E bine să furi

…experiență! Că așa se zice: meseria se fură și nu se învață! Numai că meseria care se fură și expresia în sine era spusă în interiorul tagmei uceniciei. Te duceai la tăbăcar, la frizer, la pălărier în atelier (nu în…birou), făceai șmotru toată ziua, ascultai de ei ca de starețul mănăstirii, dormeai pe lângă sobă, acolo, unde munceați…și, din zorii dimineții săreai în sus, arc, la treabă…

Meseria se învață…nu se fură! Ceea ce se fură este excelența în muncă, este ingredientul cheie, pentru care tortul e cel mai bun, pălăria e cea mai trainică, pielea nu se strică, pantalonii nu se rup între crace.

Iar se fură de aici = se intuiește. Ca să ai dibăcia de a face, manual, o plapumă, trebuie să știi să coși bine și să ai putere în mâini…și simțul migălirii. La fel la pictat icoane, corectură de text, curățat de vase liturgice, dat de mâncare la copiii, care îți dau cu prăjitura în  nas și se cacă pe ei când ți-e lumea mai dragă și mai roșie la față…

Acum, venind în zilele noastre, în 2006, când noi am început munca online și toți blogării erau începători…au început să se vadă două mari tagme mari și late: una cu cei care prindeau repede treaba…alții care imitau pe cei care se prindeau mai repede decât ceilalți.

Ca să lucrezi pe Word Press, care e o platformă în mișcare, în creștere internă, pentru că și acum, și mâine, i se mai pune o suveică, un fitil, o roată sistemului…a creea pe ea înseamnă…a învăța continuu. Însă, ca să creezi online, pe lângă a știi cum se scrie, cum se editează, cum se pun poze, cum se moderează un comentariu, cum se scapă de invazii extraterestre, cum se…trebuie să ai dar să scrii, să ai ce scrie, să știi o mie de lucruri pe lângă asta despre mersul pe net, prin biblioteci, prin anticariate, prin natură și prin lume…dar și cum să conexezi la blogul tău chestii noi, de pe net.

Așa se face că Teologie pentru azi a dat trendul blogurilor ortodoxe și religioase din România și nu numai, deși foarte puțini recunosc, cu toată fața, acest lucru. Din cei de atunci, de la începuturile lui 2006, noi suntem printre puținii care am rămas la blogul gratuit, la blogul de la început, pentru că ceilalți din topul de atunci s-au cărat, nemaifăcând față…sau blogurile lor sunt niște cotețe de păsări, lăsate în părăsire.

Adică…fără updateuri zilnice sau săptămânale.

Nu degeaba noi am ajuns la 5000 și ceva pe ăsta iar ei au ars gazul de pomană.

Adică trebuie să te dedici… Însă, alta vreau să spun: despre furatul meseriei.

Dacă noi am făcut poze…au început și ei să facă poze.

Dacă am scris cu aici sursa…și ei au scris la fel.

Dacă ne-am dat CV-ul, cărțile, am scris într-un fel, ne-am referit la ceva…și ei la fel.

Ba am lansat nume pe care alții le-au folosit pentru că noi le-am lăudat. După ce am zis de bine de Puric, de băiatul angajat la B1 TV,  cu discursul despre  Icoane, de Ana Abronov…de alții…imediat au fost luați de către băieții, care trebuie să facă bani cu ei. Adică e bun ce lăudăm noi…dar noi suntem peste nivelul lor, de aceea nu ne bagă în seamă…pentru că contrastăm cu cât de puține lucruri face o editură întreagă.

Oameni de televiziune, actori, literați, politicieni etc. ne citesc, ne-au citit și ne citesc (o știu mai mult decât la sigur), se simt tot mai relaxați, văd ce face un preot pentru online, gratuit, așa, de prost ce este…și își dau seama că obscurantismul și nici extremismul nu se regăsesc în inima unui preot, dacă e și citit și înduhovnicit (măcar acolo: 0, 5 %).

Cruceru nu știa cum să pună poze, nici youtube. Își mușca degetele…și a învățat.

Cum să faci podcasturi? Am făcut eu primul…a făcut și el și baptiștii lui.

Ai scris tu predici…au făcut și ei predici.

Ai făcut poze tu…au făcut și ei poze.

Ai filmat pe străzi…au filmat și ei pe străzi.

Ți-ai făcut cont pe Facebook, pe Twitter, pe Hi 5, din normalitate…Ei și-au făcut ca să fie ca tine…deși, niciunul, dar niciunul nu mă citește, chiar dacă mint ca un pește…prăjit…

Însă una e să înveți cum să îți faci cont pe Twitter și alta e să comunici pe Twitter.

Una e să te faci că faci și alta e ca să faci că simți că trebuie să faci asta.

Ziarul Lumina și televiziunea Trinitas TV au învățat și învață de la blogărul bastrix…deși nu l-au văzut niciodată. Pe Lumina textul în html e pus ca pentru blogări, pentru ca să fie preluat de unii ca mine (căci asta se dorește, că de aia are sait online Patriarhia Română: ca să preluăm articolele). Adică nu are coduri de sait ci de blog.

Când s-a dorit publicitarea în masă a lui Trinitas TV, a apărut, ca din senin, legătura la online pe care noi am publicitat-o. Singurul blog, care a publicitat în mod gratuit și cu bucurie televiziunea Bisericii Ortodoxe Române, pentru că i s-a înțeles și i se înțelege valoarea misionară strategică… și căruia i s-a manipulat, din plin blogul, vreun an și jumătate (toată lumea căuta Trinitas TV…deși căutau televiziunea, în cea mai mare parte, conform intrărilor repetate,  doar cei…direct implicați în punerea ei pe roate)  nu a primit niciun mulțumesc.

Nici nu îl aștept! Era de datoria mea să fac asta…și o voi face în continuare, de fiecare dată.

Dar a venit vorba de adevărul istoric al onlineului, în care, singurul care face lucruri serioase pentru Ortodoxia românească, de unul singur, fără o trupă de 3000 de oameni în spate…e furat la idei. E furat…dar nu urmat.

Când preiei o idee de la cineva…trebuie să o faci mai bună decât era și nu…mai puțin bună. Dacă furi de la mine: ce subiecte se vând pe piața media, ce ar fi interesați oamenii să afle, cum se face o predică, cum se face un interviu, cum se face o carte….trebuie ca, la tine, să iasă mai bine, pentru ca, și pe mine, cel de la care ai furat ideea, să mă îndemni să vreau să te întrec.

Eu sunt pentru concurența valorică.

Văd că tu ai făcut ceva bun: mă bucur. Dacă pot să fac ceva și mai bun, decât ai făcut tu, voi încerca și voi face ceva mai bun ca tine. Dar nu pentru că sunt invidios pe tine, nu pentru că nu mai mă lasă nervii că tu ai făcut ceva mai bun decât mine, și eu, mă gândesc, non stop, ce să fac, ca să te întrec, ci pentru că emulația așa se traduce: mă inspiri să fac lucruri mai bune ca tine.

Și emulația bună înseamnă o dezvoltare viguroasă a onlineului ortodox, a mediei televizate ortodoxe sau a ziaristicii ortodoxe românești.

Emulația ortodoxă nu e concurență capitalistă ci urmare a exemplului bun.

Eu sunt pentru a mă copia toți, dacă consideră că ceva e bun la mine și i se potrivește și lui, ei, la toți…Însă, dacă mă copiezi, trebuie să ai și onestitatea să recunoști, să îmi fii prieten, să nu stai cu fundul la mine pe stradă…dacă mă citești, în draci, ziua și noaptea, pe net. Pentru că, dacă nu recunoști că te inspiri de la mine, că mă furi la idei și îți pui departamentul să vorbească despre aceleași subiecte ca și mine, cei care mă citesc și pe mine și pe tine, trust de presă, blogăr sau actor, ziarist sau politician, își dau seama, intuiesc…și e urât. E rușinos.

Și nu eu port rușinea, ci cei care mă fură la greu…dar nu mă întrec.

Vă rog frumos să faceți lucruri de o mie de ori mai bune ca mine, pentru ca să am și eu, la rândul meu, pe cine să fur!

Așa, până la urmă, îmi pierd apetitul pentru noutăți…ca revelioanele de TV sau ca ziarele care se închid…