Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Zi: 15 ianuarie 2010

Penibilul ca adjectiv

Când ai un blog prost…nu e de vină blogul, my little child! Niciodată nu e de vină el, săracu’, ci tu, că nu te retragi cu totul! A nu te retrage te face să fii și mai penibil, extenuant de penibil, într-atât de penibil, încât penibilul devine mai adjectiv decât adjectivul.

Penibilul devine adverb…când nu simți că ești de cacao. Dacă ai făcut un blog, ai plecat, ca un penibil și apoi ai făcut altul, tot ca un penibil, pe care scrii tot la fel de penibil…nu e de vină că adjectivul e penibil sau că penibilul e adjectiv.

Nu ești pentru asta, pentru că tu nu gândești! Când nu gândești, nici nu scrii! Pentru că, ca să scrii (formulă expresivă)…trebuie să gândești mult, în exces…ca, din 10 subiecte să faci unul și dintr-o mie de subiecte să faci o aspirație spre inteligență.

Nu, nu te citesc cu interes!

Nu m-am arătat niciodată interesat…decât din malițiozitate.

A nu se confunda un comentariu negativ sau un gest de curtoazie…cu o stemă valorică, pe care ți-am pus-o pe frunte.

Penibilul nu poate fi valoric, micul meu ofticat!

Penibilul e derizoriul la el acasă.

Orice temă pe care o accesezi, de bună sau de rea credință…e penibilă…pentru că nu ai niciun sens, niciun scop, niciun targhet.

Totul e la tine pe blog ca scuipatul de semințe în tren: ca să treacă timpul.

De aceea penibilul a zăbovit, din prima, la tine pe blog…și acolo va și rămâne.

Matematica superioară a interviului

Proiectul cartea-interviu de aici a devenit Cuvinte cu amândouă mâinile, adică generoase…și are, până acum, fix 38 de pagini. E scrisă cu 4 persoane (eu întreb patru persoane în același timp…despre lucruri diferite, fiecare interviu fiind o poveste în sine), dintre care una a abdicat astăzi de la proiect… și interviul va rămâne, așa cum e, pe sfertuleț…în carte.

Din 4…3, pentru un proiect gratuit, la care nu au venit aduși de la spate…ci pentru că s-au crezut capabili de dialog, de comunicare. Și, pentru aceasta mă bucur…pentru că e o mână întinsă celui care vrea să se prezinte…adică celor care sunt intervievați.

Intervievatorul pune în evidență pe intervievați și nu invers.

Însă, privind modul în care se petrec lucrurile…vreau să punctez unele lucruri, de recuzită internă ale unui interviu real…și nu aranjat.

Interviul nu e un macheaj…ci un demacheant: te arată așa cum ești. Dacă vrei să te fardezi…ți se văd ridurile.

El nu e confortabil.

Întrebările nu sunt gloanțe trase de pufanii veniți la armată, adică aiurea, pe lângă poligon…ci ele ating ținta.

Întrebările mele sunt punct ochit, punct lovit…și, dacă cei 4, rămași 3, vor să mă ducă undeva…eu trebuie să îi aduc…unde vreau eu: adică la o panoramare de sine, la ceea ce sunt ei…și nu la ceea ce vor ei să îmi arate.

Niciodată întrebările, oricare ar fi ele, nu sunt rele, nu sunt arțăgoase, nu sunt mândre, nu sunt insinuante…ci sunt clarificatoare.

Clarificatoare de sine.

Dacă nu știi să răspunzi…spune că nu știi. E cel mai onest.

Dacă nu te simți pe picioarele tale în fața altuia…nu o da la cotit: renunță! Se va vedea că nu ai fost în stare de dialog…post factum.

Cartea noastră nu e un dialog față către față…ci prin email. Eu trimit întrebarea…tu stai o oră, două, o zi, două…și apoi dai răspunsul. Adică e pe premiza: sună un prieten, întreabă-ți cățelul, mama ta ce părere are, dai un search pe net, citește o carte…

Ai timp să gândești, să scrii, să corectezi textul.

Poți să pui poze.

Dacă nu îți iese cu scrisul, cartea poate avea și auxiliare video și audio.

Înregistrează-te vorbind, dacă crezi că e mai bine!

Fă un clip cu tine!

Interviurile mele țin cont de persoană. Sunt personalizate.

Nu fac rabat de la principii.

Nu sunt frate cu tine…când minți și nici când te ascunzi.

Dacă e să vorbim…atunci să vorbim și cei care  ne vor citi vor vedea ce și cum.

Logica internă a interviurilor mele e o matematică superioară. Dacă crezi că mă păcălești, am să îți dovedesc că  m-am lăsat să mă fentezi până la un moment dat.

Când prinzi pești…acul se prinde de buza somnului, mai lași lanseta să curgă…îl mai tragi la mal, intri în apă după el, vezi dacă intră în postrovol, faci tot felul de manevre…și apoi, într-un târziu, interviul se termină.

Dacă ți se pare, la final, că nu ai ieșit bine, că te-ai grăbit, că trebuia să zici una și ai zis alta…ai avut tot timpul…și atât ai putut!

Nu poți mai mult…pentru că nu ești mai mult!

La fel e și cu fotografia: nu poți să arăți alb la față în poză dacă ești tuciuriu sau nu poți să arăți cu mustăți…dacă nu le ai.

Adică nu aranjăm…ci descoperim oamenii!

Și fiecare poate spune cât vrea, când vrea și cum vrea despre sine…însă nu trebuie să ne oblige să îl credem fără probe.

Tocmai de aceea…există întrebări în care îl lași pe om să se spună, cum vrea el și întrebări în care îl somezi să fie așa cum a zis înainte, cu gentilețe, cu atenție, cu bun simț.

Interviurile mele sunt o matematică superioară…pentru că cer logică interioară. Când minți, exagerezi, te supraapreciezi…ești detectat imediat. Un virus a intrat în interviu!

Ce faci când…nu mai ai ce face?: aceasta e întrebarea celor care știu să meargă până la capăt.

Și, sper, ca măcar unul sau toți trei sau alți 10 să meargă până la capăt…adică să îmi demonstreze că știu să comunice, că au ce comunica și că sunt coerenți cu ei înșiși…sau că recunosc că nu prea gândesc, așa sunt ei, că au și ei niște calități…dar nu pe toate de pe fața pământului.

Pentru că interviul e o cunoaștere și o recunoaștere de sine în același timp.

Cum promovarea lui Office 2010 devine film

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=VUawhjxLS2I]

Îmbinând filmul cu wrestlingul, reclama cu mondializarea, Wordul cu fontul, femeia apetisantă cu…excelența (?!)…Office 2010, din vedetă beta devine…noua părticică din scrisul nostru, dându-i pa lui 2007. Cred că e o idee bună…chiar dacă nu spune nimic despre Office 2010.

Personal mi-a plăcut și 2010 beta, cât și finalul…tocmai pentru că se reîntoarce la utilități mai vechi, devine mai stabil și conexează tot mai multe departamente de editare.

La 160 de ani de Eminescu

Aici, pentru a asculta și a downloada.

Podcastul are 29. 40 minute.

Un podcast memorialistic, format din articolul de aici al Prof. Dr. Dr. Răzvan Ionescu și vocea și comentariile noastre.

Predică la duminica a 32-a după Rusalii (2010)

Aici pentru a asculta și a downloada.

Predica noastră, în format audio, are 1. 05. 13 minute.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno