Cum se scrie Tradiția duhovnicească?

Simplu! Vin la tine cu: Sfântul Părinte Ioan Gură de Aur ziceSfântul Grigorie Palama explică… Te împroșcă cu citate, cu o bună părere despre ei, cu candida neștiință experențială, care doare cel mai rău.

Și îi întreb, din scurt, dacă gluma se îngroașă: Bine, domnule X…sau Părinte Y, am înțeles…cu citatele stați giorno, stați bine! Însă, pe ce vă fundamentați? Aveți o experiență duhovnicească, mistică personală sau doar pe auzite, citate și nemolfăite?

Și mulți nu înțelg din prima ce e aia experiență duhovnicească personală și îmi spun, tot cu aceeași candidă neștiință duhovicească: Păi da, Părinte, am făcut seminarul, facultatea, masterul, acum sunt și la doctorat, în Grecia, nu în România…sau Da, cum să nu, am o activitate pastorală de 20 de ani ca preot, în București, mă pricep…Cum să nu?!

– Extraordinar, Părinte, de oameni ca dv. aveam nevoie! Și încep să îi întreb: Cum ați început viața duhovnicească? Cum v-ați convertit? Cum ați scăpat de patima aia sau de ailaltă? Ați avut vreo simțire, experiență a harului, când v-ați preoțit, când vă împărtășiți? Ați văzut vreodată lumina dumnezeiască, vreun Înger, pe Maica Domnului, vreun Sfânt? Puteți explica un loc teologic scriptural ca ăsta sau ca celălalt?…

Oamenii se înnegresc la față! Nu se schimbă la față de bucurie, pentru că sunt întrebați așa ceva…ci se enervează, se enervează rău de tot…pentru că frazeologia   ( mă repet, dar n-am ce face!) nu e tot una cu ascetismul (pe grecește) sau cu curățirea de patimi (pe românește).

Și…pleacă! Nu vor mai sta cu tine de vorbă…câtă viață vor avea ei, pentru că față în față sau de față cu alții (asta îi doare cel mai greu) i-ai făcut proști (așa se simt ei), când eu, de fapt…am scos la iveală, pe față, gradul de experiența duhovnicească pe care și l-au acumulat toată viața.

Cum să mă acuzi pe mine de starea ta duhovnicească?

Cum e să te crezi Părinte duhovnic, adică Părinte prin harul Duhului Sfânt, prin harul Treimii și să te bucuri când lumea îți pupă mâna, când îți ascultă debitațiile lungi de la predici, dar să nu poți să spui în ce constă duhovnicia ta? Că oricine poate citi dezlegarea de la Sfânta Spovedanie, dar prin asta nu ai învățat nimic pe unul, oarecare, ce să facă cu viața lui.

Însă și mireanul, ca și preotul, ierarhul sau monahul, au harul Treimii în ei, de la Botez…Dar vom găsi, în mod practic, unul la 500.000 de mii , cu harul lui Dumnezeu, care îți va spune ce e aia mișcare a harului în el, adică cum simte harul un creștin ortodox.

Și marea problemă a îndumnzeirii omului e că se îndumnezeiește / se mântuie, cel care simte harul lui Dumnezeu, viu și lucrător în el, nu cine mănâncă ca haplea tot potirul sau ia o linguriță și nu simte nimic. Buchii experiență! Nimic simțire! Nimic înțelegere! Nimic altfel.

Așa, că la un hram, s-au împărtășit 300 de credincioși e frumos, e romantic…Dar pune-i să explice taina sfințirii lor, cum s-au unit ei cu dumnezeirea lui Hristos în Sfintele Taine și s-au înoit, s-au curățit, s-au sfințit, s-au umplut de har.

Problema e că Teologii știu pentru că experiază. Mai întâi pentru că experiază harul Treimii.

Astăzi am ajuns la 111 pagini din volumul 1 al Operelor complete ale Fericitului Ilie văzătorul de Dumnezeu, Părintele nostru, la care am ucenicit timp de 10 ani de zile…și, după moartea lui, până azi…și care, după datele concrete și nu după fantezii, e cel mai mare mistic al secolului al XX-lea.

Cum a trăit el? Tainic!

Cât a trăit el? Peste 80 de ani.

La cât l-am întâlnit eu? Pe la 70 de ani.

Și îl întreb pe acest mirean, profesor de Engleză, cu 12, 6 ani pușcărie pentru că a fost crezut legionar și nu a fost: câți l-au înțeles.

Răspuns la 70 și ceva de ani: Nimeni până la dumneata! M-am rugat toată viața ca să vină cineva să mă înțeleagă…și credeam că nu mai îmi dă Dumnezeu acest dar…

Primul volum e o carte de-a sa, cu vederi mistice puse în poeme, pentru ca să le rețină și să le scrie când se va întoarce acasă, din pușcărie. Și a reținut sute de versuri. Le-a memorat. Pe unele le-a uitat…și, minune!, i-au fost trimise  vreo trei, de către un cunoscut al unui deținut, coleg cu el de celulă.

Adică Fericitul Ilie i le spune unuia în celulă, unuia care practica și el rugăciunea isihastă, acela le învață, moare, înainte să moară le dă altuia și acela, și el în vârstă…îi dă cele trei poeme, creatorului lor, aproape de moarte, poeme din care uitase câteva strofe sau le uitase cu totul.

Acum eu am pus aproape toată opera sa de pe manuscrise cu scris tremurat pe Word și voi începe să le comentez. Nu știu când termin primul volum, dar, probabil, cu harul lui Dumnezeu și cu rugăciunile sale, anul ăsta.

Cred eu că le va înțelege unul, care nu a avut în viața lui vreo simțire de har măcar, ca să nu mai zic vedere extatică? Nu!

Atunci de ce le mai fac? Pentru că sunt un îndreptar absolut necesar pentru puținii oameni duhovnicești ai prezentului și pentru viitorime.

Îl avem pe Sfântul Simeon Noul Teolog în greacă, în engleză, franceză, germană…și în română, datorită unui singur om, a ucenicului său: Sfântul Nichita Stithatul. Sfântul Grigorie Palama ne-a rămas de la câțiva ucenici ai săi. La fel Sfântul Maxim Mărturisitorul. Pe Sfântul Siluan Athonitul îl avem prin ochii Fericitului Sofronie Saharov, pe altul dintr-o mărturie oarecare a altuia.

În timp ce dv., poate, credeați că a înnebunit lupul, că scrie de dimineață la articole, eu am început, de cu zori, lucrul la carte. Pauzele mele pe această zi sunt articolele de pe blog, de astăzi. Numărați-le și vedeți câte iese! Am amorțit pe scaun, am  băut două cafele mari până acum și am mâncat cartofi prăjiți, cu trei felii de pâine, de dimineața, la 7 și ceva.

Dacă nu vorbesc despre mine…nu o să mă observe nimeni, pentru că nu am prea mulți ochi pe lângă mine, văzători de Dumnezeu. Tot la fel, dacă eu nu voi scrie, nu va mai scrie nimeni, pentru că taina lui e vărsată în taina vieții mele, că asta e ucenicia și duhovnicia: transmisie de experiență pnevmatică.

Se aprinde omul de har de la Părinte la ucenic și ucenicul devine Părinte pentru alții și tot așa.

Școala teologică e bună, e foarte bună, e singura speranță astăzi pentru ca Teologia să treacă prin vremi dar ea nu înlocuie pe Părinții harismați, pe Teologii plini, care au și citiri și trăiri. Și nu îi înlocuie, pentru că luatul la bani mărunți spune totul.

Cine ești?, se află, că nu poți să pui făclia sub pat și să nu ia patul foc.

Numai că Tradiția nu e numai foc, ci e și consemnarea focului. Cu consemnarea focului sfințeniei se ocupă teologii și ei nu pot fi înlocuiți de nimic și de nimeni.

Da, voi edita operele sale și voi scrie în cotinuare, până mor, și dacă ne vor înțelege 5 inși în viața asta și alți câțiva după noi…acesta este scopul! Dintr-un mic grăunte…se declanșează o bombă atomică a harului, adică un țunami de redeșteptare ascetică și mistică.

Reeditează-l Monșery, că zice bine!

Nu văzusem proiectul Moftul Român reloaded de pe platforma Jurnalului Național. Cred că e un act necesar, tot la fel de necesar ca punerea în online a tuturor arhivelor de carte și de revistă și de ziar ale României.

Dacă la biblioteca aia, cu adusul cărții, nu mai merg nici marii pasionați, pentru că pierd timp cu duiumul, tânăra generație nu mai poate fi momită decât cu pusul bibliotecilor românești pe net.

Viitorul bate spre aici. Cine se trezește mai înainte…departe ajunge!

România mall: sintagma zilei

Îi aparține Prof. Dr. Adrian Năstase și apare în articolul: România, ca mall. Adică, de sus în jos, România e un mare complex comercial…unde totul se vinde, e de vânzare.

Uninominalul pur şi simplu pe care îl practicăm acum riscă să lase tot mai mult afară din Parlament experţii din diverse domenii care nu ştiu să facă băi de mulţime şi să împartă găleţi de plastic la târguri şi hramuri.

În câţiva ani am putea avea un Legislativ mic, ieftin şi populat mai ales de cheflii, vorbăreţi şi demagogi cu dare de mână care se pricep de minune să încânte cetăţeanul, fără să priceapă nimic dintr-un buget sau dintr-un acord internaţional.

Pare, deocamdată, că România s-a transformat într-un mall uriaş, locul unde şeful statului organizează conferinţe de presă şi unde, mai nou, a apărut shopul de vânzare a locurilor în Parlament pentru cumpărătorii de lux”.

O cateheză mai unică pentru creștinii ortodocși români de la nivel online

Ca să fim în ajutorul imediat al acelora care au îndoieli, nu știu ce să facă, caută răspunsuri dar, în același timp, creează la nivel online, bloguri, saituri, forumuri, probleme de tot felul…cu îngăduința dv., ne-am gândit să vă dăm o mână de ajutor (scuzați-ne mândria luciferică și bădărănia!), pentru ca vizibilitatea dv. să fie maximă și respectabilitatea dv. să fie enormă.

Adică, mai pe scurt, dacă dv. sunteți blogări ortodocși înfocați, autentici, forumiști ortodocși înfocați în mod autentic și creatori de bloguri  și saituri de tip Gigeluș (e un alint și nu o huiduială!) Chiasna sau Voscreazna sau Război împotriva Cuvântului, eu, autenticul dv. enervator, concurentul nr. 1, cel mai devastator și mândru preot din Patriarhia Română, vă dau niște sfaturi de mare abilitate, pentru ca să vie de folos, vorba colindului:

1. Să nu care cumva să puneți mâna să scrieți vreo carte sau să faceți studii teologice serioase, ci să dați copy paste continuu, că așa se apără Tradiția Bisericii Ortodoxe de 2000 de ani, cu cabotinism, cu prostie, făcând abstracție de lumea în care vă mișcați și sunteți!

2. Să fiți bădărani cu ierarhia Bisericii Ortodoxe Române, să nu le iertați niciun gest, nicio mișcare dar, în același timp să nu vă dați numele, să fiți niște anonimi iluștrii, pentru ca să nu se vadă ce hram purtați, pentru că așa arătați că aveți un duh puternic în voi, justițiar, autentic, de uniune națională și duhovnicească.

3. Să nu învățați să scrieți nimic autentic, ci să scrieți doar pietist, miorlăit, să vă subliniați textele cu roșu, verde, oranj, crem, bej, maro cu dungi, violet (că ați văzut ce rezultat dă, dacă vă atinge flacăra violet) etc., să puneți emoticoane, multe emoticoane galbene, roșii, verzi, negre, stele move, iarăși move, să scrieți cu litere MARI, da, mari, ca nimeni să nu vă citească de nervi și să puneți numai pe Părinții autentici, la care nu vă spovediți voi niciodată, dar pe care îi iubiți enorm…dar mor singuri, neiubiți și fără viață scrisă.

4. Să vă alegeți numai subiecte pe care nu le înțelegeți și nu le stăpâniți.

5. Să vorbiți în limba de lemn, bisericească, ortodox-română, cel mai bun câștig al comunismului românesc pe pământul nostru românesc, pentru că așa veți fi foarte iubiți, admirați…și tratați cu milă de către cei care au, măcar, trei neuroni mai mulți decât voi.

6. Să scrieți isteric, bădăran, revanșard, utopistic, în așa fel încât, când or să apară traducerile instant ale scrierilor voastre online, cei de afară să se îngrozească de cât de buni, toleranți, sfinți și harnici sunteți, și, cu toții, să dorească să se convertească la dreapta învățătură și, de ce nu, să vadă frumoasele noastre Mănăstiri, biblioteci teologice, pe Părinții și Maicile de aici, cultura și civilizația noastră de 2000 de ani.

7. Pentru sfaturi suplimentare, fără să vă coste nimic, apelați cu încredere la ghișeul nostru, pentru că vă consiliem de nu vă vedeți, adică foarte repede, eficient și, cu siguranță, detronați pe blogării ăștia de mâna a 13-a, care scriu pe aici cu tact și înțelepciune, și veți fi primii la toate.

Al dv., printre altele, cel mai enervat enervant dintre enervanți, cel care vă spune mereu adevărul curat și nu murdar despre dv., el, unul dintre mulți alții sau dintre cei foarte mulți alții, care vă detestă toată ideea aflată la șandramaua dv. online.

Dimitrie Bolitineanu, La o greacă

Îl găsiți aici (1. 42 minute).

Dimitrie Bolintineanu, Opere. Poezii, vol. III, ed. îngrijită, note și com. de Teodor Vârgolici, col. „Scriitori români”, Ed. Minerva, București, 1982, p. 340-341.

Laudatio absolut

Moto:

Pentru cei care trebuie să mintă ca să se arânească în viață.

Domnilor și doamnelor, în articolul de față, vă vom prezenta, cel mai tare laudatio, laudatio la modul absolut, după care tânjesc toți oamenii care se cred importanți, magnifici, hiperunici pe fața acestui pământ.

Toți și-l doresc, toți îl vor, toți îl caută, ceea ce trebuie e ca, dv., făcându-vă mici și servili, smeriți din cale afară, trebuie să îl plagiați de la noi și să puneți numele dumnealor, de foarte multe ori, în textul lui ca atare.

Preaserenisime și Pregenialule Domn al minții și al inimii mele,

Cărțile dv. atât de încântătoare, ca Îngerii din ceruri, m-au exaltat până la o emoție aproape ucigătoare! Dumnevoastră și numai dumneavoastră, mintea cea mai încăpătoare din câte au existat vreodată, sensibilitatea cea mai extaziantă, ochiul cel mai febril în a prinde tot adevărul spus și nespus în întreaga istorie a oamenirii, mi-ați fost mie, celui mai umil dintre toți câți au existat și vor exista  vreodată, un adevărat iluminator, un soare călăuzitor, o cupă de adâncă  și îmbătătoare fericire, fapt pentru care nu vă pot compara decât cu Dumnezeu, și, dacă ar mai exista cineva, și mai presus de Dumnezeu, nu m-aș da înapoi, și v-aș aduce și acest prim omagiu, pe care numai dumneavoastră îl meritați din plin!

(…) Acum, după necesități, mergeți pe acest tipar discursiv și exagerați la maximum și dincolo de maximum toate calitățile lui inexistente, toate micile virtuți ale sale, pentru ca discursul dv. să devină un adevărat jet de apă caldă, în care să se lăfăie cel al cărui orgoliu e mai mare decât Dumnezeu sau și mai presus de El, dacă ar exista cineva mai presus de El.

Și, nu uitați, numele său! De mai multe ori, de vreo 40-50 de ori în trei pagini, numele său, scris citeț, cu aldine, adică într-o parte, trebuie rescris și cărțile, invențiile, titlurile, ce mai are pe-acasă și cu care îi place să se împăuneze.