Teologie pentru azi

O platformă ortodoxă pentru o reală postmodernitate

Zi: 17 ianuarie 2010

Când munca ta ajunge la cititorul care e apt să înțeleagă…

se întâmplă ca aici. Un lucru care ne-a bucurat foarte mult. Toată binecuvântarea din partea noastră, domnișoară Laura Ana-Maria Bostan!

Comentariul e în HI5 și aici e contul ei.

Puncte de confluență

În lumea onlineului…ortodocșii anonimi, ca și alcoolicii anonimi sau dependenții de droguri anonimi…nu sunt singuri.

Alături de ei stau ziaristul anonim, criticul de carte anonim, publicitarul anonim, politicianul anonim, profesorul anonim, baptistul anonim, mormonul anonim, satanistul anonim, flecarul anonim, homosexualul anonim, parașuta anonimă, criminalul cu Facebook, dilărul de droguri cu Twitter, ghicitoarea în cositor afumat cu sait etc.

Onlineul e populat de creatori de online cu CV sau de grupuri și organizații cu nume, cu adresă, cu sediu și…restul cu anonimi. Și anonimii își dau mână cu mână iar ceilalți își dau și ei mână cu mână.

Nu cred că îi place cuiva, ca el să scrie, să fie serios cu munca lui, el să aibă CV-ul la vedere și să vină un anonim și să se tragă de șireturi cu el.

Și nu cred în comentatorii fără nume…care sunt serioși.

Dacă ești serios…trebuie să fii reperabil. Vii și spui: Da, domnule dragă, eu sunt Maricica Gheorghe din Urlați, sunt în clasa a 12-a, o să dau BAC-ul, am căutat pe net și am găsit la dv. despre Eminescu și Lucian Blaga și mi-a plăcut. Vă mulțumesc frumos!

Cine vrea să comunice…își dă numele. Cine vrea să comunice, zic și nu cine vrea să bârfească sau să se dea de vedetă anonimă.

Dacă vreți anonimie duceți-vă în fața unui perete și vorbiți cu el!

Așteptați până vă răspunde…că nu se poate să nu vă răspundă peretele.

Stați și așteptați!

Sigur o să vă șoptească ceva un perete alb.

Anonimii vorbesc…anonimii ascultă

Mai întâi poze de bloguri ortodoxefără autori (paradoxal, nu?!)

Anonimii care vorbesc sunt: „frați mireni oarecare”, „o mamă cu trei copii”, „prigoana împotriva creștinilor”, „Simona P.”, capra cu trei iezi, nicu alifantis generația a 5-a, partidul muncitoresc român, Avatar, duminica în familie, clubul liber schimbătorilor de amulete, bicicliștii din sud-estul Europei etc.

Despre ce scriu ei: despre Ortodoxie, masonerie, patriarhi, monahi, ozeneuri, păcate, emoții de tot felul…

Unde îi poți găsi pe anonimii ortodocși care vorbesc? La nivel online.

Ce studii au ei, cât de sfinți sunt, cum de le știu pe toate, cum de sunt atât de înapoiați pentru lumea de astăzi, cum de nu își dau seama că a fi dus cu sorcova…nu înseamnă a fi Sfânt Mărturisitor? N-avem pe cine întreba aceste lucruri, pentru că ei nu există oficial. Ei sunt vorbitorii, stafiile care nu există…dar vorbesc.

Cine sunt cei care ascultă, comentatorii? marcela, guriță, mărturisitorul teofil, marele teolog, împotrivă, jos patriarhul, 666, cipuri electronice, obscurantistul de la spații verzi.

Ce e de făcut?

Să nu-i mai vizitați!

De ce?

Pentru că nu există! Și nu există cu față…pentru că au interese neserioase, vă propun marfă stricată, Ortodoxie învățată după ureche și  copy paste.

Cine îi împușcă, dacă spun cine sunt?Nimeni!

De ce nu ne spun cine sunt? De ce nu își afișează poza și CV-ul? Pentru că știu că atunci când ar deveni vizibili ar fi niște indivizi fără nimic de spus, fără nicio personalitate, fără studii și fără duhovnicie.

Nu își asumă ceea ce scriu…pentru că le e rușine cu cine sunt.

Nu își asumă ceea ce scriu cu numele lor…pentru că nu au o gândire și o experiență proprie.

Sunt niște luzări de nota 1o!

Sunt mai penibili ca penibilul.

Dacă vrea vreunul să mă contrazică dintre cei vizați și toți ceilalți, care sunt în cârdășie cu ei…să îmi trimită ultimele cărți pe care le-au scris, ei, de la ei…și ultimele cărți pe care le-au citit și le-au conspectat!

O va face vreunul?

Nu!

De ce?

Pentru că nu sunt decât niște bieți paraziți ai Ortodoxiei, care nu o ajută…ci o calcă în picioare!

„Știm despre tine mai mult decât îți poți imagina”?!!!!

Aseară am văzut un film (ca să adorm…), în care a apărut replica de față.

El, care a jucat în Nașu’, îi spune lui, care juca pe travestitul (doi actori celebri americani):

– Nici nu îți imaginezi cât de mult te urăsc!

La care travestitul îi spune:

– Baby, nici nu îți dai seama ce înseamnă pentru mine a-mi imagina că urăsc!

Când un pastor atât de respectabil și prob, ca Marius Cruceru, face o astfel de afirmație, ți se aprind becuri roșii în cap și începi să te…autointeroghezi:

1. Are cultul baptist din România…serviciu propriu de urmărire, combatere și anihilare, a celor care nu stau la…evanghelizare?

2. Marius Cruceru are viață dublă? Poate fi asasin plătit, un rachet moldovean, care îți ia glanda ca Rambo 6?

3. A angajat urmăritori, agenți secreți, mafioți, ca să vadă ce vorbesc, cu cine, de câte ori?…

4. Voi muri?!!!!!!!!!!

– O, nu, iartă-mă, Marius Cruceru (asta e o replică de film, holywoodiană), pentru că sunt încă tânăr!!!! Te rog, pentru conștiința ta de creștin prob și teluric, adânc angajat în pacea și bunăstarea lumii: te rog, nu mă omorî cu zile!

Deci eu am început să îmi imaginez, despre cum s-ar putea ajunge, ca el să știe despre mine niște lucruri…pe care eu nici nu mi le imaginez că le poate știi.

Acum am o altă problemă, filosofică de această dată: Cât de mare poate fi imaginația mea, de este atât de mică, încât imaginația pastorului Cruceru e mai mare decât imaginația mea și, din acest motiv, el are tot atâtea borcane în zidul meu, care aud, tot, tot ce mișc, ce tremur și…gândesc?

Cum să fac, așadar, să știu și eu ceea ce nici nu-mi imaginez că aș putea să aflu despre Marius Cruceru?

Când a fost ieri sau alaltăieri un articol despre mitropolitul nostru, ortodox, suspicionat de colaboraționism…pastorul Cruceru era exaltant, euforic…a scris imediat despre…cât de mult îi pare rău, că cel pe care el îl stima atât de multa putut

Mai că i-am simțit lacrimile…prin ecranul plat, de cristale, al computerului.

Lacrimi atât de corecte și de indulgente

Și, ca să revin la esența articolului: dacă eu nu îmi pot imagina…câte știe Cruceru despre mine…nu cumva și dumnealui se ocupă cu  ciripitul? Sau cu datul cu ochiul?… Sau cu scrisul de mână?…

Întrebarea mea e legitimă, pentru că, el ne-a scris, că, cităm : Știm despre tine mai mult decât îți poți imagina!

Eu, despre dumnealui, știu numai ce a scris la nivel online…că nu sunt obsedat de dumnealui și nici nu e Sfântul Augustin al Hipponei, să îmi angajez serviciu secret, ca să îl urmărească…ca să aflu ce face și ce gândește…Mai ales, ce scrie…că nu cam scrie…

Însă, frământarea zilei e aceasta: Cât nu îmi pot eu imagina…de nu știu ce știe pastorul Cruceru despre mine?

Cum e să nu te prinzi că cineva te ironizează…

Pe 16. 09. 2009, am vrut să văd…gradul de înțelegere al umorului nostru, de către pastorul Marius Cruceru (în urma a peste 2 ani de ironii de tot felul) și i-am trimis o scrisoare, care, trebuia să pară… o înțelegere latentă între noi doi. Și a ieșit asta:

Rev. Conf. Dr. Marius David Cruceru,

pentru că am văzut, că suspinaţi des şi cu meticulozitate, pentru păcatele trecutului şi, recitiţi, cu inimă îndurerată, articolele genial de dureroase, pe care le-am scris despre dv. (şi pe bună dreptate) vă propunem o înţelegere amiabilă.

Pentru ca să nu mai veniţi tot timpul să le citiţi şi pentru ca, foştii sau viitorii dv. studenţi, să nu le mai tot vadă la noi pe platformă, pentru că nu dă bine (nu?!), ar fi bine să ascultaţi ce vă zic acum.

Ne punem de acord asupra unei sume de bani, pe care o voi primi de la dv., şi noi le ştergem pe toate, cu generozitate, ca şi când, niciodată, nu ar fi fost scrise. Şi apoi, vom avea, o relaţie cordială, ca şi înainte de a vă cunoaşte.

Dv. scăpaţi de un chin în plus (recitirea zilnică a platformei noastre) iar eu, de admiratori neaveniţi.

Ce spuneţi despre propunerea mea?

Nu e nicio glumă, ci un lucru foarte serios!

Vă doresc numai bine.

Acelaşi,

ca întotdeauna.

*

Acum, după cât trebuia el să mă cunoască…sau eu în locul lui, dacă el îmi trimitea așa ceva…îi spuneam: Cum să nu, Reverența voastră, stabilim locul, data, mâncăm o pizza împreună, bem trei beri la țap, undeva…și stabilim contul în care să vă pun banii!

Însă el, complet în afara jocului, fără să sesizeze ironia scrisorii (și mai mă mir de ce nu îmi sunt înțelese scrierile?!), îmi trimite, în aceeași zi, scrisoarea de față, plină de psihologie…dar și de caracter propriu:

Dragi studenți ai Decanului Cruceru Marius!

Profesorul dv. este o somitate de bun simț, de eleganță, plin de psihologie și de curtoazie.

Noi avem un respect inabordabil pentru dumnealui.

Vă rugăm și pe dv. să îl iubiți (la dânsul pe blog, nu aici!), tot la fel de mult ca și noi!

Același,

unul dintre mulți alții.

Ps: Întotdeauna se poate și mai bine…dacă până la această dată nu ai învățat lucrurile elementare.

Nora, soacra și cu vaca

Certuri aranjate la TV. Să vezi ce se petrece, Leano, la: dacă cazi în mâna soacrei! Stai pe fază, că o să ți-o spun cu lux de amănunte.

Lux = lumină,
în limba latină.

Vine soacra mică la soacra mare, camera de luat vederi le vede, ginerele mai are un copil cu alta și cu asta, din curte, are doi, și soacra mare, când o vede pe soacra mică, pe curva aia, pe parașuta aia, începe să dea cu zăpadă în ea, să o drăcuie, să sară la păruială, tinde să îi dea în cap cu sapa, vaca și cu capra.

Televiziunea…printre soacra mică, soacra mare, socrul mare, ginerele cu trei copii și mireasa lăsată cu buza umflată. Ăla mare, gras, de la televiziune, e ca zidul Berlinului între cele două părți, ca să le pună la înțelegere. Dar germanii de pe-o parte dau cu vaca în cap germanilor de pe cealaltă parte. Păruieli, drăcuituri (lăsate să curgă în urechile privitorilor de TV), înjurături (brulate, cenzurate), abia răsuflări, comentarii superacide, că acum, vreme de criză, trebuie să îți mai dai drumul la cuvinte pe undeva.

Și cum televiziunea poporului a fost votată și de președintele României, atunci poporul, la miez de noapte, stă și se belește din ochi la televiziunea poporului și aude ce trebuie să faci, când soacra mică vine pe la soacra mare, și cum trebuie să îți ridici poalele peste cap, cum să te drăcui, cum să te birjărești, că de…școală nu avem prea multă…dar măcar la școala vieții să trecem examenul.

Nu e distractiv?!

Mai vezi și tu cum să-i dai cu vaca în cap lu’ soacra, cum poți să îl strângi de gât pe unul, în direct, la televizor etc.

Eu zic să stați pe linia moartă, că nici nu știți ce pierdeți!

Stresul hiper-auto-referențialității

Ca orice creator de online, care nu se crede singur pe net…citesc RSS-uri. Și, printre alte sute de pachete de informație de la alte bloguri…primesc și de la blogul lui Florin Caragiu din Blogspot, care nu e mare blog (adică nu se scrie mai nimic pe el)  și care a prins gustul, de curând, pentru youtubare…deși autorul e matematician olimpic, teolog, editor de carte religioasă, poet…

De ce m-am abonat, o să întrebați? Din dorința de a cunoaște…pe un om, care spune că are potențe și, pe care, l-am mai văzut…pe ici pe colo…începând cu facultatea. Adică venea la cursuri.

În decembrie 2009, cândva, dacă nu mă înșel, a editat cartea de poeme Sentic, care a devenit obsesia mea când mă uit pe ce a mai scris.

Mai trec două zile: Sentic a fost recenzată. Mai trec alte 3: Sentic a fost prezentată. Alte 9 zile: Sentic a fost plagiată de public în întregime, în sufletul lor, adică au început să gândească ca în Sentic, pentru că ei sunt sentici, senticoși

Vă dați seama ce se petrecea, dacă avea 5 cărți, pe care le rula, ca pe Sentic, într-o săptămână?!

Luni ar fi fost Sentic, pentru că e prima carte.

A doua zi, marți, ar fi fost: O moarte fără ochi: a doua carte.

A treia zi, miercuri: Matematicianul nu e numai creier are și mâini: a 3-a carte de poeme.

Joi: Florile au miros de ipotenuză.

Vineri: Niciodată să nu scrii puțin pe blog…dacă dai speranțe prea mari publicului cititor.

Iar sâmbătă: iarăși Sentic, nemuritorul Sentic, care are o teorie aparte în spate, a fost scris într-un an sau doi ani de zile și a fost prezentat de atâtea ori, încât nu mai vreau să îl văd niciodată…și nici nu îl cumpăr.

Pentru același exces de autoreferențialitate monomană a se vedea un alter ego la nivel online: Kiki Vasilescu. În fiecare filă video amuzantă și cu gust, de foarte multe ori, apare, reapare reclama cărții lui monumentale: Romanul românesc pervers, un alt frate al lui Sentic, care m-a înnebunit de cap, când îl vizionam pe Kiki, alias Cristian Ionuț Vasilescu.

Un sfat de la cititorul vostru de online: nu se vinde cartea, dacă o prezinți de o mie de ori într-o lună! Sunteți amândoi stresanți la culme…nu pentru carte, nu pentru că ați scris cartea, ci pentru că o tot repetați la nesfârșit…pe platforme atât de mici…încât numai aceste două cărți îți sar în ochi. Sunteți la fel de stresanți ca afișele electorale de pe toți stâlpii.

Deci…scrieți mai mult, editați mai mult…așa de multe, încât nu le veți mai știi nici numele…fapt pentru care vă vom știi noi, cititorii, unele nume, ale unor cărți…pentru că se va duce vestea peste mări și țări că sunteți…mari literați.

Powered by WordPress & Theme by Anders Norén

ücretsiz porno