Înjurătura e o formă de fluierat în gol. Și nu te descarcă…ci te încarcă negativ. Numai rugăciunea e un țipăt plin, folositor.

Oreste e prieten cu mine în HI5 (un HI5 de care nu mai știu cum să scap…pentru că e o aiureală în care nu prea poți să faci nimic cu cap…dar am peste 500 de prieteni, da, acolo unde nu vreau…), după cum e prieten cu mine Obama pe Twitter. Atât de ușor…și atât de departe! Dacă Obama face Crăciunul la căldură, în Hawai…Oreste a devenit mai înțelept în ale credinței,  deși are o babilonie de crezuri în cap, în comparație cu Badea sau cu Bendeac, care se dau de macioiști când nu trebuie (adică pe 24 decembrie seara)…când ei sunt ființe sensibile, delicate, așa, în abisul ființei lor…

Felicitări pentru apartament, Mihai! Adică te citesc…

Însă problemele religioase trec, ajung în inima oamenilor și acesta e un bine.

Ștefan Bănică jr. e mason…dar cântă bine. E prieten cu mine în Facebook, a primit una dintre distincțiile Teologie pentru azi și…nu îmi place că e mason, după cum nu îmi place ACDC că sunt sataniști, dar tot vin în România ca să concerteze.

Nu îmi place niciunul…care sunt între secreți, secretoși. Însă nici pe mine nu mă plac mulți…pentru că sunt preot…și nu actor, avocat sau huligan.

Toți te vor al lor…dar asta nu se poate. Însă, că vrei sau că nu vrei, trebuie să accepți că alții vor altceva decât tine și că vor face altceva decât îți place ție.

Cu Cristina Pătru sunt prieten pe Netlog. Are 28 de ani și un handicap…care nu i-a scos însă frumusețea și credința din suflet. Astfel de oameni sunt exemple vii  ale faptului că sufletul trebuie să stăpânească peste trup.

De aceea, pantera roz poate fi galbenă, neagră, bărbat, femeie, copil…poate fi orice, dacă nu o confunzi.

Oamenii nu trebuie confundați!

Cedry2k face 17 piese în 2009 pentru Poezie balistică (poezie…care te împușcă, adică te vizează). E un poet…hip hop. Găsește rime de te rupe. Mai scapă și ce nu trebuie…printre rime…dar alegi și tu ce poți. Cu câteva minute înainte am ascultat prima parte a albumului său. Înaintea lui ascultasem un concert de colinde, baritonal, cu un sound perfect…

Și se îmbină ambele, pentru că e vorba de mine, de mine care sunt și ortodox, și tradiționalist, și postmodern, și tânăr, și bărbat, și român, și intelectual, și preot, și scriitor, și…cu speranțe multe pentru viitor.

Înjurătura nu e o soluție.

Întrebările nu-ți ajung. Cu toții avem nevoie de răspunsuri…Și fiecare trebuie să ni le căutăm…că nu vin singure.

Au apărut în România primele (de ce atât de greu?!) handbookuri electronice. Vom pleca cu biblioteca la noi și o vom vedea, în format electronic, pe un dreptungi ca palma, oriunde. Un MP4 mai mare sau un telefon mobil din ăla ca penarul, pe care vom putea citi ceea ce am scanat cu un scaner minuscul sau vom vedea pe el ceea ce am filmat cu o cameră de luat vederi minusculă, ca spre exemplu…cât o butonieră.

Va muri sau nu…pantera neagră?

Totul are noimă, înțeles, sens…

Dacă e să fie poftă bună…atunci sărbători fericite tuturor! Acesta a fost un exercițiu de spionaj prietenesc. Dar ce înseamnă…spionaj prietenesc? Habar am!

Did you like this? Share it: