Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Zi: 12 ianuarie 2010

La kilometrul 49 de la asfințitul soarelui

…pe o bancă din pluș, tapetată cu țiglă, stă un gând. Un gând posac: nu mai e ca înainteși mai rău e… ca și când nu va mai fi bine. Cu siguranță că frazele, dacă nu se schimbă ceva…vor deveni la fel ca și cărțile: prăfuite.

Se uită în ochii tăi și nu mai înțeleg.

Nu te mai înțeleg…

Ți-e milă de prostia lor, care crește ca iarba.

Ce vom face peste 10 ani, dacă copiii noștri vorbesc…deja…în imagini, în gesturi…și nu mai pot să țină cuvintele pe buze?

Ce fel de tâlhării, și de mânării, și de fraude electorale, penale,generale, arhistatale, internaționale, vor fi?

Mi-e frică să mai râd. Mi-e o teamă teribilă de râsul…care devine realitate.

La kilometrul 50 de la asfințitul soarelui…poate fi o beznă, lată ca verbul la medio-pasiv.

Cateheza a 2-a

Auzim pe Domnul că ne spune:
Eu sunt Lumina lumii (In. 8, 12)!

Nu spune așa,
iubiții mei?…

Ba da!
Cu siguranță așa spune…

Însă El nu e un bec aprins,
nu e soarele de pe cer,
nu e un Înger…
ci El e Creatorul tuturor
și lumina Sa depășește
orice lumină pe care noi
o cunoaștem.

Însă El pune semnul de egalitate
între Sine și lumina lumii,
a creației Sale,
pentru că adevărata lumină,
sfințitoare,
îndumnezeitoare,
este slava Sa,
care se revarsă din Sine.

El este lumina noastră adevărată,
pentru că lumina se revarsă, din Sine,
în întreg cosmosul.

Iar cosmosul, adică
întreaga Sa creație,
este ceea ce El a făcut
cu bună înfățișare,
ceea ce El a împodobit.

Și nici nu se putea altfel,
atâta timp cât El este Frumusețea desăvârșită,
Înțelepciunea desăvârșită,
Bunătatea mult prea duioasă,
Tatăl nostru Cel din ceruri,
Care ne vede frumoși
pentru că ne dorește pe toți
plini de slava Sa.

Și noi venim
la Dumnezeiasca Biserică
cu lumânări
în mână
și cu tămâie
și cu prinoase
pentru Dumnezeiască Jertfă.

Pentru că Îi aducem Lui,
Luminii noastre,
bucuria inimii noastre,
care e stălucirea slavei Lui
în noi.

Noi suntem bucuroși
pentru că El ne umple de bucuria Sa,
de revărsarea Sa de bucurie.

Și lumina lumânării,
deși iese dintr-un fitil
și din ceară,
ne indică
ceva mai presus de
materiile din care provin,
atâta timp cât
nici ceara nu e froc
și nici fitilul,
ața nu strălucește.

Însă când aprindem lumânarea
ea este expresia
strălucirii lui Dumnezeu din noi,
a luminii Lui în noi,
care, deși nu ne arde,
ea luminează persoana noastră
și, deși nu mulți o văd,
lumina din noi e ca o mireasmă,
ca un parfum de tămâie
aprinsă,
întru care noi strigăm: Avva!
Părinte!

Pentru că noi Îi aducem pe ale Sale
din cele pe care El ni le dă
și noi I le returnăm cu bucurie,
cu smerenie,
cu fiască
evlavie.

Și pâinea
și vinul nostru,
cumpărate de la supermarket
sau făcute în casă,
devin,
prin pogorârea slavei Sale
Trupul Său Cel Prea Sfânt
și Dumnezeiescul Său Sânge,
Jertfă nesângeroasă
dar îndumnezeitoare
pentru noi.

Și ceea ce ne îndumnezeiește
ne și luminează.

Cum apa cea preasfântă, apa Botezului nostru
sau Dumnezeiasca apă de la Bobotează,
sfințită prin lumina Sa,
ne umple pe noi de lumină,
ne face case personale,
ființiale ale Stăpânului.

Și noi vedem și simțim
cum ceea ce se vede
se sfințește
prin ceea ce nu se vede.

Și cum ceea ce nu se vede
de către toți,
slava Sa,
e lumina care luminează lumea,
care îl luminează
pe tot omul care vine,
prin naștere,
în această lume,
și se înscrie, astfel,
în umanitate.

Pentru că El a luat firea noastră
și de aceea, Hristos Dumnezeu,
ne-a dat nouă ca prin
simboluri sfinte
și prin sfinte lucrări,
prin slujbe îndumnezeitoare,
să țineam trează între noi
bucuria de El,
Dumnezeu și om
și să vedem prin cele
care se văd
slava Împărăției celei ce va să vină.

De aceea vedem lumânări,
multe lumini aprinse,
pentru vii și adormiți,
în Bisericile și cimitirele noastre,
căci toți sunt vii la Domnul,
pentru ca să spună,
cu glas mare: Nu v-am uitat!
Sunteți vii în inimile noastre!

Pentru că moartea
nu începe odată cu moartea,
ci odată cu uitarea.

De aceea Îl rugăm pe Dumnezeul nostru treimic,
la fiecare parastas: Doamne, pomenește-i veșnic,
amintește-Ți veșnic de cei de care și noi ne amintim!
adică:
Veșnică pomenire!

Veșnică să fie pomenirea noastră
și a voastră
înaintea Domnului!

Veșnică să fie viața noastră,
adică întru bucuria Sa,
pentru că există o veșnicie cu bucurie
și o veșnicie cu chin,
tocmai pentru că există
Rai și Iad,
Sfinți și păcătoși.

Și tocmai pentru că există lumină
și există, în același timp,
voință liberă,
voi înșivă,
dragii mei,
vă ștampilați nu numai viitorul de aici,
ci și viitorul vostru veșnic!

Da, viitorul sună bine
numai pentru unii!

Și acel viitor e în mâna Domnului,
dacă vă alipiți de Lumină,
ca să fiți fiii Luminii.

Amin!

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno