Norocul prostului și inutilitatea muncii

A câștiga la loto sau la superbingo înseamnă să ai…norocul prostului. Cu un mic bilet…un mare buget și astfel concursul sau extragerea fac munca inutilă. De aceea, în loc de muncă…au apărut bagabonții câștigurilor, ahtiații după mașini și case, jucătorii norocului de prost gust.

Pe această nouă tagmă românească, a jucătorului cu mintea sticlindă după bani, s-au mulat vânzătorii de vinuri, după cum am văzut, cei care construiesc case, cei care vând mașini, cei care fac turism.

Cum să mai aibă omul chef de muncă…când aude că Maria Neaga din Urlați, șomeră, de 39 de ani…a câștigat la superbingo un miliard de lei? A luat nu știu ce talon albastru, verde și cu picățele și a sunat în direct…și a luat ăi bani, pe care o întreagă comună îi câștigă, din pensie…în vreo 10 ani.

E o perversitate majoră îngăduirea unor jocuri, cu un câștig halucinant, de către statul român, când bugetul, ținut prost în mână chiar de către guvernanți…abia ne dă să supraviețuim.

Cât percepe statul român impozit  OTV-ului și Antenei  pentru jocurile lor nesimțite, de se bucură atât de mult de ele?

De ce au apărut tocmai pe timp de criză majoră…o astfel de perversiune națională?

Sau, de ce nu se gândește nimeni la faptul, că aceste jocuri strică gustul românilor pentru tot ceea ce înseamnă Școală, muncă, competitivitate, concurență loaială?

Păi cine se mai gândește la Școală…dacă, cu un talon, un mucos sau un prost…poate câștiga banii pe care un om cu trei doctorate nu le câștigă nici în 3 vieți?

Să ne apucăm atunci, cu toții, de două sporturi naționale: furatul și jucatul.

Ce fur, joc, până câștig și ce câștig, risipesc.

Însă, cine are în România atâția bani pe timp de criză, ca să dea, în schimbul la trei lei…un miliard?

Banii murdari ai cui…devin câștiguri halucinante?