Zi: 10 ianuarie 2010

Au înnegrit,
multicolor,
multele vorbe aruncate de mulții maidanezi,
din spatele unei democrații risipite caduc
în toată Europa.

Politica, fistichie,
ucide gura alegătorului.

Alegătorul,
plictisit de atâta prostire,
mugește în fața salariului
și tace ca peștele de Nicaragua.

Moare presa,
zise el, vocea cu autoritate,
credibilă.

Se mută pe online
și mirosul de foaie va deveni
ca mirosul filatelic.

Îi dau dreptate!

Până atunci unii se injectează,
de zor,
cu regula celui un i,
a celor doi i
sau 3 de i,
de parcă poezia cu 13 de i
e mai pudică decât cea fără niciun i.

Onlineul nu e fată mare,
ci fată mică!

Fetele mici cred
în orice basm.

Olineul de România
merge în basme,
pentru că fetele mari
se feresc de tot felul de apucați,
care le pot lăsa gravide.

Părintele Nicolae de la Valea Plopului
tocmai astfel de copii are acolo:
pe care nu îi dorește nicio
barză,
nicio casă,
nicio masă.

De aceea vrem să punem România
în cărți.

Să scriem cărți despre cum se moare
și se zbenguie neuronii în România.

O, România mea,
cât de ortodoxă mai ești tu,
adică de normală la cap,
când au făcut tot felul de tot felul din tine
o aglomerație de interese meschine?

Și caprele fac parte din
România.

Chiar și poluarea,
aceasta foarte proteică
sau șobolanii,
firele de iarbă din România…
fac parte și din Europa.

Iar noi
plecăm din România în Europa și din
Europa în România
cu delirul la noi,
că doar o să apucăm ziua,
când or să se ieftinească cu 70%
prețurile în supermarket
și o să dăm năvală,
unii peste alții,
ca să luăm un computer,
un aspirator
și un mixer…
măcar un mixer…

Și ce să mixăm cu…un mixer?!

Mai bine ne luăm două mixere,
patru televizoare,
al 6-lea pentru baie,
ca să prindem telenovela aia
japoneză,
de pe TVR 1,
tocmai când se termină;
și 10 mașini,
nou nouțe,
pe care nu o să le folosim,
pentru că nu avem nevoie de ele.

– Da, domnule, știu,
gutuile se coc,
în ciuda acelui ceva tare
și a acidității lor,
toamna,
numai că,
dacă stau la geam
se mai coc…
și iarna!

Iar eu le mănânc iarna,
până primăvara!…

Da, le mănânc încet,
cu economie,
până la adânci
bătrâneți.

Și apoi…desigur,
mor!

În vremea când copiii, care învățau carte, scriau cu stiloul…aveau nevoie de sugativă. Adică de un absorbant…pentru cerneală,  de culoare albă (?!), pentru că cerneala putea să îți cadă pe bancă, pe mâini, pe nas, pe contul din bancă, pe casă, sub dulap, pe masă, sub masă, pe lângă scaun, în farfuria cu ghiocei, în coșul cu lemne, în coșul cu prune, în alimentară…

Însă povestea nu are final…pentru că nu mai există sugativă.

Abandonul școlar a crescut în așa fel, încât 2 din 10 copii români nu mai vor alfabetizare…ci vor ierbizare.

Vor să trăiască ca iarba: fără retușuri.

Dar omul om e plin de dorința de a fi o sugativă. De a suge orice idee, de a suge orice nor, orice film, orice articol…și de a-l pune la el în minte. Din minte cade în inimă.

Și ce îți cade la inimă e bun căzut.

Cerneala era albastră…

Și era chinezească…

Și uneori îți cădea pe penar, pe caiete, prin ghiozdan, pe mâini, îți sărea pe obraz, ca o nerușinată…și trebuia să te speli.

Important e, ca în comunicare, să pui virgule.

E foarte important!