Puncte de confluență

În lumea onlineului…ortodocșii anonimi, ca și alcoolicii anonimi sau dependenții de droguri anonimi…nu sunt singuri.

Alături de ei stau ziaristul anonim, criticul de carte anonim, publicitarul anonim, politicianul anonim, profesorul anonim, baptistul anonim, mormonul anonim, satanistul anonim, flecarul anonim, homosexualul anonim, parașuta anonimă, criminalul cu Facebook, dilărul de droguri cu Twitter, ghicitoarea în cositor afumat cu sait etc.

Onlineul e populat de creatori de online cu CV sau de grupuri și organizații cu nume, cu adresă, cu sediu și…restul cu anonimi. Și anonimii își dau mână cu mână iar ceilalți își dau și ei mână cu mână.

Nu cred că îi place cuiva, ca el să scrie, să fie serios cu munca lui, el să aibă CV-ul la vedere și să vină un anonim și să se tragă de șireturi cu el.

Și nu cred în comentatorii fără nume…care sunt serioși.

Dacă ești serios…trebuie să fii reperabil. Vii și spui: Da, domnule dragă, eu sunt Maricica Gheorghe din Urlați, sunt în clasa a 12-a, o să dau BAC-ul, am căutat pe net și am găsit la dv. despre Eminescu și Lucian Blaga și mi-a plăcut. Vă mulțumesc frumos!

Cine vrea să comunice…își dă numele. Cine vrea să comunice, zic și nu cine vrea să bârfească sau să se dea de vedetă anonimă.

Dacă vreți anonimie duceți-vă în fața unui perete și vorbiți cu el!

Așteptați până vă răspunde…că nu se poate să nu vă răspundă peretele.

Stați și așteptați!

Sigur o să vă șoptească ceva un perete alb.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *