Prezentul postum al lui Zaharia Stancu

Posteritatea ți-o scriu cei care rămân după tine. Uneori se poate să rămâi în istorie cu ceea ce a spus sau a scris despre tine unul, care nu îți era chiar atât de aproape sau nici nu te-a cunoscut. Important e ca să nu îți falsifice persoana și opera.

Așa se face că interviul de față, cu bunica mea, Floarea Picioruș, se referă la scriitorul Zaharia Stancu…fără ca ea să îi fi citit niciun rând din operă. Însă l-a cunoscut. L-a văzut în carne și oase pe autor.

Paradoxal, ea este o parte dintre aceia care formează prezentul posterității sale. Adică cum mai este Zaharia Stancu în mintea…celor care l-au cunoscut.

***

– Deci Zaharia Stancu a fost de la Putineiu!

– Da, de la Putineiu…

-Acolo a trăit și a crescut?

-Da…Mama lui…

– Mama lui se numea?

-Uțupăroaica.

-Uțupăroaica era o poreclă…

-Da, o poreclă…pentru că da în gât la copii…cu degetul, cu sare, când îl durea în gât pe vreunu’…Făcea și pe moașa…Se pricepea…

-Adică când avea unul amigdalele umflate.

-Da…

-Și pe nevasta lui cum o chema?

– Nu știu.

– Și, după ea, s-a dus la Salcia…

– Are copii…dar nu mai știu cum îi cheamă pe copii.

– La Salcia, acum, are casă memorială făcută…

-Nu știu…Așa e acum?!

-Da, e un muzeu…

– E în deal?

– Nu e în deal. E în vale! E chiar lângă gară, în Salcia…La un moment dat mata mi-ai vorbit despre fântână. Despre fântâna aia pe care a descris-o el undeva…

– Da, fântâna lui Nae Uțupăr. Acolo s-a înecat unul, un băiat care a fost inginer. A fost în Norvegia…și a venit și s-a înecat acolo. S-a aruncat în fântâna aia…dar ei tot beau apă din ea, că nu au ce face…

– El a scris despre ea.

– O fi scris. Aia e fântâna lor, a familiei lor.

– Și cum arăta după cum îl știi tu?

– Un bărbat roșu, înalt, ca mata așa…

– Roșu la față?

– Da, da… Frumos așa, rotund la față…

– Era chel sau cu părul mai mare?

-Un păr blond parcă…Însă eu îl știu…așa cum mi-al aduc eu aminte…cu părul alb. Era în vârstă… Avea copiii mari…

– Când era mic te întâlneai cu el?

– Da… Era pe vale, p-acolo mergea…

– Era mai mic ca tine ca leat?

– Mai mare era…

– Era mai mare…

– Da, mai mare. El a avut trei frați.

– Pe taică-so îl știi? Cum arăta?

– Nu știu…

-Și pe maică-sa? Ea a rămas văduvă…

– Era bătrână…zgriborată…Ea a mai trăit mult încoace, pentru că a murit pe la vreo 90 de ani…de se mira toată lumea de etatea ei…

– El a mai avut frați?

– Zaharia mă întrebi?!…

– Da…

– L-a avut pe ăla cu fântâna acolo, pe Nae și pă încă un frate, care a murit…Și i-a rămas nevasta…

– Deci, în concluzie, el s-a născut în Putineiu.

– Da, domnule…

– În Putineiu, județul Teleorman…

– Da…

– Nu în Salcia…

– Nu!

– Peste tot …în viața lui, se spune că e din Salcia…

– Nu! Acolo a fost însurat! Dar pe cine o fi ținut el din Salcia, că asta nu mai știu?! Trebuie să întreb pe cineva d-acolo, că sigur știe…Parcă îl văd. Purta o pălărie maro în cap și avea baston pe vremea aia…de domn.

– Am înțeles!…Deci era mult mai în vârstă decât tine…

– Da, da era mare…Să zic eu că avea doi sau trei băieți…

– Am înțeles. Mulțumesc frumos, mamaie! Sărut-mâna!

Interviul a fost făcut în seara de 3 ianuarie 2010.

Un comentariu la „Prezentul postum al lui Zaharia Stancu”

  1. Frumoasă lecţie de istorie orală. Ea ne pune în faţa unor teme inedite şi de reconstituire a trecutului din punct de vedere al înregistrării unor mărturii.

    Mulţumim!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *