Zi: 26 decembrie 2009
Predica duminicii de după Nașterea Domnului (2009)
Aici, pentru a asculta și a downloada (42. 58 minute)
Ce știu credincioșii Tradiției Bisericii despre postmodernitate
Că ceea ce ne definește și ne ține împreună, adică credința, viața și cultul Bisericii Ortodoxe, s-a transmis din generație în generație și că această transmitere nu a fost întotdeauna ușoară.
Că perioadele de acalmie și cele de persecutare ale Bisericii s-au succedat și că nesimțirea congenitală a postmodernității față de Biserică nu e o noutate, nu e o invenție de o jumătate de secol.
Că ideologia nu mântuie, ci numai comuniunea cu Dumnezeu și cu oamenii.
Că teologia ortodoxă este experiență mistică personală și comunitară în același timp și că atunci când teologia iese din adevăr ea devine filosofie teologică, adică o erezie subiectivizată.
Că Sfinții sunt paradoxali și că nu sunt puțini.
Că Biserica a păstrat Tradiția și Scriptura și cultul cu multă reverență, cu multă evlavie, în ciuda tuturor ereticilor și a denigratorilor ei, de care s-a delimitat în mod expres sau tacit.
Că toate lucrurile trebuie puse în slujba mântuirii oamenilor, a sfințirii lor.
Că Biserica e focarul de viață sfântă și de adevăr al lumii și că în afara Revelației dumnezeiești a Bisericii, ne învărtim ca niște orbi pe pământ.
Că toate lucrurile au un sens, chiar dacă noi nu le înțelegem.
Că viața noastră și întreaga lume e un mare dar al lui Dumnezeu și că tot ceea ce facem și înțelegem trebuie să le jertfim, cu smerenie, lui Dumnezeu.
Că istoria nu își este suficientă sieși și că împlinirea omului e Dumnezeu și niciodată o viață egoistă, consumeristă, frivolă, atee.
Dumnezeu nu face erori de…providență!
Eroarea de logică…teologică a lui Vasile Gârneț se regăsește și în mințile altora, tocmai de aceea o evoc aici. Nu numai el gândește îngust, omocentric! O fac mulți alții, care nu au minte paradoxală, teologică, care nu gândesc dincolo de liniaritatea minții umane.
Una gândește mintea umană mărginită, care iubește pe cineva și consideră că nu e drept ca acel cineva, iubit de către ea…să moară atât de tânăr și altfel gândește Dumnezeu, Care poartă de grijă de toate ființele, pentru că El le-a creat.
Când nu înțelegem ceva, nu Dumnezeu e de vină pentru că noi gândim mărginit, ci noi suntem de vină pentru că ne hazardăm în a da verdicte, în a spune hule, în a-L trage pe Dumnezeu la rost.
Moartea cuiva, o bucurie, o întâlnire cu cineva sunt momente revelatoare. Dacă nu îți înțelegi rostul vieții nu îți înțelegi nici rostul morții. Nici pe al tău și nici pe al altora. Și dacă nu le înțelegi…faci erori de logică teologică, pentru că nu înțelegi sensul ultim al lucrurilor și al existenței.
Dumnezeu nu greșește niciodată! Oamenii însă greșesc cumplit, da, foarte cumplit, extrem de cumplit…și mă mir de ce nu se miră, cei care greșesc cumplit, că sunt ținuți în viață de un Dumnezeu atât de bun și de răbdător.
De ce există Dumnezeu…decât atunci când trebuie să Îl tragem la rost?
De ce nu există Dumnezeu, nu se pune problema lui Dumnezeu și când ne e bine și ne doare în cot de El și de toată lumea și de răul pe care nu îl luăm deloc în seamă?
Posteritatea darurilor celor trei magi
Facem o traducere concentrată, sintetică a articolului de aici, de pe Full of Grace and Truth, un blog ortodox, pe care vi l-am prezentat la un moment dat și care, din păcate, își anonimizează autorul.
De unde or fi luat ortodocșii ideea asta, cu anonimatul (că n-are nimic de-a face cu smerenia), care le pune sub semnul îndoielii autenticitatea muncii?!
Așa arată darurile celor trei magi…acum…
Sfintele relicve fac parte din patrimoniul Sfintei Mănăstiri athonite Sfântul Pavel și toate datele pe care le vom reda aici sunt dintr-un hrisov existent în mănăstire.
Darurile magilor, în forma de acum, constau în 28 de monede din aur, gravate atent, de formă dreptunghiulară, trapezoidală, poligonală etc., care au 5-7 cm iar tămâia și smirna sunt sub forma a 62 de mărgele, aproximativ sferice, aidoma măslinelor.
Maica lui Dumnezeu însă nu a păstrat numai cuvintele Domnului în inima sa, cf. Lc. 2, 19, 51 ci și tot ceea ce se lega de viața Sa pământească, ca și aceste daruri. De aceea, potrivit Tradiției Bisericii, Prea Curata Stăpână a dat, după adormirea sa, alături de alte lucruri ale Domnului și aceste daruri, Bisericii din Ierusalim, unde au stat până spre anul 400 d. Hr.
Împăratul romeic / bizantin Arcadie aduce darurile magilor la Constantinopol. Aici rămân până în anul 1204, moment în care, din cauza invaziei romano-catolice în Constantinopol, sfintele relicve au fost duse la Niceea, pentru 60 de ani. Împăratul Mihail Paleologul le reîntoarce la Constantinopol, unde rămân până la marea durere a căderii Constantinopolului sub turci, adică până la anul 1453 d. Hr.
Datorită lui Maro, soția sultanului Murat al II-lea, care era creștină, sfintele relicve ajung la mănăstirea athonită Sfântul Pavel, unde sunt până astăzi. Fresca infra relatează posterității aducerea lor la Sfântul Munte Athos.