Poemul celor 4 pentru cei mulți

Sufeream de prea multă
luciditate,
de atenția la pisic, la antenă,
la vrabie.

Sufeream de adevăr:
aveam prea mult.

Ofticam cu prezența lui,
a adevărului,
corcodușii,
duzii,
fermoarele…

Cine e de vină?, ai țipat tu…

În orice caz,
s-a lăsat în jurul nostru,
prozaic,
un muget de viscol,
care ne-a spus toată iarna/ ura? din inimile
tuturor.

ca să ne îmbrăcăm în ea…

În ce?!

În pleoapa groasă
de lehamite
a unei pisici cu fermoar,
cu nopți nedormite
și deșirate poetic.

care încerci să
mă faci un
pic de uitare.

Da, ți-am citit
poemele cu interes,
cu un interes necunoscut
pentru un necunoscut.

Multe detalii le-am consimțit,
le-am înțeles,
atâta timp cât
poezia e o respirație
cunoscută
de către cei care stau aproape…
de cuvinte.

Nu fugi însă!

Nu deveni un user
care pari loser,
atâta timp cât cuvintele
tale te poartă
spre noi…
ca pe un vânt plăcut,
cu vârsta ta,
cu nedumeririle
și iubirile tale…

Aș vrea să-mi spui:

e prietenia dintre mine
și tine.

Pentru că nu e rău că suntem…
ci e rău
când suntem două grame
de uitare,
o tonă de nesimțire,
și încă un miliar de
stele căzătoare.

Apasă te rog pe buton!

Vreau o gură de aer
în care arta să
aibă miros
de cafea autentică,
tare,
în orice dimineață…

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *