Stresul hiper-auto-referențialității
Ca orice creator de online, care nu se crede singur pe net…citesc RSS-uri. Și, printre alte sute de pachete de informație de la alte bloguri…primesc și de la blogul lui Florin Caragiu din Blogspot, care nu e mare blog (adică nu se scrie mai nimic pe el) și care a prins gustul, de curând, pentru youtubare…deși autorul e matematician olimpic, teolog, editor de carte religioasă, poet…
De ce m-am abonat, o să întrebați? Din dorința de a cunoaște…pe un om, care spune că are potențe și, pe care, l-am mai văzut…pe ici pe colo…începând cu facultatea. Adică venea la cursuri.
În decembrie 2009, cândva, dacă nu mă înșel, a editat cartea de poeme Sentic, care a devenit obsesia mea când mă uit pe ce a mai scris.
Mai trec două zile: Sentic a fost recenzată. Mai trec alte 3: Sentic a fost prezentată. Alte 9 zile: Sentic a fost plagiată de public în întregime, în sufletul lor, adică au început să gândească ca în Sentic, pentru că ei sunt sentici, senticoși…
Vă dați seama ce se petrecea, dacă avea 5 cărți, pe care le rula, ca pe Sentic, într-o săptămână?!
Luni ar fi fost Sentic, pentru că e prima carte.
A doua zi, marți, ar fi fost: O moarte fără ochi: a doua carte.
A treia zi, miercuri: Matematicianul nu e numai creier are și mâini: a 3-a carte de poeme.
Joi: Florile au miros de ipotenuză.
Vineri: Niciodată să nu scrii puțin pe blog…dacă dai speranțe prea mari publicului cititor.
Iar sâmbătă: iarăși Sentic, nemuritorul Sentic, care are o teorie aparte în spate, a fost scris într-un an sau doi ani de zile și a fost prezentat de atâtea ori, încât nu mai vreau să îl văd niciodată…și nici nu îl cumpăr.
Pentru același exces de autoreferențialitate monomană a se vedea un alter ego la nivel online: Kiki Vasilescu. În fiecare filă video amuzantă și cu gust, de foarte multe ori, apare, reapare reclama cărții lui monumentale: Romanul românesc pervers, un alt frate al lui Sentic, care m-a înnebunit de cap, când îl vizionam pe Kiki, alias Cristian Ionuț Vasilescu.
Un sfat de la cititorul vostru de online: nu se vinde cartea, dacă o prezinți de o mie de ori într-o lună! Sunteți amândoi stresanți la culme…nu pentru carte, nu pentru că ați scris cartea, ci pentru că o tot repetați la nesfârșit…pe platforme atât de mici…încât numai aceste două cărți îți sar în ochi. Sunteți la fel de stresanți ca afișele electorale de pe toți stâlpii.
Deci…scrieți mai mult, editați mai mult…așa de multe, încât nu le veți mai știi nici numele…fapt pentru care vă vom știi noi, cititorii, unele nume, ale unor cărți…pentru că se va duce vestea peste mări și țări că sunteți…mari literați.
Părinte Dorin,
Eu doar pun pe blog nişte materiale, ca şi cum aş scrie într-un Jurnal despre ce am mai făcut, atâta tot, nu am nici o intenţie de a agresa sau stresa pe nimeni cu reclama.
Nu ma intereseaza RSS-urile, personal nu ma uit la asa ceva.
E blogul meu, pe el intră, cred, in general, cine e interesat, şi scriu şi despre ce imi place, postez lucruri pe care le-am ascultat sau vizionat, despre activităţile mele, da, mai ales că promovarea editorială si distributia la cărţile de poezie este cvasi nulă în zilele noastre, aşa că nu cred că dau buzna în casă la nimeni cu postările mele.
Cel putin nu am nici cea mai mica intentie. În general, blogurile de cultură postează informaţii de la evenimente.
Îmi pare rău că v-au stresat, fără voia mea, aceste lucruri despre care vorbiţi.
Cum ati face sa fie cunoscuta cat de putin o carte la care ati muncit, dar nu se gaseste mai nicaieri, nu stie nimeni de ea, tirajul fiind si foarte mic?
Eu cred ca este un respect fata de propria munca sa ai grija, cat de putin si discret, de o minima promovare si receptare a lucrarii.
Eu nu consider, iertati-ma, ca prin niste simple postari pe un blog personal se cheama ca fac publicitate agresiva. Nu-mi luati in nume de rau, va rog, aceasta interventie.
cu stima si cele mai bune ganduri,
Florin Caragiu
Domnule coleg, matematician, editor și poet Florin Caragiu,
în viziunea autentică a onlineului, ca să reziști aici sau ca să nu fi ca nuca în perete…trebuie să fii citit.
Unii vă citesc direct, eu vă citesc indirect, prin RSS-uri și aștept de la dv. ceva pe măsura renumelui.
Știți cum e: te duci la academician…vrei să vezi academicianisme. Vrei să te duci la Sfinți…vrei să vezi sfințenie…
Eu (lucru care ar trebui să vă bucure), dintre puținii dv. cititori, sunt un cititor de sute de bloguri, care știu cum se mănâncă peste tot.
Și, m-am abonat că, pe fiecare zi sau de 15 ori pe zi, o să puneți câte un text, de jumate de palmă, ca cel din comentariul de aici, către noi, în care să vorbiți despre relevanța creștină a teoremei lui X, despre proiectele dv., despre o mie de lucruri…pentru care sunteți specializat, nu?!
E biner că s-a publicat Sentic. Felicitările noastre! Dar eu până ați publicat dv. Sentic, de la 1 octombrie 2009 și pînă în ianuarie 2010, am publicat la nivel online…21 de cărți (sunt spre download, pe partea dreaptă, jos), ale mele și ale soției mele, ca să nu mai stric foile patriei și să îi bat pe editori la cap…
Vedeți, disproporția asta mă stresează!
Găina babei face o mărgică…și se laudă cu ea toată ziua.
Dacă aveați relații online (adică de amiciție serioasă: eu vă iubeam pentru că citeam la dv. lucruri extraordinare, în mod curent) vă publicitam imediat cartea.
Așa se face pe aici!
Îmi cer scuze dacă v-a deranjat adevărul brutal al unui cititor al dv.
Eu aș putea să vă spun adevăruri tot la fel de brutale și despre cărțile editate de dv.
Însă…mă plătește cineva pentru asta?!
Vă doresc numai bine!
Și vă rog să-i iubiți, la nebunie, pe ăia care vă indică ce nu le place la dv., decât pe cei care vă adorm conștiința!