Ninge…

Ninge, zăpadă, gânduri…Gânduri multe. Nici nu știi ce să faci cu atâtea gânduri.

Gândurile nu sunt ca ninsoarea. Ninsoarea e albă. Gândurile, chiar dacă nu sunt negre, se fac negre prin aglomerare. Și gândurile albe devin negre.

La un moment dat trebuie să le spui, să le strigi, să le scuipi afară, pentru că devin un puroi simțit și văzut cu ochii sufletului. Și atunci ai nevoie să le extirpi.

Operații din astea poți să faci foarte multe. Și nici nu trebuie să te duci la spital. Și nici nu costă. „Aberezi” pe foaie. Vorba vine că „aberezi”, pentru că, de fapt, nu aberezi deloc, ci te vindeci. Cei care aberează cu adevărat sunt cei care imită, cei care n-au nimic de spus dar…au prins cum se face.

Scrii când te doare sufletul, după cum te operezi când te doare piciorul.

Cititorii sunt cei care știu să citească. Cei care au suflet și îl folosesc, care nu îl țin degeaba, ca pe o floare nemișcată în fereastră.

Cuvintele multe și fără rost sunt ca gândurile multe, sunt un torent de imaginație negativă. Ele au un singur sens: să deviezi de la sens. Să devii aglomerat mental, să te simți în capul tău ca în metrou. Să nu mai faci diferența între viața interioară și realitatea din jur, între realitate și ficțiune, între adevăr și fals.

Gândurile sunt o zăpadă neagră. Ele par zăpadă dar derdelușul duce în prăpastie sau la psihiatrie. Ele sunt un paradis negru.

Însă noi suntem oameni cu afecte, gene, disponibilități, caracter și personalitate. Mie-mi plac pisicile – că tot a scris Părintele Dorin despre asta. Îmi place că sunt lipicioase, că știu, când nu sunt niște carnivore sălbatice, să fie foarte gingașe.

Și îmi mai place zăpada. Și ninsoarea și zăpada. Reușesc să mă însenineze lăuntric la un nivel foarte profund. Au, instantaneu și fără excepție, un efect pe care nu-l are asupra mea niciun medicament și niciun alt fenomen. Vin să se aștearnă peste dorul meu de isihie, de tăcere fără capăt.

Recent, Dan Zamfirescu și Diac. Ioan Ică Jr. au publicat o carte „nepereche”: Umilința lui Simeon monahul. Titlul sub care a fost tipărită acum este Cuvinte pentru străpungerea inimii. Dan Zamfirescu a reușit să obțină exemplarul deținut în biblioteca personală a lui Demostene Russo. A fost tradusă și la noi în slavonă, cu câteva secole în urmă. Sfântul Neagoe Basarab a introdus câteva capitole în Învățăturile sale, din ea. Acum apare prima dată în româna modernă, pentru publicul larg.

Sunt ca un fel de Canon al Sfântului Andrei Criteanul, altfel conceput și extins, o vorbire a sufletului cu el însuși și o plângere de sine și către sine. Nu e aceasta literatură psihologică?

E o rugăciune către Dumnezeu, neîntreruptă, pe aproape 400 de pagini. Bineînțeles, autorul nu a scris-o pe toată odată:

Suflete, adu-ți aminte de fericitul Iov, care iubind milostenia, a ajuns pe culmea virtuții. /…/ Pe acesta imită-l deci de acum și tu, ticăloase suflete, ca și tu să fii lăudat de Domnul și slăvit în slava Lui. Până ce e vreme, fă bine celor lipsiți și trimite-ți bogăția în cer, și să nu te lipsești de partea cea bună. Căci murind nu lași oare ostenelile tale celorlalți la împărțirea moștenirii? Dă și primește, și răspunde sufletului tău că nu poate să caute în iad o desfătare fără cheltuială. (p. 161-162).

Mângâie, umilitul meu suflet, inima ta și fii îndelung-răbdător în răbdare multă, și suportă cu tărie necazurile acestei foarte scurte vieți care ți se întâmplă, fiindcă ele nu sunt nimic, ci se duc ca o umbră, trec ca un vis și pier ca un fum; prin urmare, așa cum cele ale ei, care par bune, nu stau, nici nu sunt ferme și stabile, ci trec ca un curier rapid, tot așa și cele întristătoare ale ei se destramă și pier repede. /…/ De aceea nu-ți muia, suflete, inima, ci adu-o focului necazurilor și nenorocirilor, și nu sări din el, căci într-un astfel de cuptor știe Dumnezeu să pună la încercare inimile alese… (244-245).

Suflete, îmblânzește-ți inima și nu fă ce dorește ea, căci nu toate sunt de folos tuturor, și nu orice inimă dorește spre folos, căci din pricina dorințelor mulți s-au pierdut. Și adu-ți aminte de Cel ce te-a zidit, în zilele tinereții tale, până când nu te prind zilele neputinței în răutate (cf. Ecc. 12, 1), și pocăiește-te acum, căci prin pocăință vine la toți Preasfântul Duh. De aceea nu aștepta bătrânețea ca să te pocăiești, ci, precum s-a spus, pocăiește-te acum! /…/.

Fii atent suflete, și fugi de demonul deznădejdii și nu asculta sfatul lui, ci ia în mintea ta vechile istorii de pocăință și privește-le pururea cu ochii minții ca într-o icoană. Gândește-te la Manase, regele iudeilor (2 Par. 33), care timp de cincizeci de ani a făcut nu numai idolatrie el însuși, dar a abătut și tot poporul de la Dumnezeu și i-a făcut să facă idolatrie împreună cu el; a jertfit copiii lui demonilor /idolilor/ și cetatea Ierusalimului a umplut-o cu sânge de oameni, de la o poartă la alta, jertfindu-i idolilor.

Dar el, care a făcut atâtea și astfel de rele, n-a deznădăjduit de mântuirea lui, ci, pocăindu-se mai apoi, s-a mântuit; și, lucrul cel mai de mirare, nici măcar nu s-a pocăit de bunăvoie, ci în multe rele și cu lanțuri de fier la picioare, fiind dus rob în captivitate (p. 353-354).

Liniștea și tăcerea. Pe acestea le simt numai sufletele în care harul a început să-și sape abisul.

Preconcepția adevărurilor și, în definitiv, a experienței

E în vârstă, are o facultate, un post de conducere…deci e capabil, are experiență. E o preconcepție însă!

Vârsta nu înseamnă, în mod neapărat, experiență! Experiența e rodul reflecției continue, al decantărilor pe care le cauți, al lămuririlor de sine și nu e o apariție spontană, spontanee, pe care o aduce vârsta. Fapt pentru care există oameni în vârstă care nu știu nimic important în domeniul lor de activitate sau care nu prea știu nimic solid în niciun compartiment al vieții.

Facultatea nu aduce experiență… ci cunoștințe și o diplomă. Cu aceste cunoștințe, față în față cu ceea ce ai de făcut și dacă te interesează ceea ce faci, devii un om experimentat.

Postul de conducere nu exprimă întotdeauna capabilități reale. Dacă ești amanetat politic sau dacă ești fiul lu’ mama și lu’ tata sau nepotul lu’ unchiu…ajungi unde n-ai fi visat niciodată și unde nu ți-e locul în definitiv.

Deci, dacă ai 60 de ani, studii și conduci ceva…nu trebuie să fii, în mod neapărat, experimentat. Sau nu înseamnă că meriți să fii acolo. Sau nu înseamnă că nu mai sunt alți 100 de 10 ori mai deștepți decât tine.

Cum, tot la fel, dacă ești bancher nu trebuie să fii, în mod neapărat, și non-infractor sau dacă ești senatoare nu înseamnă că nu ai fi putut să fii, pentru o anume parte a vieții, și dansatoare la bară.

De unde preconcepția experienței…dacă îl vezi cu părul albit?

Dintr-o abordare morală a trecerii prin viață. Omul stă și se gândește: Dom’le, profesorul Hagiu și avocatul Stănciulescu au 30 de ani de carieră, sunt oameni care au trecut prin multe…trebuie să fie proprii meseriei lor. Trebuie îl înlocuiește pe sunt.

Preconcepția (că de aia e un gând nedus până la capăt și, din acest motiv, unul fals, avorton) confundă normalul cu realul, ceea ce ar fi trebuit să se întâmple…cu ceea ce se întâmplă. Și de aceea preconcepția nu e critică, cum mersul la urne, la vot al multora, nu e critic.

De ce nu e?

Pentru că gândirea critică e gândirea pe fapte. Și gândirea critică, adică gândirea care judecă echidistant lucrurile, se întreabă așa: Câte cărți a scris profesorul Hagiu și ce importanță universală au ele? Câte procese a câștigat avocatul Stănciulescu și prin ce mijloace?

Și critica, adică judecata corectă, se face analizându-i cărțile, procesele, invențiile, intențiile, profilul caracterologic și moral al persoanei în cauză.

Cine este el?

Cine este el vizavi de faptele lui…și nu așa, pe afară, că ne uităm că e avocat, senator, președinte, ierarh, academician?

Istoria așa te judecă: la rece, pe fapte și nu pe presupuneri.

Ce a lăsat și cum arată ceea ce a lăsat în urmă?

De aceea, când analizezi critic opera sau activitatea unui om…acela se îngrozește…dacă știe că are numele mai mare decât opera sau că numele nu se sprijină pe nicio operă, pe niciun lucru…ci totul e o mascaradă.

Elena Ceaușescu (nume real)…savant de renume mondial?

Oricâți aplaudaci, falsificatori, oportuniști am avea pe lângă noi, dacă nu suntem oameni valorici ne șterge valul istoriei de nu ne vedem.

Aseară, Doamna Preoteasă vede pisica lui Victor Ciutacu, pe care a fotografiat-o Mariana, soția sa, pe blogul ei și îmi spune: Vai, ce frumoasă eeeee! Ce pufoasă e!…

Mi-a rămas în minte expresia, starea ei…și m-am uitat și eu la pisică, mai cu atenție…Da, era frumoasă!…

Înainte ca să adorm m-am gândit la pisică și…atunci am înțeles, asociind starea ei liniștită, cu starea unui om în vârstă sau a unui om cuvios, statică, plăcută, lină…de ce sunt plăcuți ăia liniștiți și cuminți, ponderați în mișcări…De ce? Pentru că ai sentimentul că trebuie să îi protejezi, că au nevoie de tine…pentru că tu ai nevoie de liniștea lor, care îți face bine.

Și o întreb pe Doamna Preoteasă: Și dacă o vedeai că se zbânțuie, că sare de pe televizor pe tastele de la computer…o mai plăceai?

– Nu!

– De ce?…Pentru că ți-a plăcut nu pisica, ci starea ei, că era liniștită. Tot la fel, dacă vedeai un copil lovit la picior, te duceai imediat să îl ajuți…Simțeai că trebuie să faci ceva pentru el…Dar dacă era diliu? Dacă făcea numai pozne?

– Atunci nu mai aveam atracție față de el…

Adică preconcepția e una (pentru că ni se pare că așa ar trebui să fie sau că așa este) și ideea coerentă despre un lucru e altceva. Ca să știi cât de frumoasă e pisica lui Ciutacu trebuie să o vezi non-stop și te mai temperezi în admirație sau îți vine să dai cu ea pe geam uneori, la câte rele face, după cum, tot la fel, una e să vezi un copil în căruț, la plimbare, cu mama lui prin parc și alta e să îi temperezi toate smiorcăielile și mofturile.

Însă, ca să te dezbari de preconcepții trebuie să fii foarte lucid.

Ca să fii lucid trebuie să discerni.

Ca să discerni trebuie să fii un om luminat de har.

Ca să fii un om luminat de har trebuie să te despătimești.

Ca să te despătimești trebuie să fii ortodox treaz.

Ca să fii ortodox treaz trebuie mai întâi să te botezi ca membru al Bisericii Ortodoxe și să bagi în tine tone de învățătură și să te muncești, cu tot trupul tău și sufletul tău, ca să fii altul.

Ca să fii mereu altul trebuie să nu mai vrei să fii prost, corupt, nesimțit, indiferent la orice lucru și alte un miliard de lucruri de mare conștiință.

Tocmai de aceea, cei mai mulți au preconcepții și sunt foarte puțini oameni lucizi.

De aceea vom vota pe mai departe ultraprost și vom trăi asemenea.

De aceea vom încurca pe avocatul cu proptele cu geniul în avocatură. Vom încurca pe Simona de la bară cu un academician femeie, care a descoperit un antivirus din aripioarele muștei țețe. Vom încurca pe cel care pare să aibă experiență și pare să fie prob și pare să fie încercat de viață cu cel care chiar e așa, fără a se strofoca și fără a-și da aere la fiecare colț de stradă.

A trece pe verde înseamnă a ști ce înseamnă culoarea roșu.