Cum se scrie Tradiția duhovnicească?

Simplu! Vin la tine cu: Sfântul Părinte Ioan Gură de Aur zice…Sfântul Grigorie Palama explică… Te împroșcă cu citate, cu o bună părere despre ei, cu candida neștiință experențială, care doare cel mai rău.

Și îi întreb, din scurt, dacă gluma se îngroașă: Bine, domnule X…sau Părinte Y, am înțeles…cu citatele stați giorno, stați bine! Însă, pe ce vă fundamentați? Aveți o experiență duhovnicească, mistică personală sau doar pe auzite, citate și nemolfăite?

Și mulți nu înțelg din prima ce e aia experiență duhovnicească personală și îmi spun, tot cu aceeași candidă neștiință duhovicească: Păi da, Părinte, am făcut seminarul, facultatea, masterul, acum sunt și la doctorat, în Grecia, nu în România…sau Da, cum să nu, am o activitate pastorală de 20 de ani ca preot, în București, mă pricep…Cum să nu?!

– Extraordinar, Părinte, de oameni ca dv. aveam nevoie! Și încep să îi întreb: Cum ați început viața duhovnicească? Cum v-ați convertit? Cum ați scăpat de patima aia sau de ailaltă? Ați avut vreo simțire, experiență a harului, când v-ați preoțit, când vă împărtășiți? Ați văzut vreodată lumina dumnezeiască, vreun Înger, pe Maica Domnului, vreun Sfânt? Puteți explica un loc teologic scriptural ca ăsta sau ca celălalt?…

Oamenii se înnegresc la față! Nu se schimbă la față de bucurie, pentru că sunt întrebați așa ceva…ci se enervează, se enervează rău de tot…pentru că frazeologia   ( mă repet, dar n-am ce face!) nu e tot una cu ascetismul (pe grecește) sau cu curățirea de patimi (pe românește).

Și…pleacă! Nu vor mai sta cu tine de vorbă…câtă viață vor avea ei, pentru că față în față sau de față cu alții (asta îi doare cel mai greu) i-ai făcut proști (așa se simt ei), când eu, de fapt…am scos la iveală, pe față, gradul de experiența duhovnicească pe care și l-au acumulat toată viața.

Cum să mă acuzi pe mine de starea ta duhovnicească?

Cum e să te crezi Părinte duhovnic, adică Părinte prin harul Duhului Sfânt, prin harul Treimii și să te bucuri când lumea îți pupă mâna, când îți ascultă debitațiile lungi de la predici, dar să nu poți să spui în ce constă duhovnicia ta? Că oricine poate citi dezlegarea de la Sfânta Spovedanie, dar prin asta nu ai învățat nimic pe unul, oarecare, ce să facă cu viața lui.

Însă și mireanul, ca și preotul, ierarhul sau monahul, au harul Treimii în ei, de la Botez…Dar vom găsi, în mod practic, unul la 500.000 de mii , cu harul lui Dumnezeu, care îți va spune ce e aia mișcare a harului în el, adică cum simte harul un creștin ortodox.

Și marea problemă a îndumnzeirii omului e că se îndumnezeiește / se mântuie, cel care simte harul lui Dumnezeu, viu și lucrător în el, nu cine mănâncă ca haplea tot potirul sau ia o linguriță și nu simte nimic. Buchii experiență! Nimic simțire! Nimic înțelegere! Nimic altfel.

Așa, că la un hram, s-au împărtășit 300 de credincioși e frumos, e romantic…Dar pune-i să explice taina sfințirii lor, cum s-au unit ei cu dumnezeirea lui Hristos în Sfintele Taine și s-au înoit, s-au curățit, s-au sfințit, s-au umplut de har.

Problema e că Teologii știu pentru că experiază. Mai întâi pentru că experiază harul Treimii.

Astăzi am ajuns la 111 pagini din volumul 1 al Operelor complete ale Fericitului Ilie văzătorul de Dumnezeu, Părintele nostru, la care am ucenicit timp de 10 ani de zile…și, după moartea lui, până azi…și care, după datele concrete și nu după fantezii, e cel mai mare mistic al secolului al XX-lea.

Cum a trăit el? Tainic!

Cât a trăit el? Peste 80 de ani.

La cât l-am întâlnit eu? Pe la 70 de ani.

Și îl întreb pe acest mirean, profesor de Engleză, cu 12, 6 ani pușcărie pentru că a fost crezut legionar și nu a fost: câți l-au înțeles.

Răspuns la 70 și ceva de ani: Nimeni până la dumneata! M-am rugat toată viața ca să vină cineva să mă înțeleagă…și credeam că nu mai îmi dă Dumnezeu acest dar…

Primul volum e o carte de-a sa, cu vederi mistice puse în poeme, pentru ca să le rețină și să le scrie când se va întoarce acasă, din pușcărie. Și a reținut sute de versuri. Le-a memorat. Pe unele le-a uitat…și, minune!, i-au fost trimise  vreo trei, de către un cunoscut al unui deținut, coleg cu el de celulă.

Adică Fericitul Ilie i le spune unuia în celulă, unuia care practica și el rugăciunea isihastă, acela le învață, moare, înainte să moară le dă altuia și acela, și el în vârstă…îi dă cele trei poeme, creatorului lor, aproape de moarte, poeme din care uitase câteva strofe sau le uitase cu totul.

Acum eu am pus aproape toată opera sa de pe manuscrise cu scris tremurat pe Word și voi începe să le comentez. Nu știu când termin primul volum, dar, probabil, cu harul lui Dumnezeu și cu rugăciunile sale, anul ăsta.

Cred eu că le va înțelege unul, care nu a avut în viața lui vreo simțire de har măcar, ca să nu mai zic vedere extatică? Nu!

Atunci de ce le mai fac? Pentru că sunt un îndreptar absolut necesar pentru puținii oameni duhovnicești ai prezentului și pentru viitorime.

Îl avem pe Sfântul Simeon Noul Teolog în greacă, în engleză, franceză, germană…și în română, datorită unui singur om, a ucenicului său: Sfântul Nichita Stithatul. Sfântul Grigorie Palama ne-a rămas de la câțiva ucenici ai săi. La fel Sfântul Maxim Mărturisitorul. Pe Sfântul Siluan Athonitul îl avem prin ochii Fericitului Sofronie Saharov, pe altul dintr-o mărturie oarecare a altuia.

În timp ce dv., poate, credeați că a înnebunit lupul, că scrie de dimineață la articole, eu am început, de cu zori, lucrul la carte. Pauzele mele pe această zi sunt articolele de pe blog, de astăzi. Numărați-le și vedeți câte iese! Am amorțit pe scaun, am  băut două cafele mari până acum și am mâncat cartofi prăjiți, cu trei felii de pâine, de dimineața, la 7 și ceva.

Dacă nu vorbesc despre mine…nu o să mă observe nimeni, pentru că nu am prea mulți ochi pe lângă mine, văzători de Dumnezeu. Tot la fel, dacă eu nu voi scrie, nu va mai scrie nimeni, pentru că taina lui e vărsată în taina vieții mele, că asta e ucenicia și duhovnicia: transmisie de experiență pnevmatică.

Se aprinde omul de har de la Părinte la ucenic și ucenicul devine Părinte pentru alții și tot așa.

Școala teologică e bună, e foarte bună, e singura speranță astăzi pentru ca Teologia să treacă prin vremi dar ea nu înlocuie pe Părinții harismați, pe Teologii plini, care au și citiri și trăiri. Și nu îi înlocuie, pentru că luatul la bani mărunți spune totul.

Cine ești?, se află, că nu poți să pui făclia sub pat și să nu ia patul foc.

Numai că Tradiția nu e numai foc, ci e și consemnarea focului. Cu consemnarea focului sfințeniei se ocupă teologii și ei nu pot fi înlocuiți de nimic și de nimeni.

Da, voi edita operele sale și voi scrie în cotinuare, până mor, și dacă ne vor înțelege 5 inși în viața asta și alți câțiva după noi…acesta este scopul! Dintr-un mic grăunte…se declanșează o bombă atomică a harului, adică un țunami de redeșteptare ascetică și mistică.