I-a murit mama când era foarte mică. A rămas cu un tată violent și curvar, șofer, cu o soră mai la locul ei și cu un frate cu nervi puțini. El (are un nume), vecinul, a violat-o pe Emilia la 5-6 ani și a prins gustul…aventurii de mică.

La școală, fiind coleg de clasă cu ea, m-am muncit să o  fac să se țină de carte și să o fac să vadă lucrurile mai presus de spațiul limitat al satului nostru. Cu prima n-a mers…dar cu a doua da.

Eram unul dintre puținii ei prieteni…și, probabil, singurul care a  înțeles-o și  a respectat-o.  I-am înțeles singurătatea și durerea, dar și impulsurile greu de controlat ale firii ei foarte complexe.  Și am respectat-o, pentru că a mers mai departe…prin toți ciulinii, din instinct și fără să privească înapoi.

După 8 clase…și înainte…s-a apucat de prostituție. S-a culcat cu toți: de la mic la mare, de la bogat la sărac, de la nesimțit la violent. A făcut bani și i-a pierdut. Iar a luat-o de la zero. A plecat prin țară, a ajuns în Germania, a muncit nu știu pe unde…și, la un moment dat, aud că a rămas gravidă și are un copil.

Nu i-am dat șanse copilului ei, recunosc. La început… Însă, la un moment dat, am stat de vorbă cu ea…și am fost uimit de cât de mult se maturizase. Atunci am fost convins că o să facă tot posibilul ca fata ei să aibă de toate și acum are un copil superb…de vreo câțiva anișori: 6-7 probabil.

M-a privit în ochi cu fermitate…și cu reverență.

Știa că o știu…și știa că eu sunt foarte serios cu oamenii și când pot să glumesc ore în șir cu ei.

Mi-a vorbit cu caracter. Mi-a vorbit din femeia care era…și care le știa pe toate ale perversiunii și ale străinătății și ale singurătății…dar care nu glumește cu un om care o respectă.

Adevărata curvă, mai pe înțelesul tuturor, are respect până la Dumnezeu în fața unuia care o vede ca doamnă…și nu ca târâtură.

La fel, criminalul umilit căruia îi vorbești ca unui domn. Țăranului amărât căruia îi vorbești ca unui domn. Țiganului privit cu dispreț căruia îi vorbești ca unui domn.

Apropierea reală de oameni se face prin înțelegerea lor. Dacă nu îi înțelegi, dacă nu ai capacitatea de a te smeri în fața lor ca ei să se ridice în inima ta ești un zero nul la psihologie, duhovnicie, pedagogie.

Emilia m-a privit dincolo de ceea ce nu o văd alții…și mi-a spus că e aceeași, dar la o maturitate a vârstei. Asta m-a bucurat enorm…pentru că e șansa ei. Dacă după ce te culci cu un stadion de fotbal mai poți să mă privești în ochi și să îmi spui că ești aceeași, în străfundurile tale, atunci…iubesc femeia care ai ajuns.

La Biserică avem nevoie de oameni din ăștia: care știu ce e viața…și nu citesc despre ea din cărți. Tocmai de aceea nu ai cu cine face treabă serioasă…pentru că seriozitatea e privire matură asupra vieții, responsabilă.

Did you like this? Share it: