Nu știu să glumesc! Nu am simțul umorului…

Chiar și de amorul artei…nu nimeresc deloc, momentul în care…se poate râde cuinteres.

Eu râd fără interes. Deci nu îmi iese niciun șfant…din râs…

La unii le iese râsul imediat. Râd numai în fața celor care au bani…și le sunt superiori prin scaun…și râd, râd ca proștii…și le iese…Le iese salariu, domne’, așa de mare, de baban…de și-l cară acasă cu rucsacul…

Tocmai de aceea există și ortodocși români atât de diferiți… Unii sunt mai diferiți decât alții.

Unii, spre exemplu, fac pe proștii…și ajung direct în capul mesei. Acum îi vezi amărâți, nasoi, ordinari, ling podelele…și, deodată, pe aceiași (dacă le priește râsul?!) ajung direeeept…în frunte, ca păduchilii!

Și să vedeeee! Să vedeeee…așa de rău, că e de speriat!

Eu i-am zis lu’ unul din ăsta, la un confrate, că nu e de bon ton…să arăți cât de neam prost ești tu…că știm cu toții. Și a râs…Un râs, cum să vă zic eu…ca iapa.

Nu știți cum râde iapa?!…Vai de mine!…Da, dv. nu sunteți, bag de seamă, din România…E, dacă nu știți și nu știți…întrebați-l pe Doru Octavian Dumitru, pentru că dumnealui, tizul meu, o să vă spună și cum arată picioarele de lebădă…când le schimbă melcul cu racul…da, între ei.

M-a lovit un rând de dinți de iapă…de nu m-am văzut!Vai!…Rău de tot m-a trăznit. Credeam că o să cad pe mine de emoție…

Mă rog…Noi nu îl judecăm…Noi spunem pe drept cuvânt, cum e starea de lucruri.

Acum, dacă starea de lucruri e de tot râsul…nu putem să spunem, la alții, că la noi nu merg toate lucrurile bine.

Ba da, frate, la noi merg toate bine și chiar dau peste răscoale…Râsul la noi e ca…realitatea…O, nu, despre Realitatea TV! Nu are de-a face realitatea mea cu ei…ci realitatea mea e neaoșă…că de aici mi se trage mie.

De aceea, uneori, când mai sunt bucuros, ca astăzi, cu dv., mi se strepezește râsul.

Mi se încheagă, fără cheag, gura, râsul…Da, e dramatic! Și nu mai îmi vine să râd, dragii mei români și neromâni, pentru că râsul românesc sau buna dispoziție la români e ca…cerbul carpatin. Da, e atât de rar și atât de luxos, de costisitor…încât nu mai pot să îmi înghit…lacrimile.

Da, râsul autentic se naște din lacrimi.

Râsul autentic e dramatic…nu zâmbăreț.

Zâmbăreț e doar prostu’. Râsu e ce rămâne, după ce nu mai rămâne nimic vertical…ci toți se îndoaie…și merg…ca râmele după ploaie…spre ceva…

Habar am unde!

Habar am de ce!

Did you like this? Share it: