A se vedea

Pe principiul Ana are mere, copilul e lăsat să picteze cu o naivitate profundă, despre păpușa care îi place, despre părinții lui, despre eroii din desenul animat, despre personalitatea lui în creștere. Și te pune medicul să desenzi…tu desenzi toți monștri…și el se îngrozește.

– Doamnă, Alina, fetița dv., are mari probleme…pentru că are tendințe de autoflagelare!

– Cum așa, domnule doctor, pentru că noi o creștem în condițiile cele mai curate, cele mai spațioase, cele mai igienice?!

– Aici nu e vorba de igienă doamnă…ci de sufletul ei, de mentalul ei, care a luat-o, de pe acum, razna. A pictat o păpușă, care seamănă cu dv. și căreia i-a înfipt nu știu câte ace în ea și apoi…a aruncat-o în foc. Are o aversiune mascată față de dv. De ce?!

Mama vine acasă numai un plâns. De ce? Cum?

Însă nu își pune problema că fata e nebotezată, că stă într-un mediu toxic, mereu, plin de opulența casei, de toate condițiile…de televizor, computer…și nu are contact cu realitatea. Adică cu omul de pe stradă, cu moartea, cu sărăcia, cu vrejul de fasole, cu cipercuțe, rățuște, iarbă verde, multă iarbă verde…

În picturile de deasupra e o lume foarte pestriță, e o lume de new age. Naivul, copilul, își dectează modelele… Și modelele lui sunt toate razna. Sunt șușchii.

Ana are mere e nu numai un principiu pedagogic ci și unul duhovnicesc.

Dacă vine la mănăstire sau dacă vine să se spovedească la tine, ca duhovnic, nu îi pune toată biblioteca Sfântului Sinod în cap…ci vorbește-i după mintea lui, că altfel o ia razna!

Ia-o cu binișorul.

Întreabă-l despre el. Despre ce face. Cu ce își muncește creierii toată ziua. Dacă e unul citit, unul sensibil, suflet de artist…nu fii bădăran cu el, ci ultrasensibil!

Dacă e, din contră, bădăran din fire, că nu a avut cine să i-o spună, cum că mucii nu se aruncă pe Sfintele Icoane și nici rujul, când vine la Biserică, fii așa, puțin ca el: taie-i macaroana…cu atenție!

Pentru că pe noi ne interesează în Ana are mere, de la ușor la complex, de la bine la mai bine, de la foarte bine la extra bine de…tact.

Copilul, creștinul, monahul…care nu știu prea multe…când vin la tine nu știu cum să te abordeze. Mai calcă strâmb, că asta e. Tu trebuie să ai tact, prea…tact pedagogic, pastoral, părintesc.

Dacă e bine intenționat, chiar dacă nu ochește el tactul tău din prima, mai pe îndelete se prinde, că la tine orice vorbă, orice virgulă, orice ocheadă, e o logică, o logică tare, puternică, de sus…și nu de jos, duhovnicească.

Însă trebuie să îl iei din prima cum trebuie…ca să crească ca paltinul. Și ca paltinul nu înseamnă că nu o să mai facă păcate, pentru că tu, duhovnicul lui, l-ai atenționat o dată și de o mie de ori. Ci, ca paltinul înseamnă că are conștiința că răul pe care îl face e al lui…și nu al altuia. Și e responsabil.

Și, pe omul responsabil, care se spovedește el de toate, fără să îl mai întrebi tu, nu îl mai dădăcești cu păcate, cu metanii, cu ce trebuie să facă, că știe asta… ci lui îi arăți că ești duhovnic și nu un papă lapte. Adică îi arăți că știi, că ești, că poți, că înțelegi, că te sforțezi din toate puterile…

Ana are mere…și naivitatea care toarnă adevăruri.

Fata cu o mamă…arsă pe foaie.

Fata fără contacte cu realitatea.

Și duhovnicul care crește…paltini și nu roboței, după chipul și asemănarea sa.

Did you like this? Share it: