nu vor să ierte și nici să uite, alții nu știu ce să predea copiilor la lecția de istorie aferentă, alții neagă revolta, alții văd o mascaradă în toată îmbulzeala de atunci, alții o consideră o libertate furată, confiscată, alții nici nu se născuseră pe atunci…

Cert e că a pierit nivelul 1 comunist și a venit nivelul al 2-lea și cine s-a mai nimerit. Cei care au murit…au murit…cei care au rămas, și-au aranjat dosarele, familiile, viața, carierele.

Dacă vezi numai răul din spațiul libertății, moartea lor, a celor din decembrie 1989, pare degeaba. Dacă privești însă atent binele libertății, el este enorm…dar nu prea bine evidențiat, pus în valoare.

Viața mea și a multor alții e cu totul alta datorită lor. Nu am fi putut să facem nici 10 % din ceea ce am făcut fără ei. Am fi putut să facem câte ceva, să ne strecurăm prin monstruosul sistem, dar nu prea multe…

Însă imaginile (că acesta e subiectul articolului), deși tot repetate la televizor, nu au fost niciodată decriptate, analizate cu atenție.

Frica celor doi, din fața completului…era frica unui popor, care stătea la zid…la fel ca și ei. Omorâți în ziua Nașterii Domnului (cu siguranță, un mare păcat)…însă au fost omorâți cei care au omorât Biserici și oameni tot la fel de fără sărbătoare și de fără conștiință.

De ce țipau cei de pe străzi? De ce erau bucuroși? De ce erau bucuroși că au murit doi oameni și a căzut regimul lor? Pentru că se simțeau încarcerați. Strigătul unei națiuni schilodite de un grup restrâns de oameni. Bineînțeles: nu toți se bucurau. Cei care trăiseră bine nu aveau motive să se bucure…în afara limbii de lemn și a binelui financiar.

Mai trebuie să observăm și alte detalii. Cât de prost vorbeau cei care veneau la televizor, chiar dacă erau intelectuali. Se vedea ura pe fața lor. Cât de neștiutori erau, cei mulți, în materie de contemporaneitate, dacă pachetul de Kent, cola la cutie sau o mașină străină reprezentau, deja, o mare avere.

Armele trăgeau la fel. Aveau fețe frumoase…dar erau săraci, adunați parcă de pe drum.

Români neștiutori și manipulabili. Se mulțumeau și se mulțumesc cu puțin. Răbdau atrocități fără seamăn. Credeau, ca și acum, în vise ca în păsări.

Ceva însă nu s-a schimbat în poporul nostru: tentațiile extremiste, vijelioase. Și, mai ales, faptul că încă cască gura la orice pigmeu, care le promite luna de pe cer.

Imaginile memoriale trebuie analizate personal și apoi puse deoparte. Până nu le înveți, până nu le retrăiești atent…rămâi  un ignorant la capitolul istorie recentă. Și fiecare dintre noi trebuie să ne extragem, din ele, esența noastră de realism și de adevăr, care să ne ajute să nu mai îi ajutăm pe alții la repetarea lor.

2 comments

  • „Libertatea mea se termina acolo unde incepe libertatea celuilalt”.

    In ’89 aveam 7 ani, normal ca nu pot sa simt cu adevarat ce au simtit cei care au participat la revoulutie, cei care si-au pierdut frati, parinti, prieteni sau rude, dar pot lesene intrevedea analizand la rece acesti ultimi 20 de ani ce anume am facut cu libertatea noastra; Ne-am batut joc de ea, de eroii care s-au jertfit pentru ea, de noi insine.

    La fel cum multi frati ai nostri zac in acest moment prin spitale ca urmare a praznicului mult prea imbelsugat din ziua Craciunului cand nu s-au putut abtine si au dat iama prin cratitele cu sarmale si damigenele cu bautura pana au cazut lati, la fel am inteles sa actionam dupa ce ne-am vazut liberi, am decis sa ne satisfacem in scurt timp toate acele placeri de care am fost privati timp de 50 de ani, si ni le-am facut, unii mai mult, altii mai putin, insa efectul lor ne-a afectat pe toti.

    Am fost intr-o perpetua cautare a efortului minim cu profit maxim indiferent de consecinte, pe langa tentatiile extremiste vijelioase de care amintiti as mai adauga ca am dobandit inima de piatra capabila sa nu se inmoaie atunci cand un batran iti cere ajutorul, atunci cand un copil sufera ca urmare a deciziilor tale, atunci cand gestul tau mic ar putea fi de un imens ajutor pentru celalalt.

    Ne este rusine sa facem sfanta cruce in public, sa spunem cu voce tare in autobuz ca muncim cinstit, ca nu furam, ca ne place muzica buna, umorul fin, nevasta de casa, stabilitatea financiara insa este muult mai cool si nu avem complexe sa ne laudam cu ce teapa i-am mai tras nu stiu cui, ce am prostit-o p-aia, ce m-am imabtat ca porcu, etc. etc.

    Privind pe Google imaginile la care va referiti ma intristez, nu pot fi de acord ca impuscarea a 2 oameni si nepedepsirea celor din jurul celor 2 care pana mai ieri impartaseau aceleasi idei iar azi se dezic de ele.

    Daca insa ridic privirea din monitor spre strada ma-ncerca aceeasi tristete pentru ca vad multa amaraciune pe fetele omaneilor, sacosi goale, predomina negrul, griul, mocirla, saracia si lipsa de orizonturi, normal ca dau cu stampila in scarba cand sunt chemati la urne pentru ca nu mai au incredere in nimeni ca este capabil sa-i scoata din starea in care sunt.

    Si ca sa inchei cu ideea de la care am inceput va spun ca o revolutie sangeroasa a schimbat un sistem gaunos cu altul mai putin gaunos, insa cei care il alcatuiesc nu s-au schimbat, noi nu ne-am schimbat, suntem la fel de rai ca si inainte, la fel de cheltuitori, la fel de lacomi la fel de gura casca, am fost in stare, poat chiar si ajutati de marile puteri sa infaptuim o revolutie fizica, cine insa ne va ajuta sa infatuim si o REVOLUTIE MORALA?!

    Doar noi fratilor, doar de noi insine depinde, cat timp faptele mele produse in numele libertatii vor stirbi libertatea fratelui meu atunci nu voi mai spune 20 de ani degeaba ci o viata degeaba.

  • Da, aveți mare dreptate, domnule Florin!

    Noi nu ne-am schimbat prea mult…și tragem în spate ca racul.

    Sărbători fericite pentru dv. și familia dv.!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *