Pe 16. 09. 2009, am vrut să văd…gradul de înțelegere al umorului nostru, de către pastorul Marius Cruceru (în urma a peste 2 ani de ironii de tot felul) și i-am trimis o scrisoare, care, trebuia să pară… o înțelegere latentă între noi doi. Și a ieșit asta:

Rev. Conf. Dr. Marius David Cruceru,

pentru că am văzut, că suspinaţi des şi cu meticulozitate, pentru păcatele trecutului şi, recitiţi, cu inimă îndurerată, articolele genial de dureroase, pe care le-am scris despre dv. (şi pe bună dreptate) vă propunem o înţelegere amiabilă.

Pentru ca să nu mai veniţi tot timpul să le citiţi şi pentru ca, foştii sau viitorii dv. studenţi, să nu le mai tot vadă la noi pe platformă, pentru că nu dă bine (nu?!), ar fi bine să ascultaţi ce vă zic acum.

Ne punem de acord asupra unei sume de bani, pe care o voi primi de la dv., şi noi le ştergem pe toate, cu generozitate, ca şi când, niciodată, nu ar fi fost scrise. Şi apoi, vom avea, o relaţie cordială, ca şi înainte de a vă cunoaşte.

Dv. scăpaţi de un chin în plus (recitirea zilnică a platformei noastre) iar eu, de admiratori neaveniţi.

Ce spuneţi despre propunerea mea?

Nu e nicio glumă, ci un lucru foarte serios!

Vă doresc numai bine.

Acelaşi,

ca întotdeauna.

*

Acum, după cât trebuia el să mă cunoască…sau eu în locul lui, dacă el îmi trimitea așa ceva…îi spuneam: Cum să nu, Reverența voastră, stabilim locul, data, mâncăm o pizza împreună, bem trei beri la țap, undeva…și stabilim contul în care să vă pun banii!

Însă el, complet în afara jocului, fără să sesizeze ironia scrisorii (și mai mă mir de ce nu îmi sunt înțelese scrierile?!), îmi trimite, în aceeași zi, scrisoarea de față, plină de psihologie…dar și de caracter propriu:

Dragi studenți ai Decanului Cruceru Marius!

Profesorul dv. este o somitate de bun simț, de eleganță, plin de psihologie și de curtoazie.

Noi avem un respect inabordabil pentru dumnealui.

Vă rugăm și pe dv. să îl iubiți (la dânsul pe blog, nu aici!), tot la fel de mult ca și noi!

Același,

unul dintre mulți alții.

Ps: Întotdeauna se poate și mai bine…dacă până la această dată nu ai învățat lucrurile elementare.

Did you like this? Share it: