Dacă pui pixuri, lângă creioane, lângă agrafe, lângă…le dai o altă semnificație, le resemnifici, le ridici la simbol.
Priviți mai departe…de lucruri!
Priviți-le în cu totul alt mod…decât simplist și consumerist!
Adam ne arată că arta resemnifică și ceea ce nu mai pare de folosit, ceea ce nu mai e de folosit…pentru a da de gândit oamenilor.
…e atunci când scrii ca să fii plăcut de orice public, când lași jos modul tău de a vedea lucrurile, standardul tău…și te uiți să vânezi pe tot gură cască, care are computerul cablat la online. Numai că populismul creatorilor de online naște boala numită…tabloidizare de online: adică ce e prin ziare și ce e prin televizoare…e și la el pe blog.
Nu suport populismul ăsta nici aici și nici în viața publică!
Nu te poți pupa cu toți.
Nu poți accesa subiectele pe care le vântură toți.
Nu le poți trata ca pentru toți…pentru că atunci nu simți nicio împlinire.
Dacă ești un creator de online autentic trebuie să îi ridici pe cititorii tăi spre tine…și nu să te cobori tu spre ei, cu obstinație, cu limba lăsată de un cot pentru rating…
Rating pentru ce?
Cine se lasă mințit de ideea vizitelor multe și începe să facă tot felul de scamatorii de prost gust sfârșește ori prin tabloidizare…ori prin plictisare. Adică îl dă…de online și gata!
Ai început să creezi pentru ce? Care a fost scopul tău?
Dacă a fost un scop înalt, atunci acest lucru se observă…și tu îl umărești…și îl faci să fie realitate.
Dacă faci ceva real…se schimbă multe în cei care te citesc.
Devin alții împreună cu tine.
Se maturizează.
Descoperă noi sensuri în banal și noi adâncimi în lucrurile profunde.
Așa, să vii cu sexul, cu manele, cu intrigi de cancan, cu politică la greu, cu tot felul de lucruri fără coadă…arăți că ești pueril, că nu ai nimic în spate, că nu te traversează nici un marfar de inteligență. Ești gol…tun.
Populismul de online e moartea onlineului, cum e și moartea politicii, a televiziunii, a radioului, a cărții.
A scrie încă trei cărți cu…misterele Parisului, pentru că, cu primul volum, ai vândut 3000 de exemplare…înseamnă a te prostitua.
Creatorul de online adevărat e ca un val pentru surfing: uneori e înalt, uneori e spumos, uneori e incredibil, uneori…te lovește unde ți-e inima mai semeață. Una e să dai lecții de plecăciune în fața publicului, ca să îl ridici, ca pe școlar, de la propoziție…la crez și alta e să dai din coadă în fața tuturor, ca să vină să te citească.
Scrisul real va fi citit chiar și împotriva imposturii necititului.
Pe când populismul de online, cu picățele, cu comentarii interminabile, cu tras de barbă la modul reciproc, cu floricele și glumițe…sfârșește în golul numit…inutilitate degeaba (de două ori, ca să fie mai expresivă…lehamitea mea).
Pentru că e greu să le citești (vorba refrenului semidoct) mai bine le văruiești!
Și Mike s-a apucat de treabă!…
Ca să dea impresia că e bun…și că va fi de ajuns pentru foamea ta mare, dar, în poză…el e mai mare decât în realitate.
În realitate e mic și scump.
Dacă arată bine în poză…nu înseamnă că va arăta bine și în magazin…la tine în farfurie…sau la tine…în stomac…
El arată bine…Dar e sănătos?
Arată bine pentru că e fotografiat bine…nu pentru că miroase bine, neapărat…
El e mare…dar când îl strângi în mână se face…20 % din imagine.
Tu cumperi…80% imagine și 20 % ceva, care nu știi dacă e bun sau nu…Vei vomita după?
Cine l-a făcut?
Cine a prăjit pâinea?
Sunt roșii cu gust…sau fără?
Și brânza topită cine a făcut-o?
A trecut peste ea…vreun șoarece? Nici măcar unul?!
Carnea nu arată bine. E făcută din ce?
De către cine?
Ai curaj să mănânci…orice?!
O foaie de salată…și o altă bucată de pâine.
De ce merită acest amestec…niște fotografii mari, frumoase și foarte scumpe, pe peretele unui bloc?
Pentru că nu merită!
Pentru detalii…
În primul rând trebuie să observăm că transcendența Tatălui (forma stelată din partea de sus a icoanei) și a Duhului (sub forma porumbelului, Care vine în Fiul de la Tatăl) e în culoare închisă.
Întuneric fără margini = transcendența lui Dumnezeu, de necuprinsul ființei Preasfintei Treimi.
Toată ambianța icoanei e în galben, e plină de slava lui Dumnezeu.
Ambele capete muntoase sunt ca niște flăcări spre cer și apa dintre ele, în care Domnul se botează, e ca o strâmtoare. E calea cea strâmtă, pe care nu se calcă oricum…
Cu frică, robul (Sfântul Ioan Botezătorul) atinge creștetul Stăpânului. Sfântul Ioan e ascetic, e în acțiune, e plin de dinamism. Nimic nu stă, nu e încremenit în icoana aceasta.
Fiul Se botează de la Ioan dar El e în acțiune, pentru că voia Sa e voia Tatălui și a Duhului, e una cu a Lor. E plin de dor pentru mântuirea noastră.
În jurul coapselor Domnului e culoarea roșu…pentru că El e spre moarte, spre moartea de bunăvoie.
Acest lucru spune Ioan: Acesta e Mielul lui Dumnezeu…despre care profețise Isaia în Is. 53.
Patru Îngeri slujesc Domnului: unul privește către Domnul, altul către Tatăl și Duhul, al treilea către al patrulea iar al patrulea către Domnul, pentru că de la Tatăl, prin Fiul întru Duhul se desăvârșește întreaga iconomie a mântuirii oamenilor.
Priviri comunionale și iubitoare. Privirea e în comuniune, arată comuniunea. Când întorci capul de la fața lui Dumnezeu, când nu mai privești către El atunci…ești singur, ești în afara comuniunii, a vieții, a veșniciei.
Apa e închisă, pentru că e plină de har. E plină de transcendență. Ea ne duce de pe pământ la cer pentru că e Botezul nostru.
Un om căzut, cu aripi negre, în partea stângă, în modul cum privim spre icoană și el e…plin de roșu, de sângele lui Hristos, pentru că prin sângele Lui avem Botez și mântuire…pentru ca, în partea dreaptă, să îl avem pe șarpele cel vechi, pe Satana plin de sângele Mielului, legat, rușinat, abia răsuflând…
Adică vreți să vorbiți despre soteriologie? Vorbiți despre Hristos!
Vreți să vedeți cine sunteți? Raportați-vă la Hristos, Dumnezeu și om.
Vreți să vorbiți despre demonologie? Demonologia ține de hristologie, ține de ce a făcut Hristos pentru noi, care include și coborârea Sa în Iad.
Sub Sfântul Ioan e iconizat copacul…și securea care stă la rădăcina copacului. Cine e copacul? Omul, orice om. Iar copacul care nu face roade…e tăiat. E tăiat cu securea, adică moare, îl înghite Iadul.
În fresca Judecății Domnului, Iadul e ca o ditamai dihanie, un monstru cu gura mare, care tinde să înghită tot.
Aici, diavolul cel încuibat în apă e umilit, e dezarmat. Stă ca o fâță la mal, ca un mic pește, ca un slab răpitor, pe sub mal.
În centrul apei, adică al lumii, a venit singura Persoană, Care a personalizat umanitatea până la gradul cel mai de sus: Hristos, Dumnzeu și om. El e centrul lumii și al istoriei, pentru că Dumnezeu e centrul veșniciei și al existenței.
Din El vin toate și…în El, numai în El, întregul cosmos se poate odihni.
Teofania Domnului. Revelarea lui Dumnezeu, a Celui care a luat chip de om, Care a devenit față pentru a privi pe om în față, de la proximă intimitate trupească și sufletească.
Și Cel care S-a făcut ca noi, afară de păcat…Se botează pentru noi, ca să facă din inima noastră de piatră…o inimă de carne, o inimă care să plângă, să se bucure, să se minuneze și nu să stea nefolositoare.
Botezul Domnului ne spune că suntem plin de apa harului, că suntem cu Dumnezeu și că trebuie să lucrăm cu multă însuflețire, cu multă dragoste, cu multă deșertare de sine în via Domnului.
El e cu noi și nimeni împotriva noastră!
