Ieri sau alaltăieri dimineață am fost uimit, la modul bucuros, de prezența părintelui Igor din Macedonia. Și-a făcut cont pe Picassa și, în mod timid, a pus câte o fotografie, două, în mai multe foldere, ca să văd viitorul… ce vrea să facă.

Însă în loc să se ducă la macedonenii lui, la bulgarii, la grecii, la americanii, la arabii ortodocși…primul prieten al lui din Picassa…am fost eu.

Acum, se vede treaba…că, cumva, nu e o întâmplare. Nu sunt singurul care am fotografii în Picassa. Iar eu în conturile, cele 3, de acolo, am fotografii reprezentative de la toți pe care îi vizitez, îi aflu, îi știu cumva…și nu personale, în mod neapărat.

Foarte puține sunt personale. Celelalte nu sunt furate (cum prost interpretează blogărul, care nu știe diferența între curtoazie și mârlănie) ci sunt preluate la noi…pentru a arăta, că nu ne mușcă nicio fotografie și nici nu ne temem să punem fotografiile unele lângă altele…că ele sunt fete cuminți…și nu ipocrite, și se înțeleg reciproc

Mai greu cu oamenii de pe ele…

Însă părintele Igor a venit la noi…pentru că ne știe. Noi nu îl știm. Însă Sfinția sa ne știe.

De unde ne știe? De la nivel online…

Și am apreciat și apreciez enorm de mult asta, când nu ești ipocrit, când nu te faci că nu ne vezi, pentru că nici noi nu ne facem că nu îi vedem, pe puținii care creează online, de pe lumea asta, ortodocși sau nu.

Ăia puțin…știu ce fac. Restul…sunt la plajă…după scoici și mure.

Astă seară primesc de știre că a pus, că a pus fotografii noi.

Și fotografiile, cu pictura veche și deteriorată a acestei Mănăstiri macedonene, și celelalte lucruri adăugate de părintele Igor mi-au spus că nu a greșit, nu a greșit destinatarul lor, dacă din miliarde de oameni de pe lumea asta, m-a ales tocmai pe mine…care mor după oameni profunzi, sensibili, de bun simț, care au tone de binecuvântări, adică de daruri în viața și în casa lor, dar mai le dau și altora.

Dacă mă știa…înseamnă că mă citește. Dacă mă citește înseamnă că o să se bucure. O să se bucure că am remarcat că a știut să mă bucure la modul sublim.

Mulțumesc frumos, Părinte Igor!

În țara mea nu am bucuria să fiu văzut așa de bine…cum sunt văzut din Macedonia!

Se pare că teologii români, care scot capul mai mult decât se cuvine, primesc Doctor Honoris Causa, prima dată la Tesalonic, și, pe patul morții, la București. Poate că la Sfinția voastră e altfel!

Noi v-am remarcat, doar prin poză și prin gest…Părinte Igor, tot la fel de mult, ca dv. pe noi!

Să fiți sigur de asta!

Did you like this? Share it: